Dincolo de dulce la La Cuptor Sibiu: Când ciocolata părăsește desertul

De fiecare dată când cei de la La Cuptor din Sibiu anunță un eveniment gastronomic, primul lucru pe care îl fac e să-mi verific calendarul și să văd cum ne organizăm o ieșire din Cluj. Pentru mine și Buburuza, o cină la ei a devenit deja pretextul perfect pentru o escapadă.

De data asta, provocarea lansată pe 8 octombrie a fost una pe care n-aveam cum să o ratăm: Dincolo de dulce: CÂND CIOCOLATA NU E DOAR DESERT. Adică o seară întreagă construită în jurul ideii de a combina și completa gusturile unei farfurii pornind de la o pralină de ciocolată. Ioana de la Petro Vaselo s-a alăturat și a zis că vrea și ea să completeze ”farfuria”.

Ca de obicei, ne-am rezolvat rapid cazarea. Am găsit pe Booking un studio foarte fain și curat, chiar aproape de La Cuptor, Margarethengasse Comfort Rooms Old Town, unde am plătit de 33 de euro pe noapte. Simplu, practic și fără bătăi de cap.

De ce îmi place La Cuptor: deschiderea spre colaborări extraordinare

Presupun că știți deja că am un slăbiciune pentru restaurantul ăsta. Dar dincolo de mâncarea excelentă, ceea ce apreciez cel mai mult la ei este deschiderea incredibilă la colaborări. N-o să vezi la La Cuptor doar un simplu meniu de degustare aruncat pe o masă, ci o întreagă comunitate adusă laolaltă.

Pentru seara asta, echipa restaurantului și-a unit forțele cu oameni faini, pasionați de ceea ce fac:

  • Carmen de la MARSEPE. Ciocolateria artizanală care a avut curajul să ducă pralina în teritorii neașteptate (de la yuzu și busuioc până la urechi de porc sau prune afumate cu pălincă).
  • Simona de la Jujube. S-a ocupat de decor și a reușit să lege vizual întreaga masă de povestea serii.
  • Vlad Mihăescu (proiectul LEJER). A asigurat coloana sonoră exclusiv pe vinil.
  • Ioana de la Crama Petro Vaselo. Ne-a povestit de ce a ales fiecare vin din această călătorie gastronomică.

Până și pâinea au cumpărat-o de la o brutărie artizanală, locală.

Iar peste toate astea vine ospitalitatea lor nativă. Iulian, rămână în continuare cel mai bun ospătar din lume. Genul de om care știe exact când să intervină, cum să-ți explice o asociere din farfurie fără să devină academic și care te face să te simți de-al casei din secunda în care ai trecut pragul.

Meniul: 6 momente, 6 farfurii și o întâlnire atipică cu ciocolata

Meniul nu a fost o cină urmată de o degustare de ciocolată la final, ci un dialog continuu pe parcursul întregii seri. Fiecare farfurie creată de bucătăria La Cuptor a intrat în rezonanță cu o pralină MARSEPE și un vin dedicat.

Iată cum a arătat structura celor 6 momente:

I. IGNAT

  • Farfurie: Terină presată din urechi de porc, cremă de murături, muștar, usturoi copt, cimbru, pâine crocantă.
  • MARSEPE: Pralină Pig Ears – Garlic – Thyme.
  • Vin: Bendis Nadir.

II. CRUSTĂ

  • Farfurie: Parfait fin de ficat de pui, coniac și cimbru, pară acidulată, nucă crudă „de lapte”, nibs de cacao, mini-brioșă caldă cu unt brun.
  • MARSEPE: Pralină Rozmarin – Lămâie.
  • Vin: Petro Vaselo Alb.

III. PĂDURE

  • Farfurie: Hribi în unt brun, cremă fină de țelină coaptă, jus de hribi, cimbru, bezea crocantă de mămăligă.
  • MARSEPE: Pralină Țelină – Kalamansi – Lime.
  • Vin: Maletine.

