Cand eram copil la mama acasa mergeam pe jos de imi sareau capacele. Fara sa ma plang.
Dupa ce am ajuns student, calit fiind, mersul pe jos nu mi se parea ceva iesit din comun. Nu mi se parea ca e ceva de care trebuie sa ma feresc, din contra!
Daca era sa aleg intre un pachet de tigari, la 10 bucati, si un bilet de autobuz, alegeam, fara sa stau pe ganduri pachetul de 10. Odata chiar am facut 20 km pe jos pe tema asta. Si nu m-am plans, chiar am fost multumit de mine si de faptul ca am mers la scoala.
In schimb, de o perioada buna… BUNA de timp, am observat ca nu prea mai merg pe jos. Imi mut fundul de pe scaunul de la bucatarie (de unde imi beau cafeaua) pe scaunul de la masina, de acolo pe scaunul de la birou si tot asa.
Inafara de momentele in care mai joc un fotbal, miscarea pe care o fac tinde spre zero… Ceea ce e trist. Chiar foarte trist. E drept ca nu mai am timp de miscare, dar totusi…
Stiu lucru asta pentru ca mi-am instalat o aplicatie (Moves) care imi numara pasii. Aplicatia asta am instalat-o, pana la urma, ca sa ma sperie… Sa ma faca sa merg mai mult pe jos.
Tu cat mai mergi pe jos?
asta ieri! azi sper mai mult 😀
