In weekendul ce a trecut am fost la Albac – targul de turism rural, cei care m-au urmarit pe instagram / facebook au vazut ca am postat cateva poze in genul asteia,
cu frumusetiile locului si a targului.
Cand am plecat din Cluj catre Albac, am fost extrem de entuziasmat. Entuziasmat ca o sa merg sa-mi revad locurile copilariei, dealurile pe care mi-au croit caracterul, apa care mi-a format viata, aerul care m-a facut om. Nu am mai fost in Baia de Aries din decembrie 2012. O groaza de timp, avand in vedere ca e la 100 KM de Cluj.
Da, eram bucuros ca un copil care a scapat in raionul de jucarii.
Sambata, in drum spre Albac (pentru ca vineri noaptea am dormit in Baia de Aries, la parintii Buburuzei acasa) am avut putina strangere de inima ca odata ajuns la targ o sa dau peste tot felu de chinezarii. O sa fie plini de tigani (nu sariti in sus ca am folosit termenul tigan, plm cine se simte e vinovat, nici eu nu ma supar cand merg in Italia ca-s privit crucis ca-s Roman, asta e… ) care sa joiace cu tine alba-neagra, care sa-ti vand chesti fosforescente, care sa-ti spuna viitorul. Mi-am facut griji degeaba, pentru ca nu au fost asa ceva. La targ nu au avut voie sa vanda decat mestesugarii traditionali, promovandu-se doar „turismul rural”..
Am avut parte si de o expozitie de pictura, unde a expus, printre multi artisti nationali si talentatul artist din Baia de Aries, fostul meu coleg de banca Bar Valentin:
Sunt extrem de bucuros ca mai sunt locuri in care traditia nu este privita ca ceva rusinos. Sunt extrem de bucuros ca mai sunt oameni care sunt dispusi sa duca aceste traditii mai departe. Sunt extrem de bucuros ca mai sunt locuri neatinse de poluare. Sunt extrem de bucuros ca sunt oameni dispusi sa le pastreze asa. Sunt extrem de bucuros ca am reusit sa ajung la Albac!