Nepotelul.
Nu pentru mine, ci pentru nepotu’. Si el, ca si mine, nu e foarte incantat ca merge la scoala. Si de ce ar fi?
Emotiile.
Emotiile sunt mai mari la mine, decat la el. La parinti nici nu mai vorbesc… doar imi pot imagina prin ce trec, in momentul in care isi urca plozii in masina si pornesc, plini de sperante la drum.
La scoala.
Ce vor face la scaoala? Cum vor reactiona la acest nou mediu… ostil? Se vor descurca? Se vor imprieteni cu ceilati copii? Cat de rai saunt ceilalti copii? Sunt infumurati? Au fost crescuti bine? Profesorii o sa-si dea interesul? Profesorii mai sunt interesati de viitorul copiilor, sau ii intereseaza doar sa-si ia banii pentru paine?
Doamne cat a crescut!
Parca numa’ ieri l-am adus de la moasa. Parca numa ieri primea o multime de cadouri pentru nou nascuti. Parca numa ieri l-am dus pentru prima oara la gradinita. Parca numa ieri plangea ca l-am lasat la gradinita.
Puiutul a plecat la scoala… incet, dar sigur creste. Devine om in toata puterea cuvantului. Asta-i primul pas in, sau spre, maturizare!
