fbpx

Cook your own business – cum să-ți deschizi o afacere culinară

Chef Patrizia Paglieri, chef Foa și chef Adi Hădean se reunesc în această toamnă în cadrul unui eveniment dedicat celor care doresc să-și deschidă o afacere în domeniul culinar. ”Cook your own business” este un eveniment organizat de Asociația Adi Hădean și se va desfășura în perioada 27 – 28 octombrie, la Hotel New Montana, Sinaia.

  • 60% dintre restaurante dau faliment în primul an și 80% în primii 5 ani, conform unui studiu Ohio State University
  • Birocrația este obstacolul invocat cel mai des de proprietarii de afaceri în domeniul culinar
  • Chef Patrizia Paglieri, chef Foa și chef Adi Hădean împărtășesc din experiența lor pentru a-i învăța pe antreprenori ingredientele unui business culinar de succes

Cook Your Own Business își propune să împărtășească din experiența celor care lucrează în domeniu, care au un business în această zonă sau care, pur și simplu, și-au interesectat drumul cu lumea gastronomiei, pentru a-i ajuta pe cei care vor să deschidă o afacere în acest domeniu să reușească. Conferința va avea o formă interactivă și își propune să genereze un dialog constructiv între participanți și vorbitorii invitați și va acoperi teme legate de alcătuirea meniurilor, echilibrul dintre cerere și ofertă, aspecte financiare și legislative.

Participanții la eveniment vor avea ocazia să învețe din experiența unor oameni care activează în domeniu, sau în domenii conexe și care pot oferi consultanță și soluții concrete pentru problemele curente ale unui business culinar.

Programul proiectului este structurat în patru direcții de dezbatere:

  • Start-upCum și de unde începi
  • PR&MarketingCum te prezinți și cum comunici?
  • Cadru legislativdespre birocrație, acte, legi și alte aspecte juridice
  • Cooking Businessdespre industrie, online, televiziune, entertainment și alte insight-uri.

Alături de chef Patrizia Paglieri, chef Foa și chef Adrian Hădean, speakeri în cadrul ”Cook your own busines” vor fi: Cristian Tudor – fondator Microgreens România, Dan Isai – fondator și CEO Salad Box, Andrei Bogdan Zaharescu – Managing Partner Vivo – Fusion Food Bar, Camelia Iusco – avocat Codrean, Iusco și Jucan, Valeriu Steriu – vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților, Cecilia Ianachis – manager Fiscal Consulting, Laura Opriș – Managing Partner CommunicationON, Sonia Nechifor – Managing Partner CommunicationON, Cristiana Andrei – General Manager Adi Hădean Projects.

Înscrierea la conferință costă 1.100 lei și îți asigură: cazarea (o noapte la hotel de 4*), mese (Ziua 1: Welcome coffee, pranz, cina; Ziua 2: Mic dejun, pranz, gustare de la revedere), acces la toate sesiunile, coffee & treats, suport curs

Mai multe detalii despre speakeri, program, dar și înscrieri, pot fi găsite pe pagina evenimentului, pe blogul lui Adi Hădean.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

einstein cafe, Sibiu

Next Post

Programul primului festival de fotografie documentară din România, In/Out Photo Festival

Related Posts