fbpx

Gânduri la finalul ediției cu numărul 10 a proiectului Nepoți de Crăciun

Dacă mă întreba cineva în prima ediție Nepoți de Crăciun: Cum vezi proiectul peste 10 ani? Sincer vă spun că nu îmi imaginam acest parcurs.

Teoretic, în discursul din capul meu, mă vedeam că în luna decembrie o să colind toată viața mea sute / mii de bunicuți. Teoretic așa e, dar realmente nu mă vedeam azi aici. Real vorbind.

După 10 ani de colindat bunicuți, pot să vă spun cu mâna pe inimă că indiferent de direcția pe care o va lua proiectul, eu cu siguranță voi continua să colind bunicuți în luna decembrie. Indiferent că o să coling 2 bunicuți sau 2.000.000 de bunicuți.

Am ajuns să fiu dependent de sentimentul pe care mi-l dă întâlnirea cu ei și nu vreau să mă privez de această bucurie.

Am zis indiferent de direcția pe care o va lua proiectul, pentru că adevărul este că nu e chiar un proiect simplu. Trecem peste toate, nu o să le spun obstacole, provocările pe care un proiect de această anvergură le ridică și vă spun doar că luna decembrie este una aglomerată (presupun că și la voi), iar faptul că toți suntem voluntari în proiect, îngreunează puțin, ăăă, prioritizarea lucrurilor.

Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit, nu mă plâng, sunt niște lucruri pe care le-am constatat și conștientizat acum câțiva ani buni, când Alex Dona mi-a deschis ochii și am înțeles cu adevărat ce înseamnă în fapt antreprenoriat social.

Sunt conștient că o astfel de mișcare ar prelua o parte din presiunea care se află pe umerii noștri, a tuturor, a celor care ne implicăm în orice fel de proiecte și campanii sociale. Pentru că nu-i așa, ziua, vrem nu vrem, are 24 de ore, săptămâna 7 zile, doar o dată la 4 ani ce mai câștigăm o zi. Ați prins voi ideea.

În fine. Ideea e simplă, după 10 ani de Nepoți de Crăciun, nu sunt ”obosit”, ci mai degrabă sunt îngândurat. Mă gândesc dacă și în ce măsură aș putea face mai multe în direcția asta. Nu-mi reproșez ceva, Doamne ferește! Cu toată asumarea vorbelor, sunt mulțumit de parcurs.

Până la urmă este o acțiune pornită și continuată din inimă. Satisfacția este personală, de ordin sufletesc. Probabil acesta fiind și motivul pentru care nu am reușit să-mi depășesc limitele gândirii și să aplic metoda antreprenoriatului social. Poate.

Cu toate acestea, având în vedere că acum 10 ani am pornit la drum fără nicio direcție, fără un plan anume și uitându-mă unde am ajuns, emulația care s-a format în jurul sentimentului pe care ni-l naște în suflet ideea de Nepoți de Crăciun, nu pot decât să zâmbesc.

Citiți poezia această, luând în considerare că ea a fost scrisă și citită de un bunicuț, în vârstă de 92 de ani

Faptul ca va amintiti de noi in fiecare an
E un obicei profund uman
Obiceiul de a darui e placut, frumos
Si-apreciem ca deosebit de generos
Noi va rasplatim cu o urare
Viata sa va fie plina cu de toate
Sa aveti fericire, sanatate,
In viata cele mai frumoase rezultate
Va veni vremea sa fiti si voi bunici
Iar nepotii vostri mari sau mici
O sa va faca un cadou aparte
Un concediu pe planeta Marte

Emil Tatar, 92 ani

și o să înțelegeți ce înseamnă, acum, la 10 ani de la prima colindă pe care am cântat-o alături de bunicuții noștri.

Ce am vrut să spun, de fapt, este:

Împreună suntem Nepoți de Crăciun!

Nepoți de Crăciun ediția 10
Nepoți de Crăciun ediția 10 | 📸 Fred Dwe

comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.