Numărul minciunilor în circulație despre COVID a atins de mult masa critică dincolo de care majoritatea oamenilor repetă cel puțin un fragment din teoria conspirației, fie că știe sau nu.
Includ aici oameni care fac mai greu acordul subiect-predicat, dar și absolvenți de facultate, inclusiv doctori. Și asta pentru că până și cei mai circumspecți dintre oameni rămân vulnerabili propriilor umbre, subiectivism sau limită a minții.
Cred că Gabriel Diaconu (Co-Chair, Section on Consequences of Torture and Psychological Abuse la World Psychiatric Association și Medical director la MindCare) a explicat extrem de bine și pe înțelesul nostru, a tuturor, ce înseamnă protecția vaccinală… din perspectiva a două idei care se vehiculează în spațiul public:
- tot faci boala
- ești la fel de contagios
….precum un ne-vaccinat.
1. Tot faci boala
Prima minciună nu e chiar o minciună. Da, vaccinat fiind tot poți face boala. Dar lucrurile nu se opresc aici. Ce fel de boală este COVID? Și cel fel de COVID faci?
Nimeni n-are răbdare să citească până la capăt. COVID înseamnă de fapt trei boli. Dacă ești vaccinat faci MAXIM una. Dacă ești ne-vaccinat riști să le faci pe toate trei. Dintre care două au potențial mortal.
Prima boală COVID e ”răceala”. Da, pe asta o poți face și dacă ești vaccinat, din simplul fapt că vaccinul nu-ți ”imunizează” poarta de intrare, adică nasul și gura. Acolo sunt celule ale sistemului imun specializate și care produc un fel anume de anticorpi, care se numesc IgA. Pe aceștia, dar și ”memoria” celulelor imune, nu îi poate sensibiliza decât pasajul prin boală zdravăn (lucru pe care, dacă ai să ai răbdare, vei vedea că nu e chiar o idee bună să îl riști).
Vaccinul îți ajută la formarea de anticorpi anti-S (Spike), care sunt IgG-uri. Nu Ig (imunoglobulină) A-uri. A. G. E o diferență, și nu doar de alfabet.
Carevasăzică dacă intră virusul în nas sau în gură, de la caz la caz (funcție și de alte variabile), vei putea să răcești ușor. Niște muci, un pic de durere de cap, te va ustura în gât, s-ar putea să ai o tuse un pic uscată (că doar, na, îți tragi mucii, pleacă muci în plămâni, prin trahee și bronhii, ceva inflamație faci și la destinație).
A doua boală COVID e tulburarea coagulării prin inflamație sistemică.
Ei, de aici lucrurile diferă remarcabil la vaccinat vs non-vaccinat. Pentru că ne-vaccinații, chiar dacă fac ori ba pneumonie, riscă mai mult să facă tromboze, infarct miocardic (IM), accident vascular cerebral (AVC), uneori în faza acută a infecției dar alteori la 2 – 3 luni după ce-au trecut prin boală (funcție și de alte variabile).
Drept urmare dacă te vaccinezi, nu e vorba doar de răceală. E vorba și că îți reduci dramatic riscul de-a face tromboze (sic!). Povestea cu vaccinul Astra Zeneca, de altfel, și cu trombozele post-vaccinale, a fost demontată (tardiv) de un studiu apărut acum câteva luni în Lancet, care a arătat că vaccinul e doar o roată în mecanismul mult mai complicat al trombozelor fatale respective. Dar asta e altă discuție.
A treia boală COVID este SARS.
Sau sindromul acut respirator sever. Sever e cuvântul cheie aici. SARS nu e doar pneumonie. SARS e o pneumonie cataclismică. Afectează țesutul care ține plămânul laolaltă pe care îl ”inundă” cu substanțe care nu au ce căuta acolo.
Distruge arhitectura plămânului, în mare măsură permanent, și lasă niște cicatrice foarte urâte dacă trăiești să spui povestea. Sau te omoară. În doar câteva zile de la un plămân intact ajungi să pierzi 60 – 80% din funcția lui respiratorie.
Practic te îneci în timp real. Față de SARS dat de COVID, vaccinul este foarte protectiv. Atât de protectiv încât scade riscul de ordinul miilor de ori să faci complicația fatală a infecției.
2. Ești la fel de contagios
A doua minciună: ești la fel de contagios și dacă te-ai vaccinat, și dacă nu te-ai vaccinat. Fals.
Contagiozitatea e proprietatea virusului care se replică activ în organism. Nu e proprietatea ta. Deci SARS-CoV-2 (alpha, beta, gamma, delta) e un virus cu o ”contagiozitate” a lui. De aici lucrurile devin iarăși nuanțate. Organul ”preferat” de virus e plămânul. El face o stație în nas/gât/faringe, unde se dă o primă luptă cu imunitatea, după care ”îl tragi în piept” și acolo începe de fapt nebunia.
Cu cât mai multe particule virale (”portaj viral”), cu atât mai mare infecțiozitatea. Pentru că îl expiri. Pentru că îl strănuți. Pentru că îl tușești.
O persoană vaccinată vs. non-vaccinată are un portaj mult mai mic, doar la poarta de intrare, și care îl face pe vaccinat mult mai puțin infecțios, până la punctul la care, spre exemplu, dacă pui doi vaccinați, unul cu Delta în nas celălalt sănătos, maximul care se poate întâmpla e să facă amândoi o răceală ușoară care dispare în 2 – 3 zile. Iar cu fiecare care ”răcește” portajul e mai mic, sau deloc.
Prin comparație, la o micro-comunitate de ne-vaccinați, vorbim de cu totul alte încărcături virale. Viteza de răspândire a Delta este mult mai mare, i.e. ”contagiozitatea lui”, până la punctul la care se apropie de cea a varicelei. Străpunge ea prin apărarea vaccinală? Da, întrucâtva, așa cum am explicat mai sus.
Ce se întâmpla, în prezent, dacă nu aveam vaccin la dispoziție? Oricât de negru ar părea prezentul, și este negru, ce se întâmpla putea îndeplini proporțiile unei catastrofe similare unei ciume, sau variolei, sau altor molime care lasă în urmă șiruri de morți.
Dovada definitivă a beneficiului pe care ți-l dă vaccinul anti-COVID, când e făcut de majoritatea oamenilor din comunitate, este câți se îmbolnăvesc, azi, în țări cu acoperire bună vaccinală vs. câți avem noi, în România.
Că îți pasă, că nu-ți pasă de chestia asta este irelevant. Ce este relevant este adevărul. Iar adevărul e că nu faci ”același” COVID dacă ești vaccinat, respectiv nu răspândești la fel de mult dacă te-ai imunizat vaccinal.