“Never let me go” este genul de film pe care fie il iubesti, fie il detesti (da, au fost persoane care au iesit din sala inainte de final, si probabil multi altii care si-ar fi dorit sa o faca). Mie mi-a placut. Mi-a placut mult. Si daca sunteti sensibili la spoilere, poate ar trebui sa va opriti aici (desi exista studii care arata ca te poti bucura mai mult de un film sau o carte daca stii finalul).
O ecranizare a romanului lui Kazuo Ishiguro, filmul trateaza subiectul spinos al prelungirii vietii umane, dincolo de limitele stiintei si ale eticii. Si da, a fost foarte fain sa il vad astazi, la doua zile dupa ce stirea ca am ajuns la o populatie globala de 7 miliarde a tinut headline-ul tuturor publicatiilor.
Copilaria, adolescenta, dramele emotionale, povestile de dragoste, sentimentele de tradare si destinele tragice ale celor trei tineri crescuti intr-o societate restrictiva, departe de lumea reala, descriu o drama impresionanta. Insa „Never let me go” este si un excelent SF despre o societate condusa de o dorinta excesiva de crestere a sperantei de viata, in care clonarea si cultivarea de organe sunt optiuni viabile si aceptabile social.
Un film foarte bine facut, insa sa va asteptati la o actiune care se desfasoara destul de lent – suficient cat sa iti permita sa rumegi fiecare scena, insa usor deranjanta pentru cei care se astepta la un film cu replici rapide si suculente.
Traim intr-o societate in care rareori ducem lipsa de alternative. Asa ca am fost frustrata (sentiment impartasit de multi altii – am aflat ulterior): de ce nu iau personajele alte decizii pentru a se salva? Cu atat mai mult cu cat stiu care este deznodamantul. Oricine ar fi facut asa – nu iti e bine, cauti o alta alternativa, logic. Ei bine, de cele mai multe ori, “realitatea” noastra nu coincide cu “realitatile” celor din jur, iar mecanismele sau conditionarile pe baza carora ei iau deciziile nu ne sunt la indemana. Iar filmul a facut o treaba excelenta in a transmite asta.
Dupa un carusel emotional prin viata celor trei, am iesit de la film cu un sentiment fain. Nu, nu sunt macabra. Insa filmul mi-a subliniat din nou, ca in fuga noastra isterica dupa obiective precis stabilite, de multe ori uitam sa ne bucuram ceea ce se afla intre ele. Si pe parcurs, suntem chinuiti de faptul ca nu avem suficient timp … „maybe none of us really understand what we’ve lived through, or feel we’ve had enough time” a fost ultima replica din film. Si m-a facut sa zambesc. Am timp sa zambesc.
Am incercat, in cateva ganduri aleatoare si fara diacritice (mai multe decat mi-am propus initial, insa mult prea putine ca sa surprinda avalansa de idei), sa descriu experienta mea „Never Let Me Go”. Si sper ca v-am facut macar curiosi sa il vedeti. Chiar daca este greu de digerat, ar trebui sa fie un musai de vazut pentru fiecare dintre noi.
Din papucii unei persoane in a carei descriere a jobului se afla promovarea sanatatii, pot spune ca filmul mi-a dat o farfurie consistenta de „food for thought”. Iti multumesc Dan pentru invitatie si ne vedem saptamana viitoare, la urmatoarea proiectie a Cinematecii TIFF!
Andra, castigatoarea de saptamana aceasta
ce frumos o zis Andra:) cred că e singura care a văzut filmul cu ochii ăștia:)
pe mine mai mult m-a enervat poate și pentru că nu-mi plac SF-urile…
@Alex:La tine ZAMBETUL curge prin vene…tu n-ai nevoie de stimulente,pre-fericitule!!!Si tot asa sa fii pana la …infinit!!!!:)
De la “Let It Be”(daca il mai tineti minte…The Beatles) pana la “Never Let Me Go” – cat s-au schimbat toate…Si daca acest film i-a aratat Andrei ca “este timp de zambit”…ii clar ca e un MUST!!!Congrats ,Andra,for sharing it with us!!!!luv PS.Salve,Ciulea.Ro!!!!
Ia uite ce drăguţ, cum a comentat toată familia 🙂
Bravo Andra, muţu’ Ciulea, ne vedem şi săptămâna viitoare!
Am vazut si eu filmul.
@Inji, ea nu e singura care a vazut filmul cu ochii astia. Recunosc ca nu am zambit la finalul filmului, dar am rumegat mult atat in timpul lui cat si dupa. E o perspectiva foarte interesanta care vine asa ca o palma peste ceafa si-ti spune: ce ma? e naspa viata ta? te plangi de ea?
Iti dai seama ca …. de fapt mai bine nu mai zic nimic.
Pentru mine acest film reprezinta o invitatie deschisa catre fiecare dintre noi la scena vietii: hai sa ne facem persoanejele optimiste si sa ne bucuram de viata..cat om avea-o 🙂
personal nu mi se pare că trebuie să fie așa, ce-ar însemna de acum că fiecare individ să se compare cu unul de 10 ori mai slab ca el sau mai amărât? așa ne-am complace tot timpul în starea în care suntem că de, e mai bună ca a lu xulescu care mănâncă de pe jos și nu am evolua:)
@Inji d’accord din punctul asta de vedere, dar nici sa ne comparam doar cu aia peste noi si sa ne plangeam ce viata amarata avem, nu?
Zic sa ne bucuram de viata s-atat! 🙂
The more…the merrier!!!!!.
Mie mi-a plăcut tare mult filmul, subiectul mi-a dat mult de gândit şi am stat şi m-am gândit dacă e doar un film sau are şi o sămânţă de adevăr? Ştim că oamenii bogaţi pot face oricând rost de un organ sănătos, oare de unde?
N-am vazut filmul asa ca trebuie sa-l vad neaparat. Mi-ai starnit interesul si mai facut curioasa….