Sadita adanc de catre prea-iubitii nostri dragi tovarasi conducatori, crescuta de’a lungu’ celor peste 20 de ani de tranzit in epoca democratiei, presarata cu ingrasamantul creditelor imobiliare, incrucisat cu leasingul auto, sentimentu’ de proprietate a crescut extrem de mult, precum o cultura de soia modificata genetic, in sufletul meu.
Astfel, odata ajuns pe plaja din Porec – Croatia, si concomitent cu intinderea “sezlongului” pe plaja, mintea devoratoare de teoria consipratiei, a inceput sa isi aduca aminte de episodu’ mai putin placut, in care unu, sau mai multi oameni au profitat de bunurile personale … asa ca am inceput sa imi fac planuri cu unde si cum, sa imi pun bunurile, proprietate personala, proaspat achizitionate, si mult prea noi, pentru a putea fi aruncate cu dezinvoltura pe plaja.
Cu toate ca sunt in al 4’lea an in care merg in Croatia, cu toate ca in tot acest timp nu am avut nici macar odata probleme de acest gen, cu toate ca nici macar cand imi lasam banii pe patura, nimieni nu s’a atins de ei … nici macar vantu’ nu i’a zburat, aceste ganduri nu au putut sa ma ocoleasca … fac parte din gandirea mea, prost (tind sa cred) a noastra ca natie …
Am ajuns la concluzia, ca noi ca natie, avem tendinta sa punem ce’i mai rau in fata … avem tendinta sa ne facem scenarii cu ce se intampla in cazul in care … si acest “care” are intotdeauna conotatii negative .. niciodata nu mi’am facut scenarii de genu’ ca imi las portmoneu’ pe plaja si il gasesc … intact! Niciodata!
Una peste alta … aaa … asta’i la mine!
cand ti se sparge casa, poti dupa aceea sa mergi si in Rai, ca tot iti pazesti lucrurile 😉
mie mi-o fost de ajuns sa mi se fure pantalonii din vestiarul salii de sport…