Dacă ai ajuns în Cluj pentru UNTOLD și având în vedere că acesta este un festival de noapte, ai toată ziua la dispoziție să explorezi orașul. Iar din punct de vedere culinar, Clujul a crescut, poate nu chiar cum mi-aș fi dorit eu, dar, orișicum, a crescut în ultimii ani.
Evident, poți să cauți pe Google un top al restaurantelor sau poți să arunci o privire peste top-ul făcut de mine cu 15 restaurante din Cluj dacă vrei o abordare bazată pe cifre și recenzii.
Dar pentru că mie îmi place să mănânc bine, am făcut o listă 100% subiectivă. Nu e un top, ci mai degrabă o înșiruire de preparate specifice care pe mine mă ung la suflet.
În funcție de ce poftă ai când te trezești după o noapte lungă de la festival, alege de mai jos.
Un mic sfat: unde se poate, fă o rezervare cu o zi înainte. În perioada festivalului orașul e plin, iar timpul tău e mai bine investit la un pahar de prosecco pe o terasă decât la coadă pe trotuar.
- Ziua pentru mâncare, noaptea pentru festival: UNTOLD începe târziu, așa că ai tot timpul din lume să explorezi scena HoReCa din Cluj.
- Sfat: Fă rezervări din timp unde se poate. Mai bine stai la un pahar de prosecco la terasă decât să aștepți la coadă la intrare.
- Selecție pe preparate, nu doar pe localuri: O listă subiectivă cu 15 feluri de mâncare care mă ung la suflet (de la ciorbe tradiționale la brisket, lasagna și sushi).
- Topul obiectiv de restaurante: Dacă cauți un clasament bazat pe cifre și note, vezi Top 15 restaurante din Cluj după algoritmul IMDb.
- Bonus cu cauză bună: Comandă desertul Doza de Cultură în localurile participante – 10% din preț susține proiecte culturale locale.
Ce și unde să mănânci în Cluj: lista subiectivă
Mâncare de confort, zamă și refacere
- Ciorbă de perișoare la Fair Play: Zama perfectă pentru după-amiezele de după festival. Exact ce trebuie când ai nevoie de combustibil pentru încă o zi. (Atenție: duminica e închis)
- Lucskos la Vărzărie: Un clasic absolut al Clujului. Dacă vrei o experiență retro-autentică și o mâncare tradițională ardelenească cu istorie, Vărzăria e oprirea obligatorie.
- Pizdulice de la Carnie, zamă și tocană: Nu te lăsa păcălit de denumirea regională – vorbim despre o tăietură extrem de fragedă și suculentă de carne de porc, pregătită exact cum trebuie.
Italienești & paste
- Lasagna la Tortelli Pasta Bar: Paste proaspete făcute în casă. Lasagna de aici e cremoasă, bine echilibrată și consistentă. (Nu fac rezervări, dar se mișcă destul de repede)
- Vitello Tonnato de la Italo’s Prodotti Italiani Gourmet: Felii fine de carne de vită cu sos delicat de ton și capere. Perfect pentru un prânz lejer într-o zi caldă de august.
- Risotto alla pescatora de la Pizzeria-trattoria D’autore: Un risotto cu fructe de mare gătit ca la carte, cu o textură perfectă și gust intens de mare.
Sandwich-uri & meat lover focus
- Tartar de vită la Nativ: Din punctul meu de vedere este cel mai bun tartar mâncat vreodată… oriunde în lumea asta.
- Sandwich BIFI (Vită & Ceapă Murată) de la Ceapa Ta!: Combinația de friptura de vita suculenta cu aciditatea cepei murate face din sandwich-ul asta o opțiune excelentă de prânz rapid (E destul de mare).
- Sandwich cu brisket de la Naz: Carnea de vită ținută la smoker ore-n șir, fragedă de se desface singură.
- Arrosticini de berbecuț cu cartof copt și sos chimichurri de la Bruto: Frigărui tradiționale din carne de berbecuț, fragede și aromate, completate excelent de sosul fresh de chimichurri (mă rog, eu fără sos).
Fructe de mare & arome asiatice
- Creveți pil-pil la Divino Porcello: Creveți aromați în ulei de măsline încropit cu usturoi și ardei iute. (Eu la ei îmi iau două porții și le cer fără usturoi).
- Caracatiță la jar de la Cimbru Restaurant: Caracatița lor făcută pe jar are o textură și o aromă greu, ca să nu zic că nu o egalează nimeni-n Cluj.
- Sushi Boat la Tokyo Restaurant: Cel mai vechi și respectat restaurant japonez din oraș. Dacă vrei sushi executat impecabil de un maestru bucătar japonez, aici trebuie să ajungi.
Vegetal & farfurii vegetariene
- Papricaș de ciuperci de pădure cu gălușcuțe de casă de la 1568 Bistro: Un preparat plin de umami, confortabil și aromat, gătit într-un spațiu liniștit / emblematic de vis-a-vis de Sora.
- Jumătate de conopidă coaptă de la Visuin: O demonstrație despre cum poți transforma o simplă legumă într-un dish principal spectaculos prin rumenire, condimentare și sosuri bine gândite.
Bonus: Desertul care susține cultura locală
Indiferent ce alegi să mănânci pe parcursul zilei, lasă puțin loc și pentru desert. Caută (întreabă) în meniurile restaurantelor din Cluj desertul Doza de Cultură.
Pe lângă faptul că e o prăjitură excelentă pe care o găsești exclusiv în Cluj, inițiativa are o miză faină: 10% din prețul fiecărui desert cumpărat merge direct într-un fond de granturi care va fi acordat la finalul anului unei entități culturale locale. Mănânci ceva bun și ajuți comunitatea să creeze proiecte noi.
Până când se deschid porțile festivalului, poftă bună!
Mai jos lista restaurantelor cu link către Google Maps pe adresă.
| Restaurant | Adresă (Cluj-Napoca) |
| Fair Play | Piața 14 Iulie 22 |
| Vărzărie | Bulevardul Eroilor 37 |
| Carnie, zamă și tocană | Strada Plopilor 53 |
| Nativ | Strada Georges Clemenceau nr. 3 |
| Ceapa Ta! | Strada Fortăreței 6 |
| Naz | Strada Moise Nicoară 1 |
| Bruto | Strada Onisifor Ghibu 20a |
| Tortelli Pasta Bar | Strada Virgil Fulicea 2 |
| Italo’s Prodotti Italiani Gourmet | Strada Louis Pasteur 74 |
| Pizzeria-trattoria D’autore | Calea Turzii 123 |
| Divino Porcello | Strada Dávid Ferenc 13 |
| Cimbru Restaurant | Strada Decebal 37 |
| Tokyo Restaurant | Strada Gheorghe Marinescu 5 |
| 1568 Bistro | Bulevardul 21 Decembrie 1989 14 |
| Visuin | Strada Universității 6 |