IV. FOC

  • Farfurie: Ruladă fină de ardei capia copt, cremă de ardei afumat, brânză maturată de oaie, caș de mere, ulei de chilli, sare afumată.
  • MARSEPE: Pralină Chili Pepper – Pink Pepper.
  • Vin: Petro Vaselo Roșu.

V. UMBRĂ

  • Farfurie: Mușchi de vită, cremă de păstârnac cu vanilie Bourbon, cartof fondant, ceapă arsă, prună afumată, jus de vin roșu și ciocolată neagră.
  • MARSEPE: Pralină Plum – Smoked Plum.
  • Vin: Melgis.

VI. ULTIMUL GUST

  • Farfurie: Pralină MARSEPE cu caramel de măr și scorțișoară, cremă fină și acrișoară de kefir, cătină.
  • MARSEPE: Pralină Caramel de măr – Scorțișoară.
  • Băutură: Cocktail dedicat.

Top 1 de pe masă

Eu cu Buburuza avem o regulă și o tradiție: 1. să nu ne comandăm același lucru (pentru a putea gusta din cât mai multe preparate – nu a fost cazul aici) și 2. să ne spunem, la finalul mesei, care a fost dish-ul preferat. Să ne facem singuri un top 1. Nu avem voie să alegem 2 preparate, doar unul.

Așadar, mai jos, top 1 din experiența culinara de la La Cuptor, Dincolo de dulce: CÂND CIOCOLATA NU E DOAR DESERT.

  • Farfurie: Hribii din actul III. PĂDURE. Acest preparat mi-a schimbat lumea legată de cum se pot îmbina gusturile și texturile. Nu știu cum au făcut bezeaua de mămăligă, dar efectiv avea gust și textură de bezea (ți se lipea de dinți, era dulce) și în același timp simțeai ”mămăliga”-n gură. WOW!
  • MARSEPE: Pralina cu chilli și piper roz a fost preferata mea. Am mai mâncat praline picante, dar niciuna nu se ridică la nivelul acesteia: echilibrul dintre picant și dulce este o linie extrem de fină. Mi-au plăcut așa de mult, încât la finalul serii am cumpărat câte o cutie din fiecare sortiment pe care îl avea la ea, doar pentru a mă putea decide care îmi place cel mai mult.
    Pro tip învățat de la Marsepe: pentru a vedea dacă într-o pralină se folosesc ingrediente calitative, ține pralina în gură, pentru că untul de cacao are temperatura de topire apropiată de temperatura corpului uman… deci dacă se topește și nu ești nevoit să o molfăi, e făcută din ingrediente de calitate.
  • Vin: Melgis. Cu toate că sunt un băutor de prosecco / vin alb, seara aceasta am avut o problemă reală între a mă decide între Roșu Petro Vaselo și Melgis. A câștigat Melgis, dar a fost o competiție extrem de strânsă.

Cât a costat și de ce merită experiența

Prețul pentru întreaga experiență a fost de 600 de lei pentru două persoane (EARLY BIRD, până la 1 octombrie | după 1 octombrie costa 650 lei / 2 persoane). Raportat la tot ce a inclus: 6 preparate complexe, 6 praline artizanale, asocierea completă de vinuri de la Petro Vaselo, atmosfera întreținută pe vinil și decorul SIMONEI – prețul este mai mult decât corect pentru nivelul oferit.

La Cuptor îmi dovedește încă o dată că nu e doar un restaurant din Sibiu unde se mănâncă bine, ci un spațiu viu, unde gastronomia se întâlnește cu arta, muzica și pasiunea unor oameni care chiar își doresc să facă lucrurile altfel.

Sfatul meu este să urmăriți când e următorul eveniment culinar și să mergeți… promit că nu veți regreta. Noi cu siguranță ne vom întoarce de fiecare dată cu drag de la Cluj.

Vă las mai jos doar două din evenimentele culinare la care am mai participat:

Până atunci, de ce nu mergeți la o cină La Cuptor Sibiu.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Harta de zgomot din Cluj-Napoca: În ce zonă e strada ta și de ce am uitat de avioanele care zboară peste oraș?

Related Posts