NEVERSEA 2017 – amplasare festival și acces

În doar 14 zile, orașul Constanța se va transforma în polul distracției de la Malul Mării Negre. Jason Derulo, Rita Ora, Dua Lipa, Years&Years, Afrojack, Tiesto, Fatboy Slim și mulți alții vor urca pe cele 7 scene ale celui mai mare festival de pe litoralul românesc, NEVERSEA.

La prima ediție a festivalului, segmentul de plajă cuprins între plaja Modern și plaja Trei Papuci se va transforma în plaja NEVERSEA. În cele trei zile de festival este așteptat un trafic de peste 150.000 de persoane din țară și din străinătate, dar și peste 150 dintre cei mai buni artiști ai momentului. În line-up-ul festivalului NEVERSEA anunțat deja, mai urcă peste 40 de artiști. Începând de astăzi, pe site-ul neversea.com poate fi consultat și programul festivalului, detaliat pe zile și ore.

Festivalul NEVERSEA se va desfășura pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați, iar accesul participanților se va face de pe plaja Modern, cu intrare prin Portului Turistic Tomis, de pe strada Lebedei, acolo unde vor fi amplasate punctele de preschimbare abonament/bilete pentru brățara de festival.

În vederea fluidizării traficului și pentru evitarea oricărui disconfort, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a decis restricții de circulație auto în perioada 04.07.2017- 10.07.2017 pe următoarele străzi : 1.Strada Train cu Valea Portului / 2.Poarta 1 /3. Sensul Giratoriu Traian cu Termele Romane / 4.Strada Traian cu Blvd. Tomis / 5. Strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga / 6. Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân / 7. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan/ 8. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal/9. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor / 10. Strada Bucovina cu Strada Eroilor / 11. Strada Yokohoma, Strada Salonic și Strada Belvedere. Mai multe detalii găsiți în harta atașată în mail.

Fanii care ajung în Constanța cu mașina pot opta pentru cele două parcări în proximitatea festivalului: parcarea Centrului Expozițional Constanța și parcarea de pe Bulevardul Mamaia nr. 296, (fosta bază ONT). Organizatorii recomandă, în perioada festivalului, folosirea transportului în comun, care va funcționa după un orar special, care să deservească principalele zone ale municipiului Constanța. Detalii în privința acestuia vor fi comunicate în perioada imediat următoare.

Celor care nu au reușit să-și găsească încă un loc de cazare pentru festivalul NEVERSEA, le recomandăm campingul GPM Camping de pe Bulevardul Mamaia Nord din Constanța.


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii.
Ma gasiti pe:
Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

1 Response

  1. July 3, 2017

    […] Neversea, am să vă rog doar să parcurgeți articolul în care am scris informațiile legate de amplasare și acces festival. Informații utile în primul rând pentru noi, cei care vom trece pragul festivalului care va […]

Leave a Reply