Era o zi de toamna timpurie, cu frunzele galbui, ce se fluturau in adierea jilava a vantului de toamna, de peste dealurile caramizii ale minunatei vai, prin care imi strabat zilele.
In departarea rosiatica a serii, se aude, in surdina, sunetu’ dulce a greierilor, care ne prevestesc, crunta realitate … imediat vom bate la usa furinicutei, si ne vom plange ca iarna a venit peste noi … evident, neanuntata!
Adierea calda a vantului de toamna, imi brazda, precum plugu’ ogorul, fata, si ma face sa ma infior, precum o pisica, la atingerea ghemotocului din fata sobei, care trosneste lemnele, uscate de brad.
Si atunci, acolo, in acel moment … atunci l’am vazut pentru prima data … rasarea triumfator … m’a pus pe ganduri … e primu’ fir de par … alb!
