Maimuta lui Darwin …

Cat a evoluat omul? … ca specie vorbind?

Neanderthal Man

Rene Descartes spunea: Cuget, deci exist! (ma rog complet ar fi: “Dobito ergo cogito. Cogito ergo sum. Sum ergo Deus est.” – Ma indoiesc deci gandesc. Gandesc deci exist. Exist deci exista Dumnezeu) … ideea de baza e una cat se poate de simpla, oamenii se deosebesc de restul regnului animal prin aceasta simpla, si totusi atat de complexa caracteristia – Gamndirea

GÂNDÍRE gândiri, s.f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii etc.  [via]

Datorita acestei capacitati, am reusit noi ca specie sa evoluam, si aceasta evolutie s-a facut intr-un mod foarte interesant, in sensul ca, societatea formata din maimutele lui Darwin, erau conduse de catre cea mai irationala, cea mai fortoasa, cea mai lipsita de rationament … cu alte cuvinte, conducatorul era maimuta cu brandul cel mai mare. Intre timp, o maimuta pricajita, dar cu o deformatie la cutia craniana, nemaisuportand sa fie exploatata de catre conducatorul paros, l-a facut din vorbe… si astfel a ajuns el sa fie conducator, evoluand odata cu aceasta initiativa si specia umana.

Nu stiu daca ati observat, dar maimuta lui Darwin, are un ADN foarte puternic, reusind sa isi pastreze multe din caracteristicile sale, pana in ziua de astazi.

Extrem de multi (printre care ma numar si eu in anumite situatii, DAR incerc sa ma controlez), reactioneaza impulsiv, fara a face uz de cea mai de pret facultate … ,si ca sa fac uz de aceast atribut, ma intreb, si totodata va intreb si pe voi:

De ce nu gandesti inainte de a scoate ceva pe gura?

Nici odata in istoria noastra, faptul ca ai reactionat impulsiv nu a adus nimic bun … Faptul ca tu nu ai primit dragoste in copilarie, nu iti da dreptul a te comporta ca o adevarata maimuta.


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii.
Ma gasiti pe:
Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

12 Responses

  1. Terra says:

    Am citit ceva interesant, candva, si mi-am notat urmatoarele:
    “X mă insultă. Sunt gata să-l pălmuiesc. După ce mă gândesc, renunţ. Cine sunt? Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau cel care se retrage? Prima mea reacţie e întotdeauna energică; următoarea, moale. Ceea ce se cheama “înţelepciune” nu e, în fond, decât un veşnic “după ce mă gândesc”, adică nonacţiunea ca prim gest.” (Emil Cioran)

    Cam acesta ar fi raspunsul la intrebarea dumneavoastra, “De ce nu gandesti inainte de a scoate ceva pe gura?”.
    Si pentru ca aceasta explicatie nu este intotdeauna valabila, scormonesc dupa scuze si ajung la concluzia ca uneori oboseala ne face sa fim reticenti la ceea ce se intampla in jur si sa actionam asa cum nu vrem. Cred, defapt, ca bariera dintre instinct si cugetare este destul de subtire. Orice gram de oboseala, orice mica scanteie, orice pahar in plus ne poate face sa actionam asa cum nu am vrea. E drept, scuze pentru actiunile nesabuite gasim multe.
    .-= Terra´s last blog ..Reduceri la Nemira! =-.

  2. Dan Ciulea says:

    frumos raspuns Terra , si imi place si argumentul tau…DAR, am ramas fixat pe dumneavoastra … ai de capu’ meu…am ajuns sa mi se adreseze lumea cu dumneavoastra 🙁 … am sa te rog sa nu mai faci gresala asta 😀 … de acum sa ma tutiesti 😉

  3. Terra says:

    Pai ma gandeam ca am totusi o varsta, adica nici n-am ajuns la 20 de ani (mai am un an). Dar cerinta ramane cerinta si ma conformez.

    Uite inca un citat frumos care pica pe subiect:
    “Omul este singura creatura care consuma fara sa produca. Nu da lapte, nu face oua, este prea firav pentru a trage plugul, nu poate alerga suficient de repede pentru a prinde iepuri. Totusi este stapânul tuturor animalelor.” (G. Orwell in cartea “Ferma animalelor”)
    .-= Terra´s last blog ..Reduceri la Nemira! =-.

