Ma, sincer va spun, cu mana pe inima, in timp ce cant, sobru, imnu’ Romaniei, ca, io insumi, pana ieri’alataieri, eram convins… nu, nu doar convins, mai mult decat convins, viitor compus, ca sunt un tip sociabil!
Amu’, de ceva zile, am realizat, ca in momentu’n care am ceva probleme … poate e mult spus probleme, mai degraba in momentu’n care am ceva chestiuni personale, incep sa ma inchid in mine.
Nu ma povestesc cu nimeni despre subiectu’ respectiv, ma inchid in mine … cel mult, cel muuuult, “scap” cate o pastila mica la cei apropiati … si asta doar dupa ce ajung la scandal …
Si nu doar ca nu spun nimic, si ma inchid in mine, da am ajuns la un asa stadiu inaintat, incat am inceput sa joc teatru’ … fata mea spune una, mana mea face una, gura mea spune una, picioarele mele spun una … si eu gandesc cu totu’ altceva
Tu?
Cred ca esti exact ca mine! Si eu procedez la fel cand ma aflu intr-o situatie de acest gen.
Bre, eu am avut o perioadă în care mă destănuiam pe blog. Dar am zis stop şi am reuşit să mă ţin de cuvânt. În viaţa de zi cu zi, cea în care interacţionez cu omul faţă în faţă nu mă plâng, nu-mi place să mă plâng cum nu-mi plac nici mie oamenii plângăcioşi.