fbpx

Barber City Cluj – locul unde-mi aranjez barba

Barber City Cluj: Story-based looks, un echilibru între tendințe, tehnică și povestea persoanei care trece pragul.

Cred cu tărie că relația dintre barber și client este una, nu pot să zic intimă pentru că o să interpretați greșit, dar cu siguranță este una apropiată.

Îmi este imposibil să-mi imaginez cum aș putea să mă las aranjat de cineva care nu mă cunoaște. Nu vorbesc de situații de urgență, vorbesc de viața de zi cu zi.

Dacă acum câțiva ani l-am întâlnit pe Cătălin, un băiat fără barbă din București, dar care a reușit să se conecteze cu mine în mai puțin de 1 minut după ce ne-am întâlnit, la câțiva ani l-am găsit pe Ghost Barber în Cluj.

Între timp Ghost și-a schimbat locul, a venit mai în centru, dar, viața ne-a jucat feste într-o zi și nu am reușit să ne sincronizăm agendele timp de o săptămână. Drept urmare, cu lacrimi în suflet, am fost nevoit să caut o soluție de avarie. Așa am ajuns să-l cunosc pe Bogdan de la Barber City Cluj.

Barber City Cluj

Sincer vă spun că m-am dus cu inima strânsă cât un puric, pentru că îmi era lehamite să reîncep să spun ce vreau. Efectiv nu mai am răbdare să explic: barba vreau să fie natural, fără linii și alte nebunii, iar părul habar n-am cum îl vreau, știu doar că nu mi-l aranjez dimineața. Mă rog, asta e pe scurt.

Nu am mers singur, pentru că, pentru mine cel puțin, mersul la Barber nu mai înseamnă de mult un simplu mers la frizer. E, vorba englezului, quality time. Și acest quality time l-am transformat într-o tradiție alături de DigitaLove: Ciulea day! – doar eu și Paul.

În momentul în care Bogdan mi-a spus filosofia locului: Story-based looks, în esență reprezintă un echilibru între tendințe, tehnică și povestea persoanei care trece pragul.

Băi, m-a cucerit. Am zis că trebuie să testez acest concept. Cred că toți îl avem în cap, dar nimeni nu l-a expus așa. Bine și scaunul cu masaj la spate de la scafă plus masajul pe care mi-l face la cap în momentul în care mă spală, ajută.

La fel și faptul că-mi fac programare on-line, prin intermediul aplicației Novabooker. E un plus.

Nu doar barba

Drept urmare, de aproximativ 3 luni merg o dată la 3 săptămâni la el și chiar din a 2-a ședință am ajuns la stadiul în care nu mai trebuie să-i spun mare lucru despre ce îmi doresc. Discuțiile noastre sunt mai degrabă discuții de confirmare, de exemplu:

– Dan, nu-ți pun nimic în păr, așa-i?
– Da, așa e, în continuare sunt sălbatic și nu-mi dau cu nimic pe păr.
– Dar pe barbă îți pun balsam? Sau vrei să testezi uleiul ăsta nou pe care-l am?
– Hmmm, ulei nou. OK, hai să-l testăm.

Am așteptat așa mult să scriu articolul pentru că am vrut să am totuși să am un istoric și să vorbesc la rece, nu, cum am câteodată obicieiul, din impusul momentului și a încântării.

Bine, mă încâtă maxim că sunt în buricul târgului, practic fac 3 minute pe jos de la biroul meu până la ei.

Barber City Cluj: Facebook | Instagram
Str. Virgil Fulicea (între Tortelli și Vintage Bistro)
Programări: on-line sau printr-un app instalat pe tel


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.