fbpx

Să învingem depresia – metoda Kintsugi

Să învingem depresia – o campanie de conștientizare despre depresie și tulburare depresivă majoră

  • 1 din 4 persoane este afectată pe parcursul vieții de tulburări de sănătate mintală, depresia fiind principala cauză de dizabilitate la nivel Mondial.⁵
  • În Europa sunt peste 40 de milioane de oameni diagnosticați cu depresie, adică de două ori populația României.²
  • 1 din 10 persoane a lipsit de la serviciu din cauza depresiei, pierzând în medie 36 de zile lucrătoare pe episod depresiv.⁴

Depresia și tulburarea depresivă majoră sunt subiectele unei campanii de conștientizare realizate cu ajutorul unor povești reale, transpuse în obiecte ceramice prin arta japoneză kintsugi.

Campania se numește Să Învingem Depresia, este lansată astăzi de Janssen România alături de Coaliția Organizațiilor Persoanelor cu Afecțiuni Cronice (COPAC) și își propune să crească nivelul de informare și înțelegere despre provocările și stigma prin care trec cei care suferă de tulburări de sănătate mintală.

Ne dorim să deschidem o conversaţie în spațiul public despre provocările prin care trec cei care suferă de afecţiuni precum depresie și tulburare depresivă majoră. Campania “Să Învingem Depresia” este doar un exemplu despre cum noi, la Janssen, putem să ne îndeplinim misiunea de a reduce povara bolilor mintale. Sperăm ca această campanie să educe, să informeze și să inspire oamenii să își spună povestea lor.

Sévan Kaloustian, Managing Director Janssen România.

FOLOSIREA ARTEI KINTSUGI PENTRU TRANSPUNEREA EFECTELOR DEPRESIEI

Campania „Să învingem depresia” prezintă în România cinci obiecte de artă create prin metoda Kintsugi, inspirate de poveștile a cinci oameni care au suferit de depresie. Cinci oameni care ne inspiră, cinci opere de artă, cinci povești reale.

Kintsugi este arta japoneză antică de reparare a obiectelor ceramice sparte prin lipirea lor cu un lac cu pulbere de aur. Evidențierea crăpăturilor și imperfecțiunilor conferă nu doar unicitate unei piese, ci demonstrează și că obiectul a avut o viață proprie și o poveste de spus. 

Pentru a da viață fiecărei povești, artistul vizual Lidia Alina Nicolae a discutat cu cele cinci persoane și a gândit câte un obiect pentru fiecare.

Știu că depresia nu este ceva din care poți pur și simplu să te desprinzi, ci este o călătorie lungă. Filosofia din spatele kintsugi este că nu ar trebui să ascundem experiențele noastre negative. Din încercările grele ar trebui să ieșim mai puternici, mai valoroși, să ne reconstruim bucată cu bucată.

Lidia Alina Nicolae

ÎMPĂRTĂȘIREA UNEI PROMISIUNI DE SPRIJIN – CUM POȚI AJUTA?

Toată lumea se poate implica pentru a produce o schimbare reală în viața celor care suferă de depresie. Sunt trei lucuri importante pe care le poți face:

  • Intră pe site-ul https://www.janssen4patients.com/ro/boli/tulburarea-depresiva-majora/sa-invingem-depresia ca să afli mai multe informații despre depresie și despre tulburarea depresivă majoră.
  • Distribuie pe paginile tale din Social Media informații despre campanie. Să spargem tăcerea din jurul depresiei! Nu uita să folosești #SaInvingemDepresia.
  • Urmărește #SaInvingemDepresia pentru a fi la curent cu subiectul și pentru a afla cât mai multe despre această afecțiune.

DESPRE DEPRESIE ȘI TULBURARE DEPRESIVĂ MAJORĂ

Depresia este mai mult decât un sentiment de tristețe sau melancolie, este o tulburare frecventă și gravă de dispoziție. Există mai multe tipuri de depresie, iar tulburarea depresivă majoră este unul dintre cele mai severe.

Tulburarea depresivă majoră este un tip de depresie asociată cu cinci sau mai multe simptome prezente timp de cel puțin două săptămâni.

Cel puțin unul dintre simptome este fie dispoziția depresivă, fie pierderea interesului sau a plăcerii în activitățile zilnice. Simptomele sunt definite ca având o durată de cel puțin două săptămâni, dar de obicei durează o perioadă mult mai lungă – luni sau chiar ani.

  • 300 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie – echivalentul a două treimi din populația Uniunii Europene.¹
  • În Europa sunt peste 40 de milioane de oameni diagnosticați cu depresie, adică de două ori populația României.²
  • În cadrul populației generale, depresia se întâlnește mai frecvent la femei decât la bărbați.¹

IMPACTUL ECONOMIC AL DEPRESIEI

  • Depresia este principala cauză de dizabilitate la nivel mondial.³
  • Costurile economice ale depresiei s-au ridicat la 136,3 miliarde euro în Spațiul Economic European în 2007, adică echivalentul a aproximativ 265 euro pentru fiecare locuitor din prezent.⁴
  • 1 din 10 persoane a lipsit de la serviciu din cauza depresiei, pierzând în medie 36 de zile lucrătoare pe episod depresiv.⁴

POVARA ȘI STIGMATUL UNEI PERSOANE CU TULBURĂRI DE SĂNĂTATE MINTALĂ

Impactul pe care îl are depresia poate fi și mai greu de suportat din cauza stigmatizării semnificative asociate acestei afecţiuni și bolilor mintale în general, fiind legat de sentimente de rușine pentru multe persoane care trăiesc cu depresie și tulburare depresivă majoră.

În medie, 1 din 4 persoane este afectată pe parcursul vieții de tulburări de sănătate mintală.⁵

Poate fi greu de înțeles impactul devastator al depresiei asupra vieții oamenilor.

Ne-am angajat să îmbunătățim credibilitatea și calitatea informațiilor despre problemele de sănătate mintală, iar „Să învingem depresia” susține direct acest obiectiv.

Radu Gănescu, președintele COPAC.

comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

3 Responses

  1. Catalina spune:

    Excelent articolul, multumesc pentru sfaturi!

  2. George spune:

    Super articolul, chiar ma ajuta recomandarile.

  3. Uleiul de CBD poate ameliora starile de tulburare, cum ar fi anxietatea, ar putea fi un remediu bun. Like pentru articol!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.