  4. glAndrEi says:

    “De ce nu gandesti inainte de a scoate ceva pe gura?” Unii nu prea sunt băgaţi în seamă şi pentru a ieşi la vedere, se grăbesc şi scot numai tâmpenii pe gură.
    .-= glAndrEi´s last blog ..Ne ascundem pe internet =-.

  5. Ciprian79 says:

    Ca să răspund la întrebarea “De ce nu gândim înainte de a scoate ceva pe gură” am să analizez puţin avantajele pe care le aduce faptul de a gândi înainte de a scoate ceva pe gură şi, prin extensie, inainte de a acţiona impulsiv. Motivul pentru care evaluarea acestor avantaje e importanta, va fi dezvăluit spre finalul expunerii mele.
    Cred că nu gîndim ceea ce urmează să scoatem pe gură, atunci când ne aflăm sub influenţa mâniei sau a diferitelor frustrări. Iar mânia ia naştere când supărarea este scăpată de sub control, continuând să crească în intensitate până când erupe într-o izbucnire violentă.
    În timpul studenţiei, fiind timp de 3 ani taximetrist, am putut observa cum mediul mă transforma în sens negativ. Dacă s-ar face un clasament cred ca taximetriştii ar ocupa primele locuri în privinţa frecvenţei stărilor de mânie. Ei ar fi fruntaşi şi în privinţa exprimărilor injurioase. Însă disputele violente survenite în traficul rutier sunt rareori o consecinţă a unui singur incident. Ele sunt o consecinţă a atitudinii personale şi a stresului acumulat în viaţa conducătorului auto. Creşterea stresului slăbeşte măsura de autocontrol pe care îl deţii şi începi să devii tot mai nervos. Deşi există şi predispoziţie genetică, unii suntem mai nervoşi din fire, alţii mai controlaţi, e important ca fiecare să înveţe să îşi controleze mânia.
    Deşi au trecut ani buni de când am schimbat activitatea de taximetrie cu altceva, încă mă lupt să înlătur tendinţa de a mă enerva şi comporta impulsiv. De câteva luni încoace îmi urmăresc atent reacţiile în trafic. Am reuşit să înlătur vorbirea injurioasă, inclusiv gândirea injurioasă, dar încă am probleme în sensul că uneori claxonez pe cineva înainte să conştientizez. Deşi la nivel raţional recunosc că acesta e un obicei foarte prost, cine se îndoieşte de asta poate circula prin vest să vadă că acolo dacă faci o greşeală lumea e mai îngăduitoare nu ca şi la noi claxoane, înjurături, etc.
    În timpul taximetriei am efectuat şi curse internaţionale. Italienii, un popor impulsiv şi ei,… totuşi de la ei am învăţat să schimb banda pe autostradă (dacă e posibil) în dreptul întrărilor pe autostradă, astfel încât cel care intră să aibe banda liberă şi să nu mai aştepte. Bun, dar poate vă întrebaţi care e legătura cu topicul nostru?
    Atunci când ne gândim prea mult la propria persoană suntem mai înclinaţi să acţionăm impulsiv. Cred că putem stopa impulsivitatea dacă redirijăm resursele extraordinar de mari ale creierului în a urmări cum îi putem ajuta pe cei din jur. Personal am determinat că dacă fac un bine pentru cineva sunt aproape inhibat, pe moment, în a mă supăra pe acea persoană.
    Vă dau un exemplu practic, tot de la taxi. Dacă se întâmpla să am un mocăit înaintea mea mă enervam de groază dacă nu îl puteam depăşi. Însă nu mă enervam deloc dacă mocăitul acela a ajuns înaintea mea pentru că efectiv i-am făcut eu semn să intre. Atunci când faci un act pozitiv îţi schimbi polaritatea în pozitiv. Şi nu treci chiar aşa uşor din nou în starea de negativ, cu toate neajunsurile ei. Încercaţi practic aceste lucruri şi veţi putea observa cum nervii parcă rezistă altfel. Şi asta fară psiholog, pastile sau cine ştie ce tratamente. Nu degeaba a zis Isus Cristos: e mai multă fericire în a da, decât în a primi. Când eşti focalizat pe a da, ai prea puţin timp să realizezi cât primeşti înapoi şi implicit nu devii frustrat. Dimpotrivă, te simţi beton pentru că poţi da.
    Altă situaţie. Un copil e pe punctul să îţi sară înaintea maşinii. Frânezi, iar cel din spate mai să intre in tine, poate nu realizează motivul frânării tale. Apoi când trece pe lângă tine îţi face un semn obscen sau îţi adresează nişte înjurături. Tipic, nu-i aşa? În acele momente ai vrea să opreşti timpul în loc să stai de vorbă calm cu el şi să îi demonstrezi că ai acţionat cum nu se poate mai bine, iar el nu are dreptate. Ai vrea să simţi bucuria ce rezultă din faptul că ai fost corect şi ti-ar plăcea să îl vezi ruşinat de comportamentul lui care ar denota simplitate în gândire (ca să nu fim duri în exprimare şi..simplitate la modul peiorativ). Totuşi rareori există