fbpx

Mută-ți biroul… cel puțin pentru o zi!

Acum ceva timp am fost nevoit să eliberez spațiul unde aveam biroul, nu contează foarte mult motivul. Și pentru că mai aveam o lună până la LollyBoom Brașov, apoi am plecat în concediu, după care m-am întors în trombă și m-am apucat de LollyBoom București, nu mi-am mai căutat birou.

Mi-am zis că nu prea are sens să plătesc 3 luni chiria, având în vedere că nu o să fiu prin Cluj. Drept urmare am început să caut spații alternative pentru birou. Din păcate, pentru mine cel puțin, să lucrez de acasă nu este o alternativă reală. Nu-s productiv absolut deloc. Eu știu că alții pot, dar, personal, nu reușesc să mă adun.

Așa că am început să testez localuri de unde poți să lucrezi, unde să accepte astfel de ”practici”, unde să mă simt bine venit și, de ce nu, unde să am unele facilități. Printre facilitățile obligatorii, pentru un birou remote, se numără: internet wireless, priză pentru încărcarea telefonului / laptopului și nu în ultimul rând atmosfera să fie una primitoare. Bine, eu mai am o cerință, care din păcate în Cluj, nu prea mi-a fost satisfăcută, și anume vinul casei la un raport calitate – preț excelent.

Bun, nu o mai lungesc și am să vă enumăr localurile de care am aflat eu, pe care le-am testat eu, din acest punct de vedere:

Dacă aveți recomandări, lăsați un comentariu mai jos cu numele localului.


4 comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
LollyBoom Bucuresti 2017

LollyBoom 2017, ediția București

Next Post
TeCOMM 2017

+400 de profesioniști în eCommerce reuniți la Evenimentul Premium de Comerț Electronic TeCOMM

Related Posts

Intalnire … dulce

Ce a urmat dupa aceasta intalnire e greu de descris .. pot sa va spun ca drumu pana’n metropola Floresti mi s’o parut o vesnicie, traficu’ ingrozitor, soarele ma orbea … toate au inceput sa se miste in momentu’ in care ciuleamobilu’ isi invartea rotiile catre Cluj … mirosul din portbagaj ma izbea cu putere in fata … oglinda retrovizoare se aburise de la transpiratia mea … aeru’ conditionat pur si simplu’ nu facea fata … da, motivu’ deraglarii hormonale a ciuleamobilului este pachetu’ de mai sus … odata ajuns acasa .. oroare!
citește mai mult

Aveti grija la reduceri!

Va spuneam io’ mai ieri, alaltaieri … lunile trecute, cum ca era sa imi schimb operatoru’ de telefonie mobila … ei bine, in 10 august am avut o surpriza … neplacuta! Primesc facura pe luna august, si cu stupoare vad, ca abonamentul e cu 10 euro mai mult decat cel de pe luna precedenta. Evident ca pun mana pe telefon, si fac o sesizare… nu ma agit prea tare, constient fiind de faptul ca toata negocierea de reinoire a contractului a fost facuta pe mail … si pe langa asta, urma sa plec in concediu pe 20 august … oricum, mai dau doua telefoane la relatii clienti … asa numa’ de control, si ma asigura stimabilii ca totul este in ordine, si ca o sa primesc raspuns.
citește mai mult