Am intrat în autoizolare cu câteva zile înainte să se declare stare de urgență. Am intrat pentru că așa am simțit eu că trebuie să fac.
Încă de anul trecut mi-am propus să slăbesc puțin, nu mult, așa vreo 10 – 15 kg. Nu zic că eram obez, dar nici departe nu eram. Eram la limita superioară, iar faptul că am probleme cu spatele (ce să mai, cred că toți avem în ziua de astăzi – statul la birou numa’ nu ne ajută), m-a făcut să conștientizez că e momentul să-mi ajut coloana dând jos din surprusul ăla de kg.
(la final de ianuarie, început de februarie am fost în Italia, nu-mi amintiți…)
Aș vrea să vă spun din capul locului că nu sunt niciun expert și nici nu pretind că eu dețin vreun adevăr în ale nutriției. Articolul este mai degrabă o ”mărturisire” a mea și nicidecum o dietă. Dacă vreți să slăbiți, sfatul meu este să discutați cu un specialist în domeniu.
În primul rând vreau să vă spun că am încercat o săptămână să fac sport acasă, în fața TV-ului, cu ajutorul antrenorilor personali prin intermediul youtube, dar în cazul meu nu a funcționat. Nu știu de ce, să fie lenea, să fie faptul că nu am balcon și faptul că nu făceam altceva decât să schimb o canapea cu un fotoliu sau cu un scaun… nu știu, la mine nu a funcționat.
Așa că după primele 10 zile de chinuit și acumulat, vizibi, nu neaparat pe câtar, cât și vizual de, ăăăă, cum să-i spun, seu, am decis să fac ceva în privința asta.
Supa de pui, la noi în familie, este considerată cel mai bun remediu și în același timp previne răceala. Având în vedere că pandemia a pornit de la o tulpină soră cu gripa, am făcut săptămânal câte o supă de pui.
Norocul face că mai aveam 2 pui în congelator primiți de la părinți, din ăia galbeni de grași. După ce i-am terminat, am cumpărat de la Petry. Mi s-a părut cel mai apropiat de puiul de casă cu care suntem noi obișnuiți și pe care îl considerăm medicament. Legumele le-am cumpărat doar de la micii producători, gustul a fost prioritar și nu aspectul.
Vreau să știți că eu sunt un pofticios și sub nicio formă nu pot să țin o cură de slăbire urmând o rețetă. Adică dacă mă întrebi pe mine cum arată Iadul, răspunsul este: să am mâncare (să îmi fie accesibilă) dar să nu o pot mânca (indiferent de motiv).
Drept urmare nu am ținut efectiv o cură de slăbire, cât, mai degrabă am fost atent la cantități, program (am încercat pe cât posibil să mănânc la oră stabilită și să nu mănânc noaptea la 12, așa cum aveam obiceiul) și am scos sarea adăugată din alimentație.
Adică am băgat, fără să-mi pară rău, și pâine în ou cu brânză de burduf iute (atenție, iute nu picant), slănină de pe gușa porcului afumată la lemn de frasin și fiartă, dată prin boia de ardei dulce și un pahar de lapte cu cacao dulce. Aici aveți rețeta. Mi-am comandat și paste sau pizza.
Dar în majoritatea timpului am gătit. Sincer să fiu cred că au trecut vreo 10 ani de când nu prea mai gătim, iar în ultimii 5 (exceptând anul 2020 – pandemia) dacă mâncam o dată pe săptămână acasă era mult. Practic viața noastră culinară avea loc în restaurant. Așa că în perioada asta mi-am (re)descoperit pasiunea de a găti.
Găitit, gătit, dar nu petrecut mult timp în bucătărie, pentru că nu pot să spun că e o pasiune de-a mea să gătesc. Să mănânc e! Și tocmai pentru că îmi place să mănânc, am început să gătesc pentru fiecare masă în parte. Adică nu am făcut, nu fac nici acum și sper să îmi păstrez și pe viitor acest obicei de a găti strict pentru două porții. Astfel încât să am entuziasmul unei mese, la fiecare masă servită.
