Kids Meet the Orchestra. Concert vocal-simfonic caritabil de Crăciun, cu Young Famous Orchestra, Vladimir Agachi, Grupul Coral “Sfântul Apostol Andrei” și Dirijor Pr. Decebal Gorea. Amfitrion: Bogdan Bob Rădulescu
Anul acesta, proiectul “Zâmbet pentru Copii” crește și devine Kids Meet the Orchestra. Asociația Sfânta Elisabeta Feodorovna și Young Famous Orchestra își unesc forțele și reinventează concertul caritabil anual pentru copiii de la Secția IV Pediatrie în data de 30 noiembrie, ora 19:00, la Auditorium Maximum. Ținta concretă este achiziționarea unui aparat în valoare de 7.500 euro, Kangaroo™ Feeding Tube with IRIS Technology. Evenimentul este susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, iar biletele se găsesc pe eventbook.ro.
Young Famous Orchestra, Vladimir Agachi și Bogdan Rădulescu deschid oficial sezonul generozității alături de Grupul Coral “Sfântul Apostol Andrei” și preotul Decebal Gorea, și invită iubitorii de la colinde la o nouă strângere de fonduri pentru dotarea secției IV Pediatrie a Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj. Crăciunul acesta, transformăm cauza în experiență în timp ce contribuim împreună la dotarea locului în care au amintiri mai puțin vesele în restul anului, iar simpla achiziționare a unui bilet reprezintă donația oferită pentru susținerea cauzei; pe clujeni îi mai așteaptă o licitație inedită și alte surprize.
Gazda acestei ediții va fi Bogdan Bob Rădulescu, actor și comedian clujean devenit cunoscut pentru emisiunile sale de la Look TV, Prima TV și din mediul online (Cenzurat, Epic Show). Artist pragmatic, se implică activ în viața socială și civică a societății încă din 2009, atunci când a lucrat ca animator socio-educativ în proiectul Clujul are suflet, și a realizat că, în anumite momente, să oferi o șansă sau să spui un cuvânt bun pot schimba viața unui om.
Bogdan are o experiență de 20 de ani în interacțiunile cu copiii, iar pe scenă și în atelierele pe care le susține își scoate constant publicul din zona de confort, făcându-l parte din spectacole de improvizație pe care le joacă de peste un deceniu. El urcă pentru a doua oară pe scenă alături de Young Famous Orchestra și Vladimir Agachi, după ce în 2018 a montat pe loc, fără regie și fără scenariu, un spectacol-concert simfonic cu muzică de film și improvizație, cu sala plină.
Concertul caritabil pentru Pediatrie IV devine tradiție în comunitatea clujeană
Fondurile strânse în urma concertului vor ajunge la Secția Pediatrie IV, unde sunt internați copii cu probleme grave de nutriție încadrați în grad de handicap și care, din cauza diagnosticului, dezvoltă alte afecțiuni serioase, uneori cu imobilizare fizică.
Un părinte angajat ca asistent personal pentru copilul său primește salariul minim pe economie, astfel îngrijirea medicală, hrana și deplasările pentru consultațiile periodice sunt cheltuieli ce îngreunează tot mai mult situația financiară a familiilor lor. Pe lângă suportul constant de natură financiară, membrii asociației îi vizitează pe micuții internați și le oferă sprijin, atenție și afecțiune.
Începutul unei tradiții anuale în comunitatea clujeană, concertul pentru cor și orchestră cu scop caritabil este completat și anul acesta de Grupul bărbătesc “Sfântul Apostol Andrei”, a cărui activitate a fost marcată în ultimii 15 ani de turnee internaționale susținute la invitația a numeroase instituții: Centrul European University din Budapesta, Universitatea din Alicante, Institutul Cultural Român Budapesta, Comunidad de Madrid, Institutul Cultural Român Varșovia, Biserica Veche Catolică din Olanda și Parohia Ortodoxă Română din Budapesta. Componența grupului dirijat de părintele Decebal Gorea numără opt membri, dintre care patru tenori, doi baritoni și doi bași.