Pe picior de plecare

Clar, asta este o frustrare personala, de pe vremea cand eram coptil la mama acasa … e CLAR, nu incape in discutie nici un fir de praf din moara de grau a morarului din Certege.

De cand ma stiu, si Doamne’ iarta’ma ca is un pacatos, am mancat slanina in Vinerea mare, daca vroiam sa ies de undeva, chiar nu are importanta daca eram acasa, sau la un prieten in vizita, la un dusman in discutii, amic in cautare de casete audio (aici o sa fac o dezvaluire intr’un urmator articol … ), bunic pentru ajutarea muncii campului … asadar, cand eram pe punctu’ de’a pleca, iar tata era prin prejma, cum auzea clanta apasandu’se, i se declansa ceva, iar neuronu’ responsabil cu deschidera cavitatii bucale era pus in actiune, extrem de rapid as putea sa adaug, pentru ca sincer, eu nici nu apucam sa pun bine pun mana pe clanta usii, ca si auzeam:

– Daneeeee

Clar, clacam, multe din istericalele de pe vremea aia mi’or fost atribuite, gresit, varstei (adolescenta … ahhh ce vremuri). Ma, odata nu o fost, sa nu se intample asa … de la imi aduci un pahar cu apa, pana la matura scarile (din nou, imi trebuie un articol intreg pe tema asta … si cu siguranta va veni), dar cu regularitate se intampla acest lucru’.

Odata cu trecerea timpului, si mutarea mea la Cluj, aceste incidente au inceput sa fie din ce in ce mai rare. Doar ca, saptamana trecuta, intr’o dimineata, pe cand sa ies din casa, buburuza, a facut acelasi lucru’ …. hmmm, ceva, ceva mi s’o parut cunoscut. La amiazi, sora’mea o facut acelasi lucru’ … hmmmm, dinnou cunoscut. La birou, colegele de la conta, de fiecare data cand coboram faceau acelasi lucru … deja, simteam cum ma iau toti dracii. Seara, merg la magazinu’ de la garaj, cumpar si dau sa plec, imi intind mana spre clanta, si surpriza , de dupa tejghea, se aude o voce din satanica, din infern:

– Domnuuuuuuu

Am clacat, in momentu’ ala, m’am intors, cu o privire de ucis fluturi din stomac, si am raspus, suav precum un pistol in gura:

– Va ascult!

– Sa lasati usa deschisa, ca ne sufocam de cald!


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

17 Responses

  1. cecilia says:

    daneee! vroiam sa iti spun ceva …….

  2. buburuza says:

    nu se putea sa ai biletele cu toate sarcinile din ziua respectiva, puse in hol deasupra lambriurilor de pe vremea ceea :))
    cred ca nu ai mai fi fost asa sensibilos 😛

  3. emilzice says:

    dan era prietenul meu cel mai bun din copilărie. şi cum toată lumea îl striga daneee, aşa i-a şi rămas numele, articulat: dane :D.

  4. Pavel says:

    Daneeee, cu ceaiul cu mai stai? 😛

  5. Ileana Aftenie says:

    Dl.”daaaaaaneeee”!!!…Ma bucur tare ca te-am cunoscut personal!!!

  6. injineru' says:

    daneeee, zi-mi merem la o bere weekend-ul acesta înainte de examenele lui lili pentru încurajarea ei şi după pentru sărbătorire:))

  1. April 17, 2012

    […] v-am mai spus acum taspe’ articole ca ai mei aveau (cred ca inca mai au) prostul obicei sa ma intoarca din drum, fix inainte sa inchid usa, sa-mi mai spuna ceva… sa ma mai puna sa fac o chestie, cat sa-mi […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *