fbpx
Monopoli Septembrie 2021

Monopoli

Sudul Italiei este o destinație extrem de atractivă, nu doar pentru că găsești transport, cazare și mâncare ieftină… dar e atractivă și din punct de vedere a peisajelor, culturii și gustul mâncării.

E drept că eu am descoperit zona Bari fix din cauză că am găsit bilete de avion mega ieftine. La fel și cazarea.

Am mai fost în Monopoli, dar doar pentru o zi (mă rog, nu am stat peste noapte), drept urmare acum, în această escapadă, am decis să ne cazăm aici.

Transoport ✈️

După cum vă ziceam, biletele de avion sunt mega ieftine. Noi am prins la 69 de lei dus și 49 de lei întors. Practic ne-a costat mai mult taxi-ul de acasă până la aeroport, decât avionul din Cluj în Bari.

Mă rog, ați prins ideea. Nu e chiar așa, dar oricum. Ieftin.

În plus ne-am luat opțiunea de priority, nu neapărat ca să ne urcăm primii în avion (că doar tot aceleași locuri le avem) – cu toate că realist, având în vedere că au scos opțiunea de a-ți face check-in online, ne-a prins extrem de bine – ci mai degrabă ca să avem un bagaj de mână suplimentar.

Mâncare 🦑

Pentru că suntem, oarecum, obsedați de mâncare, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut unde mănâncă localnicii.

Știu, o să ziceți că toată lumea se laudă că mâncă unde mănâncă localnicii. Dar, dacă ajungeți prin Monopoli, vă recomand să treceți pragul celor de la Trattoria Il Ritrovo și să încercați frittura mista (cel mai bun mâncat de mine vreo dată), Il Guazzetto să mâncați Carpaccio de caracatiță, pe la orice salumerie să vă luați chestii la mână și nu în ultimul rând să vă luați puccia cu caracatiță.

Ca idee, noi am ieșit undeva la 50-60 EURO per zi, de două persoane cu tot ce a însemnat mâncare – băutură… Asta a însemnat că dimineața și la amiazi am mâncat la mână, am băut un vin pe plajă. Seara am mâncat în restaurant, cu 1L de vin, o înghețată la mână și apoi un Aperol Spritz pe la ceva bar.

Cazare 🛏️

În Bari, pentru că am ajuns destul de târziu, am căutat o cazare aproape de gară. Nu m-o foarte interesat ce și cum… până la urmă a 2-a zi plecam.

Nu pot să zic că am ales bine. În sensul că proprietarul m-a dus cu zăhărelul. Inițial a zis că trebuie să plătesc 10 EURO în plus pentru late check in, apoi a zis 10 EURO în plus pentru fiecare oră peste ora limită… în fine. Apulia Rooms Bar e apartamentul. Trecând peste chestia asta, e chiar bună cazarea pentru tranzit.

Booking.com

În schimb, în Monopoli am găsit o super cazare: Le Contrade Dimore Pugliesi. Am avut discount de extrasezon, plus ceva de la Booking și upgrade la cameră superioară… da, recomand.

Practic am fost în buricul târgului: la maxim 30 minute de plaje și la 5 minute de tot ce înseamnă centru vechi (ești cazat în centrul vechi).

Oamenii super de treabă, ne-au așteptat la tren, ne trimiteau mesaje pe WhatsApp dacă avem nevoie să ne facă curățenie în cameră, s-au oferit să ne ducă la tren… foarte profi oamenii. Îi recomand cu mare drag. Locația super bună, camera mega faină, cu balcon din ăla ce dă în străduța strâmtă. Fix cum te aștepți în Italia.

Plaje 🌊

De bălăcit, ai o groază de plaje de unde să alegi. Noi ne-am petrecut marea majoritate a timpului în Cala Porta Vecchia… din simplu fapt că nu era așa multă lume și era foarte, foarte aproape de cazare.

Am mai fost și la: Spiaggia La Scaletta, Lido Porto Camicia, Porto Nero, Porto Verde, Calamarena, Porto Bianco, Cala Paradiso. Ideea e că aveți suficiente plaje de unde să alegeți.


1 comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

UNTOLD 2021, ziua 4

Next Post

Restricții COVID-19 Cluj

Related Posts