posibilitatea ca aşa ceva să faci. În aceste situaţii îţi e de mare ajutor să îţi aminteşti ca şi tu eşti impulsiv şi pur şi simplu să rabzi acel act, care defapt nu îţi aduce atingere fizică, ci doar psihică şi dacă te gândeşti bine … e în puterea ta să nu îţi aducă nici atingere psihică. Deci cel mai simplu e să mergi înainte. E un gust amar şi neplăcut pe care îl ai, dar după o vreme gustul neplăcut se schimbă în gust bun. Asta pentru că atunci când stăpâneşti autocontrolul mai bine începi să găseşti satisfacţie nu în a arunca înapoi cu piatra ci a reuşi sa eviţi piatra aruncată spre tine. Căci despre asta e vorba. Nu pot schimba lumea, dar pot schimba modul în care percep lumea. Şi dacă îmi schimb percepţia despre lume, lumea începe să se schimbe. Şi dacă totuşi lumea se schimbă, îmi reamintesc că nu pot schimba lumea, dar mă pot schimba pe mine în continuare.
    Orice lucru care ne mânie trebuie să îl supunem atenţiei şi să vedem ce putem face. Trebuie să pornim de la ideea că avem toate pârghiile necesare pentru a controla aceste procese. Nu suntem roboţi. Trebuie “să ducem în sclavie pornirile”, pentru ca să devenim oameni liberi. Un om celebru a zis: „Mintea umană nu cunoaşte alte margini decât cele pe care şi le autoimpune”. Imaginaţia este un cadou superb pe care îl putem folosi pentru a ne genera soluţii la problemele cu care ne-am confruntat în trecut. Dacă e vorba de un coleg antipatic, trebuie găsit la personalitatea lui ceva de dorit, dar să fie un lucru pe care noi nu îl posedăm. Dacă unu în trafic e agitat în spatele nostru şi simţim asta, nu vom conduce cu viteză şi mai mare pentru a-i da bătaie de cap, ci ne vom încărca în minte un gând de genul… oare soţia lui e pe moarte în spital şi aleargă după un medicament rar la cine ştie ce farmacie ?, dacă soţia mea ar fi la urgenţe şi am aflat de ea acum cum aş mai conduce pe stradă? …dacă ne gândim aşa vom face tot posibilul să îl ajutăm să treacă mai departe. Dacă ne încărcăm în minte: acesta se crede buricu pământului… îi arat eu că de mine nu trece… atunci facem foar rău. Eu am încercat ambele variante şi am gustat fructele ce le culeg după ce am trăit ambele variante. Poate e doar un smecher, dar dacă ne-am gândit la faza cu spitalul am câştigat: 1. Scăpăm de un conducător agitat care poate comite accidente cu consecinţe fatale şi care oricum ne punea viaţa în pericol, dacă a trecut de noi putem reveni la calmul pe care ni-l dă maşinuţa noastră care rulează ca o navă spaţială şi evită toţi asteroizii drumurilor din ţara noastră. 2. Atunci când faci un act în favoarea cuiva te umpli de o stare de “bine”, există hormoni care se secretă şi te simţi mai cald în interior şi o persoană de calitate. 3. Când eviţi să te ambiţionezi să acţionezi contrar unui alt individ, nu îţi induci stress cu mâna ta şi cu toate relele pentru minte şi corp cu care vine el (căci stresul nu vine decât la pachet all inclusive  ).
    Răspunsul meu la întrebarea autorului ar fi .. nu te gândeşti la ce urmează să scoţi pe gură deoarece a gândi, a fi calculat, raţional, presupune un efort. Trăim într-o societate în care oamenii vor să obţină lucuri cu efort zero pe cât posibil. Se gândesc prea puţin la cei din jur. Îşi urmăresc calea lor fară să ţină cont de “intersecţiile” pe care le implică “reţeaua de drumuri interumane”. Iar în privinţa echipamentului sunt aşa de echipaţi şi maturi pentru ceea ce implică itinerariul vieţii, precum o domnişoară de 15 ani ce merge în excursie pe un munte având tocuri şi manichiura impecabil aranjată. Dar cam atât.
    După principiul potrivit căruia e mai bine să îi vinzi omului ce are trebuinţă şi să nu încerci să îi bagi în cap cu “tolceriul” care ar fi motivul să facă curăţenie în casa lui spirituală…se se mai şi innoiască…am încercat să argumentez că şi în această “lume strâmbă şi sucită” se poate găsi o soluţie acceptabilă pentru remedierea situaţiei. Găsesc că argumentul unora de forma: “aşa sunt eu”, “acceptaţi-mă cum sunt” este valabil pentru aceia care s-au declarat învinşi. Chiar egoismul din noi ar putea fi primul aliat în atingerea acestui deziderat (un autocontrol mai bun, mai puţine izbucniri de mânie), întrucit fiecare ne dorim siguranţă şi o stare a sănătăţii bună. Nu mai detaliez faptul că cei ce îl consideră pe Dumnezeu o persoană reală, găsesc defapt cea mai puternică resursă de energie şi forţă motivaţională pentru a se schimba în bine.

