Fara doar si poate sunt unul dintre cei care strang acasa o gramada de pungi… pungi, nu plase. Nu o fac intentionat, pur si simplu de fiecare data cand merg la cumparaturi, uit sa-mi iau de acasa punga… punga, nu plasa!
Bai, vreau sa va spun ca intr-o saptamana reusesc sa strang un sertar plin de pungi… pungi, nu plase!
Sincer sa fiu nu imi dau seama cum fac asta, ca daca imi fac bilantu’ la sfaritul saptamanii am mai multe pungi… pungi, nu plase; cumparate, decat cumparaturile in sine.
Oricum, dupa cum va spuneam eu in articolele precedente, tata vine saptamanal la Cluj, si saptamanal ii dau toate pungile… pungile, nu plasele, sa le duca acasa. Si in fiecare saptamana o iau de la capat cu stransul.
Imi amintesc, ca pe vreama lu’ ceasca, tata avea o plasa… plasa, nu punga, de material pe care o tinea impaturata frumos in buzunar. Cred ca plasa… plasa, nu punga, aia l-o tinut vreo 10 ani. De fapt, daca ma gandesc bine, cred ca si acum o mai are prin ceva buzunar impaturata.
poza facuta de Wil C. Fry
Acum, ori de cate ori merg acasa, si ai mei imi pun pachet, pentru ca, nu-i asa, e de neconceput sa plecam de la parinti cu mana goala, niciodata, da’ niciodata nu au pungi… pungi, nu plase, in care sa-mi impachetez pachetul.