In mai toate povestile noastre ni se ureaza sa fim ca cineva. Sa ne luam dupa un model, in viata sau nu, si sa incercam sa-l egalam, daca nu cumva sa-l intrecem.
In foarte multe cazuri, urarile astea, sunt peste puterile noastre. Gen: sa fii frumoasa ca Alba ca Zapada. Normal ca asta deja este peste puterile tale (ma rog, intr-o lume normala… ca in lumea noastra e cu totul altceva)
Altele, sunt mai mult… Ganduri frumoase ale parintilor: Sa cresti mare ca Fat Frumos (intr-un an, cat altii-n zece).
Oricum, ca suntem apropiati, ca nu suntem, toti stim de clasicele urari, intrate in lumea noastra. Toti. Doar ca eu, as mai aduga inca una. O urare izvorata din experianta vietii in familie. Sa fii ca mama!
Serios, mama e cea mai relaxata persoana pe care am vazut-o eu. Exemplu: ploua afara cu galeata, mama se plimba incet, incet, fara umbrela. Lumea in jurul ei fuge, se agita. Ea isi continua mersul lin pana ajunge acasa. Odata ajunsa acasa imi explica ca degeaba se agita, la cum ploua de tare oricum loearca ajungea acasa.
Tu cat esti de relaxat?