Catch a Smile Day #4 – 7 august 2017

Trăim vremuri grele. Sau poate nu sunt grele, poate așa au fost de când e lumea și pământul și doar acum încep eu să le resimt, deși vorba cântecului: mă îndoiesc!

Agitația de zi cu zi și rutina sunt dușmaul spiritului nostru numărul unu. Împotriva monotoniei luptăm zi de zi, indiferent de natura ei. Da, poate suna ciudat, dar la categorie monotonie pun și cele 2 ore petrecute în trafic. Gri-ul distruge paleta de culori.

Orice poate fi învățat, inclusiv să zâmbim. Cu pași mici, prin simple exerciții de schimonosire a feței învățăm să fim mai fericiți, ne cultivăm spiritul, ne creștem calitatea vieții. Da, un simplu zâmbet poate schimba radical, în bine, viața noastră de zi cu zi.

Dacă guvernanții noștri nu au habar și interes de lucrurile acestea, prietenii de la Beard Brothers au grijă și de acest aspect.

Catch a smile day a ajuns la ediția cu numărul 4!

Dan Ciulea - Simle Ambassador 2017

De 4 ani de zile, în data de 7 august, bărboșii și surorile, ne învață, prin gesturi simple, dar îndreptate spre noi, să zâmbim. Indiferent că vorbim de o floare, un balon modelat de un clovn, de un salut prietenesc… ne reînvață să zâmbim!

Știu că pare ireal că avem nevoie de aceste ”lecții”, dar din păcate avem. Și nu doar noi, românii, din păcate avem nevoie toți locuitorii planetei. Toți avem nevoie să zâmbim!

Drept urmare, indiferent de colțul lumii, haideți să punem umărul și să prindem, alături de Beard Brothers & Sisterhood, un zâmbet de la un necunoscut. Haideți să împărțim bucurie!

Iași, Constanța, Paris, Gherla, Montreal, Baia de Arieș… indiferent de unde ești, completează formularul de mai jos și ia parte la cea mai mare acțiune de înveselire a planatei.

Zâmbetul este cea mai eficientă armă! Cu zâmbetul pe buze trecem peste orice problemă. Cu zâmbetul pe buze găsim mult mai ușor soluția. Zâmbetul este răspunsul, zâmbetul este soluția.


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

1 Response

  1. August 2, 2017

    […] îți faci o echipă și te înscrii aici și o să primești pe e-mail toate detaliile necesare desfășurării […]

Leave a Reply