Legumele la grill sunt în continuare o alegeră lejeră, din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva timpului alocat preparării, dar în același timp e o masă savuroasă.
Risotto-ul, indiferent că l-am făcut cu gălbiori, hribi, sfeclă roșie și brânză de capră sau fructe de mare a fost destul de prezent în alimentația noastră. Chiar dacă e ”orez” să știți că e o mâncare extrem de digerabilă (din perspectiva ”dietei” o spun), nu știu de ce, poate din cauza modului de preparare, și pe mine m-a ajutat.
Am încercat să variez și să nu elimin nimic din ce aveam poftă. E o vorbă la noi în sat că pofta e de fapt atenționarea organismului că are nevoie de un anumit aliment. Drept urmare dacă mi-a fost poftă de ceva dulce, am mâncat dulce, dacă mi-a fost poftă de pește, am mâncat pește, dacă mi-a fost poftă de pâine prăjită cu ulei de măsline și roșii, am mâncat.
Bine, roșiile, uleiul și pâinea prăjită în tigaia de fontă grill sunt cam nelipsite din alimentația noastră.
Știu că dacă vrei să slăbești, indicațiile medicului nutriționist sunt să elimini din alimentație pe cât posibil ”cocăturile” și prăjelile. Cu prăjeala nu am așa o problemă, pentru că nu pot să zic că sunt fan carne, deci nu mă foarte atrage să mănânc nimic prăjit în ulei.
Ori vorbim de o slănină friptă în băț la foc, ori nu prea mă atrage ideea. Mănânc, nu zic că nu mănânc, zic că nu sunt fan. În schimb, în plin sezon de lobode, nu pot rezista să nu mănânc vărzar. Iar în Baia de Arieș s-ar putea organiza olimpiada națională de vărzar. Cred că vărzarul a fost singura chestie de care am făcut abuz, pe care l-am mâncat peste măsură. Sub juma’ de tavă eu nu știu să mânc o dată.
Faptul că am renunțat la sarea adăugată, nu înseamnă că am renunțat la sare. Nu! Pur și simplu nu mai adug eu sare în mâncare. Practic nu am făcut mare lucru nou. Eu nici până acum nu puneam sare pe roșii.
Pur și simplu acum am gătit fără sare. Adică dacă am făcut o supă de pui, am pus tot ce se pune în supă, mai puțin sare. Oricum puiul e puțin sărat din alimentația pe care o primește. Dacă am făcut un risotto cu supa aia, nu am mai adăugat sare, pentru că oricum este sare în brânza pe care o folosesc (nu, nu folosesc parmezan).
În schimb dacă am avut chef de o feta grill sau de un saganaki, nu am dat înapoi.
Cu toate acestea cel mai mult am mâncat fructe de mare. Ba le-am făcut cu risotto, ba am făcut saganaki shrimps, ba am făcut orez negru cu creveți, ba midii în sos de roșii, ba caracatiță la grătar… cam tot ce am știut eu să combin într-un timp scurt.
Dacă vă gândiți că am renunțat la vin, să știți că nu am făcut-o. Nu am exagerat, că nu aș putea să spun asta public, mi-am făcut anul trecut testul și l-am trecut la limită, plus că poate mă citește mama și se sperie, dar am asezonat fiecare masă cu cel puțin un pahar de vin.
Practic nu am făcut altceva decât să elimin extremele. Nu am exagerat cu nimic, am redus sarea adăugată, am micit puțin porțiile (am încercat ca o masă să nu depășească 350 de grame – nu am cântărit, doar vizual am aproximat, coroborat cu cantitățiile înscrise pe ambalujul materiei prime) și mi-am făcut un orar de luat masa (în principal s-a axat să nu mănânc seara mai târziu de ora 20:00 și cât de cât să iau mesele cât de cât la aceiași oră).
Mi-a placut articolul, multumesc mult pentru sfaturi!