fbpx

Noua realitate din marketing, analizată de specialiști la Best Marketing Cluj

Best Marketing, conferința Biz care se adresează oamenilor de marketing și comunicare, ajunge anul acesta la a XII-a ediție și își propune să fie un manifest pentru campanii smart pentru branduri greu de promovat.

Conferința va avea loc în data de 7 Octombrie și se va difuza prin LIVE Streaming pe pagina de facebook Biz.

Evenimentul aduce pe scenă invitați de prestigiu, care vor analiza împreună cu cei prezenți noua paradigmă la care profesioniștii în comunicare trebuie să se adapteze ca să facă față noii realități.

Profesioniștii în marketing care se alătură anul acesta conferinței Best Marketing în calitate de vorbitori reprezintă companii curajoase precum: Caroli Foods Group, Banca Transilvania, Telekom sau Answear. 

Multe dintre planurile de marketing și comunicare de la începutul anului nu se mai potrivesc cu noua realitate. Echipele, atât din agenții, cât și de la client, și-au regrupat forțele și regândit strategiile. Anul acesta se estimează o scădere cu 9,1% a investițiilor în publicitate, iar în România este așteptată o ușoară revenire a pieței în ultimul trimestru al anului.

La Best Marketing Cluj vom vorbi despre bugete și investiții în publicitate, dar și despre: Cum și-au adaptat brandurile mesajul la condițiile actuale? Ce schimbări au intervenit în structura și forma mesajelor, cu ce tip de conținut rezonează mai bine consumatorii acum?

Pe 7 octombrie în cadrul conferinței Best Marketing Cluj îi poți urmări online pe: 

  • Anamaria Băjan, Marketing, PR and Business Development Executive Director, Caroli Foods Group
  • Raluca Radu, Country Manager România, Answear.com / Owner MTH
  • Roxana Baias, Marketing Director Telekom, Consumer Segment
  • Laurențiu Ion, Sr. Digital and Media Manager Beverages, PepsiCo România
  • Bogdan Silaghi, Deputy Marketing Director, Banca Transilvania
  • Valeriu Galani, Brand Lead, Spark Foundry
  • Robert Katai, Visual Marketer și Content Strategist, Bannersnack
  • Călin Biriș, Senior Partner, Loopaa Marcom

Mai multe detalii despre program și speakeri regăsiți pe site-ul evenimentului https://bestmarketingcluj.ro

Evenimentul va fi live pe pagina Biz, iar participarea este gratuită. Vezi evenimentul pe facebook și primește notificare intrând online.


1 comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
Targul Satului Made in Cluj

Târgul Satului, la Muzeul Satului din Cluj: ”Consumă local: pentru tine și pentru economia locală!”

Next Post
We make Cluj, together

Notebook: Made in Cluj [allyourtime] limited edition

Related Posts