  6. buburuza says:

    Reactionam impulsiv ptr ca nu ne pasa de cei din jur…reactionam impulsiv ptr a-i face sa se simta aiurea…sa vada cat de mult au gresit… si cat suntem noi de ” cool” in comparatie cu ei… cam toata lumea reactioneaza asa; haideti sa va spun ce am patit eu azi si cat de impulsivi pot fi unii oameni : am facut o rugaminte nu dau nume cui sa se duca pana intr-un loc si sa imi comunice ceva….( locul respectiv era la 5 min de persoana respectiva) si s-a dus dar ptr ca nu am avut telefonul la mine cand m-a sunat , nu si-a notat ceea ce eu intrebasem ( vreau sa spun ca erau 6 cifre de scris) ; nu si-a notat deoarece s-a enervat ca nu am raspuns la telefon… desi stia ca informatia era f importanta ptr mine.
    nu era normal sa isi noteze si sa imi spuna, daca tot a facut drumul acela? …cu ce m-a ajutat pe mine ? cu o doza de nervi doar..

  7. Ciprian79 says:

    @buburuza Am păţit şi eu să mi se facă astfel, dar şi eu am făcut la rândul meu altora. Nu sunt de acord că motivaţia ar fi aceea de a-i face să se simtă aiurea, decât în unele situaţii particulare. Şi mă îndoiesc că dacă cineva se deranjează să meargă undeva, ar fi doar ca să te facă să te simţi aiurea. Deci el are în vedere ceva bun pentru tine, de asta acceptă.
    Cel mai adesea cred ca lucrurile au în comun alte caracteristici. De exemplu persoana care accepta task-ul este foarte ocupată şi ar dori să refuze task-ul, dar totuşi nu o face. Poate nici măcar nu are loc o expunere de motive care să îţi scoată la iveală nivelul de dificultate pentru executant. Da, tu spui treabă simplă de 5 minute etc. Dar uneori dacă am timp voi merge până la gară pe jos, alteori nu voi merge nici să manânc ceva până nu ştiu că o treabă e gata şi oricine interferează cu activităţile mele devine un soi de inamic. Desigur ca putem evalua sumar şi să spunem ce om aiurea e acela care a făcut asta, dar acel om nu avut ocazia să spună şi el ce efort a făcut pentru a face, chiar şi parţial această treabă, de care tu eşti nemulţumită. Atunci când oamenii sunt foarte ocupaţi s-ar putea forţa să execute un task evaluând anumite resurse de timp sau energie necesare.. resurse care s-ar putea dovedi insuficiente. Datorită limitelor noastre atunci când rezolvarea chestiunii în cauză se dovedeşte a fi mai complicată în loc să căutăm soluţii căutăm vinovaţii. Remarcabil… şi computerele fac la fel. Dacă un program ocupă prea multă memorie uneori se blochează … şi task-ul în lucru are de suferit.
    E neplăcut, dar realitatea e că şi noi ne blocăm aiurea, neaşteptat.
    Cred că bărbaţii, şi femeile deopotrivă, se confruntă cu asta. Vorbesc din situaţiile cauzate de mine altora şi de alte persoane mie.
