România are, teoretic, intenții faine. Vreau să cred asta. Însă, când vine vorba de implementare, parcă avem un talent special de a transforma orice idee utilă într-un coșmar birocratic cu zero rezultate palpabile. Mă întristează, ca să nu zic enervează, când văd cum proprietarii de localuri sunt forțați să facă balet administrativ în loc să se concentreze pe ce contează: mâncarea din farfurie și experiența clientului.
Am două exemple care mă disperă (efectivă mă disperă):
- Problema: Intenții legislative bune (nutriție & antirisipă), dar implementări haotice.
- Nutriție: Valori calorice calculate din burtă, fără un standard oficial de stat.
- Antirisipă: Termen limită 31 martie 2026 pentru rapoarte generate de AI pe care nu le citește nimeni.
- Impact: Birocrație crescută pentru proprietari și zero beneficii reale pentru consumatori.
- Sancțiuni: Amenzi de până la 40.000 lei pentru erori de raportare administrativă.
Mai jos am să le dezvolt… în ordinea în care au apărut.
1. Valorile nutriționale: Copy-paste de pe net
Am înțeles conceptul: clientul trebuie să știe ce mănâncă. Afișarea caloriilor și a valorilor nutriționale este o practică sănătoasă, dar modul în care a fost impusă este pur și simplu absurd. În loc să avem o bază de date oficială, un standard la care toți să se raporteze, statul le-a spus proprietarilor: Descurcați-vă!.
Rezultatul? Poți să treci aproape orice valori vrei, atâta timp cât ai scris ceva acolo. Nu ai nevoie de un nutriționist, ci doar de înțelepciunea de a căuta pe Google cât are o roșie, după cum spunea fostul președinte ANPC.
Trebuie să aibă amabilitatea să acceseze nu una, zeci, sute de pagini de internet în care introduci ”roșie” și îți spune exact ce aport caloric are – Horia Constantinescu
Practic, am transformat un demers de sănătate publică într-un exercițiu de adunare matematică bazat pe surse incerte. O hârțogărie în plus, acoperită legal, dar care nu ajută cu absolut nimic consumatorul real.
2. Planul anual antirisipă: A.I.-ul scrie, nimeni nu citește
Suntem în 31 martie 2026, iar restaurantele sunt în al 12-lea ceas cu raportarea măsurilor antirisipă pentru anul 2025. Până pe 31 martie, toți trebuie să se logheze pe platforma MADR și să detalieze cum au salvat ei planeta de la risipă alimentară.
Sună nobil, nu? În realitate, e o altă bifă. Proprietarii raportează măsuri pe care oricum le aplicau din rațiuni economice (cum e FIFO – first in, first out), iar în rest… A.I.-ul a avut extrem de multă treabă zilele astea.
S-au generat mii de pagini de text standard despre combaterea risipei, pe care absolut nimeni de la autorități nu le va citi vreodată cu atenție. Și care, oricum, nu pot fi combătute.
Adică te blindezi de hârtii, de documente justificative și procese verbale și aia e. Într-un final nu am combătut risipa alimentară, pentru că, nu-i așa, nu am făcut nimic în plus, dar am consumat apă să răcim serverele A.I.-ului care ne-o generat compunerea pe care să o uplodăm în platforma pusă la dispoziție.
Zero rezultate, amenzi maxime
Avem două inițiative care ar fi putut face diferența în aceste chestiuni (mă repet, inițiativele sunt bune). În schimb, avem doar birocrație crescută și stres pentru proprietarii de restaurante. Iar cireașa de pe tort (fără valori nutriționale calculate precis)? Amenzi de până la 40.000 de lei pentru cine nu reușește să implementeze corect acest haos.
Mă întreb: când vom trece de la ”am făcut o lege” la ”am rezolvat o problemă”? Până atunci, spor la a-i da A.I.-ului cele mai bune comenzi pentru a vă genera o compunere elitistă pentru cei care o să vină să vă verifice… dragi prieteni din HoReCa.
Imagine reprezentativă generată cu ChatGPT… pentru că tot vorbim de folosit aiurea A.I.-ul!
