Acum cativa ani buni, dupa ce ne-am achizitionat noua masina, un logan alb, ne mancau talpile sa ii facem rodajul (eram mandrii foc de noua noastra achizitie), asa ca, am facut o sedinta in consiliul directorial a familiei Ciulea, si am hotarat sa mergem la cumparaturi (cumparaturile de sfarsit de saptamana, un lapte, un cas, o ceapa, un ulei … uzualele pe care le achizitioneaza orice familie proaspat intemeiata … si nu numai), nu mai departe de Debrecen.
Zis si facut! In noaptea de dinaintea plecarii, binenteles ca nu am dormit nici macar o secunda, ne-am tot foit in pat, si la orele doua, ne-am trezit amandoi, am baut o cafea de o ora si, cu bucurie in suflet am plecat spre necunoscut …
Cu zambetul pana la urechi, intram noi intr-un magazin (nu mai stiu, care din ele, am impresia ca Tesco), ne apucam sa impingem in cos tot ce am gasit … de la ciorapi, pana la ulei, toate in triplu exemplar, pentru ca in Cluj ne asteptau minunatii nostrii frati 😀 … dupa ce ajungem la casa, eu, un adept a reducerilor de costuri, aveam o nelamurire, mai exact nu stiam cat cost o prostie pe care am urcat-o in cos cu atat de mare mandrie, si prin urmare, ajunsi la casa, am incercat din rasputeri si eu si buburuza, sa o facem pe tanti de la casa sa ne spuna care e pretul … am incercat in engleza, buburuza a incercat si in franceza …. noi, nestiind o iota de maghiara …. nici cum nu am reusit, dupa cinci minute de parlamentare, si o coada imensa care s-a facut in spatele nostru, decidem cu buburuza, ca il luam da-l draqului … cat ar putea sa coste? (expersia mea a fost: O sa imi bag piciarele, da-l in poola, il luam si cu asta basta!) … in acel moment, tanti de la casa, exclama: Romani!!!????!!! Pai de ce nu ati spus asa, si io’s romanca, de-a ci din Oradea! 🙂
Asa ca, de acum, fiecare vizita pe care o facem in Ungaria (indiferent ca mergem la cumparaturi, sau ca si turisti) in primul si’n primul rand incercam sa vorbim in romaneste … ca nu se stie niciodata.
:)) ce faza buna cu „buburuza”.Imi place articolul tau.Pot sa il postez pe blogul Clubului ?.Mersi.
Oradeanca de a mea!
Am auzit de o patanie asemanatoare a unui amic. De atunci, cand se apropie cu sotia de o receptie sau de o casa de marcat schimba intentionat cateva replici in romana. Discutiile in romana pe strada sunt excluse din motive etnice.
Faza a fost de-a dreptul amuzanta ; intrebarea care se pune este daca pe acolo se pot face cumparaturi la preturi mai bune decat la noi?
si eu am patit-o tot in debrecen. dupa ce am facut febra musculara la limba si brate, s-a trezit cucoana sa imi zica „eu sunt din valea lui mihai, putem vorbi pe romaneste”
Eu am intamplari mai naspa si imi e cam frica sa vorbesc in romana:)
Cris-mary, am circulat destul de mult in ultimii ani si NICIODATA nu m-am sfiit sa vorbesc romaneste, nici nu am ascuns vreodata ca sunt din Romania. Culmea e ca am avut si destule surprize placute pe tema asta 😉
era mai naspa sa faci cumpaturi in supermarket gen carrefour, metro, selgros, si sa nu te intelegi cu roomanii de la casa=))
cel mai tare blog e http://cadin.weblog.ro/ Cool!
ceva similar mi s-a intamplat intr-o carciuma din Roma unde nu prea ne intelegeam cu chelnerul pana am descoperit aceeasi limba materna. Nu vreau sa-ti mai spun de cate ori au venit tigani la noi cu „s’il vous plait, musiu” si i-am repezit direct in romaneste.
un amic imi povestea ca in budapesta o intrebat-o pe gajica-sa(in fata unui chiosc de unde voia sa isi cumpere mancare): „auzi, cum se zice in engleza la usturoi?”
la care vanzatorul a raspuns: „Usturoi” 😀
io n-am patit d-astea in tara de peste granita