    Dacă aşa ceva se întâmplă, ne enervăm pe moment, e uman până la urmă, dar să ne concetrăm din nou pe lucrul pozitiv (omul a acceptat taskul ceea ce îl face din start 50% bun) şi să stabilim cum putem reduce repetarea acestor situaţii pe viitor. De exemplu împreună cu soţia mea am stabilit să comunicăm mai eficient. Adică: 1. Nu dau n detalii cum să facă o treabă că după aceea să facă cum zic eu şi rezultatul să fie rău, ci îi spun care e rezultatul pe care îl doresc şi astfel las loc de mai multă creativitate. Am o iubită capabilă şi nu trebuie multe detalii să îi dau 2. Ea sau eu trebuie să spună NU dacă simte ca nu are atitudinea potrivită. Că, uneori, decât să îmi facă o treabă pe jumătate mai bine să nu se implice deloc. 3. Reciproc e valabil.
    Ieri mi-a zis că trebui urgent să cumpăr nişte cartofi.. şi am refuzat-o. Dar cu un NU din acela categoric, cu un argument scurt şi foarte la chestiune… că nici mâr nu a mai zis. Deşi (îmi place să cred… :D) fac foarte rar, asta… ea ştie că în acele momente sunt stresat cu altceva şi oricum dacă fac ce mi-a cerut ori i-aş reproşa ulterior ceva, ori fac aiurea lucrul cerut… ori alte copilării… aşa ca nu e nicio supărare. NU e NU şi nu poate fi DA.
    Curios e că uneori anumite lucruri, nu prea frumoase, le comitem pentru că dorim să nu refuzăm. Cred că e mai bine să refuzi, pe cât posibil frumos şi argumentat, dacă nu faci ceva cu inima întreagă. Dar dacă ai spus DA, atunci să nu faci cu jumătate de măsură. Să fii ingenios în a găsi soluţii chiar şi atunci când lucrurile nu merg conform planului.
    Asta-i opinia mea. Dar nu mă ţin tare decât la nivel teoretic, caci practica ne-omoară! 🙂

  8. nu am citit tot articolul, am sa il citesc de seara si am sa las un coment, dar pe acest subiect va fi in curand un documentar pe discovery sau national geografic, nu stiu sg 😀

  9. unii au evoluat, altii au involuat
    .-= Anticalofilul´s last blog ..Eu ce am pe la tine? =-.

  10. dezaxata says:

    tin sa te contrazic putin. Maimuta are aceleasi trairi ca si omul. Moare in primele lui de viata daca nu are afectiune, devine depresiv si agresiv in singuratate, lafel si cand este in captiv. Maimuta are sentimente, isi apara onoarea, ii place sa se joace, sa isi mangaie partenera/partenerul, isi iubeste familia, isi apara copii si femela.

    Daca ne-am comporta ca maimuta am fii mai civilizati, mai buni. Maimuta nu omoara pentru bani sau mancare, maimuta nu se sinucide, maimuta nu injura stainii, nu isi bat joc de ei.

    Omul nu trebuie comparat cu nici un animal. Dupa parerea mea, Ca sa fac referire la Articolul cu divinitatea, Dumnezeu ne-a creat egali, ca oameni, dar foarte diferiti in comparatie cu animalele. Noi avem discernamant, ele nu au, noi facem lucrurile prin gandire, ele le fac din inertie, din nevoie fizica de foame, sete, aparare, noi o facem din placere, de cele mai multe ori
    .-= dezaxata´s last blog ..Mini Vacanta mica! =-.

  1. February 17, 2010

    […] intre suparare si nervozitate. Eu, cand sunt nervos, recationez (din pacate de multe ori) precum maimuta lui Darwin, dar … cu supararea e cu totul altceva. In primul rand ca nu ma prea supar pe persoane care nu […]

  2. February 24, 2010

    […] care mi-a dat dovada in ultima perioada ca nu intruneste conditiile pentru a putea face parte din regnul oameniilor, care m-a pus pe ganduri, si am ajuns la concluzia ca e o minune ca neuronu’lui ii poate da […]

Leave a Reply