fbpx
bolt - trotinetă

Trotinetistul, acest BMWist al anului 2020

Salut cu entuziasm apariția și adoptarea în masă a trotinetelor electrice, bicicletelor și a altor mijloace de transport eco din oraș. Sincer să fiu cred că accesibilitatea acestor mijloace de transport este un pas în față în ceea ce privește reducerea poluării din oraș.

Cu toate acestea nu pot să remarc lipsa de… conștienizare a faptului că mai e cineva lângă noi, că trăim în societate. Nu aș vrea să-i numesc egoișiti, că se gândesc doar la ei, dar ceva în direcția asta simt. Acesta este sentimentul pe care mi-l lasă, în ultima perioadă, interacțiunile pe care le am prin oraș cu o bună parte din participanții la trafic (de?) pe trotinetă electrică.

bolt - trotinetă
Foto: Sebastian Florian, cluj.info

Necunoașterea legislației nu te exonerează

De câteva zile bune s-a lansat la Cluj serviciul de închiriere trotinete electrice de la Bolt. O super inițiativă, pe care o salut din toată inima! O salut pentru că, așa cum vă spuneam, cred cu tărie că acest serviciu va ajuta la diminuarea poluării în Cluj. Chiar cred asta și încurajez pe toată lumea să folosească mijloace de transport alternativ.

Totuși, trebuie să fim conștienți de faptul că, indiferent că ești pe trotinetă, bicicletă sau pe jos, suntem cu toții participanți la trafic. Asta înseamnă că trebuie să cunoaștem regulile de circulație și să ne supunem lor.

CAPITOLUL V. Reguli de circulație. SECȚIUNEA 1. Obligațiile participanților la trafic. Art. 35
(1) Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Ca să nu zic că dacă trăim în societate trebuie să ne supunem regulilor de bun simț și să încercăm, pe cât posibil, să nu deranjăm prin acțiunile noastre pe cei din jur.

Poate e o idee să facem în școală legislație rutieră și să învățăm și semnele de circulație. Știu că la un moment dat se făcea în grădiniță, dar, aparent, ori nu s-a făcut bine, ori o bună parte dintre cursanți nu au fost atenți, ori… ori.

Responsabilitate

Una din problemele mele cu materia ”dezvoltare personală” este că se axează foarte mult pe ”mine” și prea puțin pe ”mine în contextul meu în societate”. Cumva, dacă nu ești atent, te face individualist. Te face să uiți că nimic nu se poate realiza fără cei din jurul tău.

Și de aici, îmi dau eu cu presupusul, avem problemele astea cu faptul că ”nu m-am gândit că e o problemă să las trotineta aia în mijlocul trotuarului”.

Cu toate acestea cred că parte din procesul de responsabilizare trebuie să-l facă și firma care oferă serviciul, cât și consiliul local. Să nu-mi spuneți că e prea greu pentru o companie să educe clienții, pentru că Pony Car Sharing nu au avut această problemă… Din contră, din punctul meu de vedere au făcut o treabă execelentă. Atât de bună încât m-au făcut să îmi doresc să fac parte din comunitatea lor 💕

Iar dacă o să-mi spuneți că nu există cadrul legal pentru acest tip de afacere, o să vă spun că asta e cea mai jenantă scuză pe care o companie o poate inventa și am să vă dau exemplu tot pe cei de la GetPony: nici ei nu au avut cadru legal, dar, cu toate acestea, au ales să fie un serviciu cu adevărat util societății și nu doar să fie o afacere care mimează implicarea socială.

Dacă ei nu vor, hai să vrem noi!

Știu, sună a citat motivațional. Dar cumva, de undeva, într-un fel, trebuie să spargem bula asta. Nu putem aștepta la nesfârșit să se schimbe ceva în țara asta.

Vrem să avem un centru verde ca-n restul orașelor europene, punem noi mâna și-l facem! Vrem să mâncăm bine, la prețuri corecte și să fim tratați ca oaspeți în oraș, alegem localurile care au această cultură. Vrem ca natura să nu mai fie plină de gunoaie, strângem după noi și după alții. Puterea exemplului, oricât sună a ”status de Facebook”, funcționează. Sau cel puțin mie așa îmi place să cred.

Drept urmare m-am decis ca în momentul în care văd o trotinetă lăsată aiurea, să o mut… cât să nu încurce o mămica care se plimbă cu copilul (în cărucior sau nu). Să fac sesizare prin aplicația MyCluj astfel încât municipalitatea să fie conștientă de problemele care există în oraș și să inițieze un dialog în această direcție astfel încât să găsim cele mai bune soluții.

Dialogul, sunt convins, e cea mai bună armă.

M-aș bucura dacă și firmele care oferă acest serviciu, în cazul de față Bolt, ar prelua această situație și ar încerca să o rezolve. Dau din nou exemplul celor de la Pony care ofereau curse gratuite pentru cei care mutau mașinile în spațiile aprobate, în momentul în care se găseau mașini lăsate aiurea de către alți clienți de-ai lor. A funcționat foarte bine această abordare, poate e o idee, poate nu trebuie reinventată roata.

Altfel, ca să închid în tonul corect, mă repet: salut serviciul oferit de Bolt!


1 comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Frank the Tank, cel mai nou pub al Clujului

Next Post

Cum să lași o recenzie, corect, fără să te faci de rușine.

Related Posts