Ma, nu mai stiu daca v-am spus sau nu, dar io m-am potolit in ceea ce priveste agresivitatea la volan. Asa mi-o venit mie intr-o zi. Am scos bata de basebal din portbagaj si am dus-o in casa. Nu stiu de ce. Asa am considerat io ca-i mai bine.
No, cu atitudinea asta zen ma plimb prin Cluj. Plin, plin de iubire. In una din zilele ce tocmai or trecut, ma plimbam io linistit, cand un taxi alb imi pune o frana brusca in lateral, in timp ce i se blocase claxonu’.
Om de treaba cum mi-s, si plin de zen, ma uit la el, si vad, printre dinti, ca incearca sa-mi spuna ceva. Neintelegand exact ce vrea sa zica, ii fac cateva semne si apoi trag pe dreapta ca sa-i explic regulile de circulatie.
Vazand ca sunt asa dornic sa-l invat, taximetristu opreste masina in spatele meu si plin de entuziasm incepe sa-mi spuna tot felu de adjective, caracterizari foarte colorate, atat mie cat si mamei mele si la final, ca sa imi arate ca e un elev extrem, extrem de recunoscator, ma intreaba daca stiu cine e el.
Eu, fiind un profesor extrem de cautat in aceasta lume, ii spun umil, ca nu. Nu foarte bucuros, pe semne ca facuse ceva laudabil si trebuia sa-l stiu, imi spune ca-i politist. Acum, eu recunosc, nepoliticos, ma pun pe un ras isteric, si in timp ce el dadea telefoane la colegii lui sa vina sa-mi multumeasca pentru ca exist, il intreb, cu lacrimi in ochi de la atata ras, daca mi-a citit articolu.
