Acele doua cuvinte pe care le spui cu asa mare usurinta cand esti copil, acele doua cuvinte pe care pe masura ce cresti esti convins ca odata rostite vor arata ca esri slab, acele doua cuvinte care nu se spun in public, nu se spun la cel de langa tine, nu se rostesc, nici macar nu se gandesc…pentru ca nu fac altceva, decat sa arate cat esti de slab …
Doua cuvinte care nu pot fi rostite in timpul orelor de servici, acele doua cuvinte care nu isi au locul in relatia client-vanzator, acele doua cuvinte blamate din rasputere de catre patroni, acele doua cuvinte blamate de catre oamenii de toate varstele de peste 12 ani, acele doua cuvinte atat de minunate, atat de sincere, care nu afc altceva decat sa deschida calea spre o lume mai buna…
De ce nu le mai folosim acele doua cuvinte? … De ce nu mai intra in sfera cuvintelor “cool”? … e chiar asa de greu sa pronuntam, mandrii, din toti plamanii:
Nu stiu!
E chiar asa de greu?
Tu cat de des spui “Nu stiu” ?
ori de cate ori sunt nevoit … mai ales la servici, nici odata nu mi-a fost rusine sa spun nu stiu, ma interesez si revin cu un telefon.
Am spus lntotdeuna cand a fost cazul. Ce asa mare scofala!
nu stiu!
credeam ca acele doua cuvinte sunt ”te iubesc” 🙂
credeam ca alea doo cuvinte is “sugi pl” 😀
Acum revenind serios. Eram proaspat angajat la un olandez. si nu prea stiam io ce sa fac in ziua aia, ca el era plecat. Asa ca nevasta=sa (care lucra si ea acolo) m=a intrebat “si acum ce faci?”. i-am raspuns ca boul, sincer: nu stiu.
ca atare m-a dat afara, ca la ei in olanda lumea nu zice “nu stiu”, ca lumea face mereu ceva. Cert e ca de atunci, cand nu stiu ce sa fac, le zic la sefi: “habarnam”.