Creveti in lapte de cocos cu fenicul si apio

Creveți în lapte de cocos – varianta de la țară

Îmi place foarte mult să gătesc cu ce am prin casă. Să folosesc toate ingredientele pe care le am în cămară, chiar dacă aparent nu au nicio legătură unele cu altele. Câteodată rețeta pe care o fac e de unică folosință (mi-o notez în cap să nu o mai fac niciodată), altădată, precum asta de acum, e chiar gustoasă.

Și alea care mă încântă, atât pe mine cât și pe Buburuza mea, le scriu și pe blog, astfel încât să le pot reface și, de ce nu, să le testați și voi.

Ăsta e cazul și cu această rețetă de creveți în lapte de cocos. Am avut niște creveți în congelator (din ăia fără cap, cu mațul scos, dar cu cochilia pe ei – mi se par mult mai gustoși și vă recomand să nu-i cumpărați / gătiți decorticați), o legătură de apio și un bulb de fenicul.

Ingrediente pentru creveți în stil „fusion de la țară”

Pentru două persoane.

  • Creveți: 300g
  • Lapte de cocos: 1 cutie (400ml) – io aveam Shan’Shi de la Mega.
  • O ceapă șalot (Shallot) medie, tăiată / tocată cât de cât fin.
  • Fenicul: 1 bulb, tăiat cuburi cam de 1cm.
  • Celery (țelină apio): 4 tije, tăiate rondele, dar nu chiar subțiri, așa la juma de cm.
  • Roșii cherry: 200g, tăiate în sferturi.
  • Sucul / zeama de la o lămâie.
  • Ghimbir: 1 rădăcină mică (aprox. 3-4 cm), dată pe răzătoare sau tocată mărunt.
  • Ardei iute: 2-3 bucăți (în funcție de cât de picant îți place).
  • Pătrunjel: 1 legătură (folosim și tijele, și frunzele).
  • O legătură de frunze de coriandru.
  • Vin alb: 50-100ml (sau prosecco, tot aia e. Important e să fie bun).
  • Condimente: Sare și piper după gust (obligatoriu piperul să-l râșnițați pe loc, să simțiți și mirosul, nu doar gustul).

Cum se prepară creveții în lapte de cocos?

  1. Baza aromatică: Într-o tigaie încăpătoare sau o oală nu foarte înaltă, prăjește ceapa, ardeiul iute și ghimbirul până când ceapa devine translucidă și aromele încep să se elibereze (eu pun și câteva boabe de piper).
  2. Deglasarea: Adaugă roșiile cherry tăiate în patru și tijele de pătrunjel (tocate mărunt – ele dau o aromă intensă). Toarnă vinul și lasă-l să se reducă puțin… până când roșiile se înmoaie.
  3. Textură și lichid: Pune fenicul și tijele de țelină. Imediat după, toarnă laptele de cocos. Lasă totul să fiarbă la foc mediu timp de 5-10 minute. Cât să se gătească, dar să rămână ușor crocante (al dente).
  4. Asezonarea: Condimentează cu sare și piper după gust.
  5. La final adaugă creveții în sosul care fierbe. Mai lasă-i maximum 5 minute. Ai grijă să nu îi gătești prea mult, pentru că vor deveni gumați. Când devin roz și opaci, oprește focul. Adaugă sucul de lămâie, frunzele de pătrunjel și coriandru.

Personal, în farfurie mai pun piper, puțină zeamă de lămâie și frunzele de pătrunjel… pentru o notă de prospețime.

E genul de mâncare care se face într-o singură oală și e gata în mai puțin de 20 de minute. Fix cum îmi place mie… nici nu apuc să beau un pahar e vin și nici să întorc vinyl-ul până e gata.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
UNTOLD Festival pe Apple Music - iPhone cu playlist-ul UNTOLD

De la Cluj în toată lumea: UNTOLD a aterizat oficial pe Apple Music!

Next Post

De la picnic la mosh pit: Experimentul curajos Jazz in the Park x Rockstadt Extreme Fest

Related Posts