fbpx

CJSU Cluj, dezinformează cetățenii

Sigur ca juridic nu este fals prin omisiune, pentru ca CJSU Cluj poate pretinde ca ei au selectat unele reguli si au atras atentia ca prevederile se completeaza cu celelalte prevederi din HG 932/ 2021 care analizata releva cititorului ca mai sunt si alte variante decat ce este mentionat in Hotararea CJSU. Insa moral este inacceptabila in opinia noastra aceasta abordare a CJSU Cluj, practic dezinformeaza cetatenii. 

Avocat Radu MITITEAN

În urma publicării articolului prin care am încercat să expun într-un mod clar, concis, restricțiile impuse la nivelul localității Cluj-Napoca, domnul avocat Radu MITITEAN mi-a lăsat un comentariu pe Facebook prin care îmi atrăgea atenția că Hotărârile CJSU NU sunt o sursă bună de informație

După care, pentru a înțelege mai bine speța expusă de el, mi-a transmis un e-mail prin care a explicat pe larg de ce a spus că

Sigur ca juridic nu este fals prin omisiune, pentru ca CJSU Cluj poate pretinde ca ei au selectat unele reguli si au atras atentia ca prevederile se completeaza cu celelalte prevederi din HG 932/ 2021 care analizata releva cititorului ca mai sunt si alte variante decat ce este mentionat in Hotararea CJSU. Insa moral este inacceptabila in opinia noastra aceasta abordare a CJSU Cluj, practic dezinformeaza cetatenii.

Avocat Radu MITITEAN

Cu acordul lui am să vă redau mai jos întreg e-mailul.

BLOG COVID CLUJ – feedback – avocat Radu MITITEAN

Stimate d-le Dan Ciulea, 

Am vazut ca ati publicat ceva blog pe tema COVID la Cluj
https://www.ciulea.ro/restrictii-covid-19-cluj/

Din pacate vreau sa va semnalez ca Hotararile CJSU CLuj NU sunt o sursa buna de informatie, pentru ca NU redau corect si pe intelesul celor fara pregatire juridica normele aplicabile. 

In primul rand in mod echivoc formuleaza “se dispun urmatoarele masuri” lasand sa se inteleaga ca CJSU le instituie, desi nu are atributii legale in acest sens, neputand sa decida ce este voie si ce nu sau in ce conditii, ci doar sa CONSTATE in care localitati / UAT care din restrictiile, interdictiile sau obligatiile din HG 932 / 2021 se aplica, pe ce perioada, in functie de incidenta COVID19 in acea localiate / UAT. ATAT. 

M-am mai certat cu surse din prefectură ca ne confuzau clientii si ei s-au scuzat verbal cu jumatate de gura ca asa le cere aparatul de PR al prefecturii, sa se vada ca autoritatile la nivel judetean depun eforturi etc. ca intr-adevar formularile nu sunt clare dar nu e nimic original acolo, ci un soi de sinteze a normelor din HG, ca astfel vor sa ajute etc. (Clientii ne tot cereau lamuriri ref. la ce scrie in Hotararile CJSU dupa ce noi le explicam ce scrie in hotararile de guvern de prelungire a strarii de alerta, si trebuia sa le tot explicam argumentat juridic ca acele hotarari CJSU doar constata de cand se aplica in anumita localitate un anumit set de reguli stabilite prin HG si in rest nu conteaza, e umplutura copy-paste sau, mai rau, redare cu omisiuni sau erori, si ca orice text care ar adauga la HG este lovit de nulitate pentru ca CJSU nu are nici un drept sa emita norme permisive sau restrictive proprii).

Alte CJSU cum este CJSU Timis, in mod corect, se rezuma in a actauliza listele cu incadrarea UAT in intervalele de incidenta COVID19 in baza carora se poate vedea care din prevederile HG 932 / 2021 sunt aplicabile acestora in anumite perioade. 

INSA dincolo de aspectul asta, recenta Hotarare CJSU Cluj  201/03.10.2021 este de natura sa produca grave confuzii in randul cititorilor ei, care cred ca ea nu face decat sa copieze si sa organizeze, pe intervale de incidenta, normele aplicabile, nerealizand ca de fapt aceasta Hotarare reda doar UNELE din acele norme, desi are un disclaimer implicit in acest sens, abil formulat in art.7, cum ca “masurile dispuse… se completeaza cu celelalte prevederi din HG 932 / 2021…”. 

In concret, in materie de organizare de workshopuri/cursuri de instruire si respectiv conferinte, in localiatile cu incidenta peste 6/1000 cum este incadrat Cluj-Napoca (Anexa  4  la hotararea CJSU – pozitia 1 din tabel) se prevede prin Art. 4 din Hotararea CJSU CLuj lit.h) si i), litere care fac trimitere la pct. 38 si 43 din Anexa 3 art. 1 din HG 932/ 2021 (si de fapt redau pur si simplu continutul acestora) ca se pot desfasura workshopuri si cursuri de instruire, respectiv workshopuri, in conditiile redate in text. DAR NU FAC REFERIRE LA ALTERNATIVELE prevazute in acelasi HG 932/2021 Anexa 3 art.1 pct. 36 si respectiv 41

36.  se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

41.  se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Adica pe langa varianta expusa in Horararea CJSU, se pot organiza acele activitati, daca toti participantii sunt vaccinati si se asigura minimum 2 mp/participant, fara sa mai conteze incidenta in localitate deci si la peste 6/1000 si fara sa mai trebuiasca respectate alte norme gen purtare masca, limitare la 50% din capacitatea salii etc.

Sigur ca juridic nu este fals prin omisiune, pentru ca CJSU Cluj poate pretinde ca ei au selectat unele reguli si au atras atentia ca prevederile se completeaza cu celelalte prevederi din HG 932/ 2021 care analizata releva cititorului ca mai sunt si alte variante decat ce este mentionat in Hotararea CJSU. Insa moral este inacceptabila in opinia noastra aceasta abordare a CJSU Cluj, practic dezinformeaza cetatenii. 

Prin urmare pentru a difuza un material intr-adevar util, accesibil DAR CORECT catre clujeni, NU se poate pleca drept temei unic doar de la acea Hotarare CJSU. 

Si in concret conditiile de organziare workshopuri si conferinte redate acum pe blog, sunt incorecte prin omisiune, ca reflecta doar una din variante, cea care permite primirea si a celor trecuti prin boala, dar in conditii mai restrictive, omitand varianta prevazuta in pct. 36 respectiv 41 din art. 1 din Anexa 3 la  HG 932/ 2021. 

* * *
Am vazut ca pe FB ati mentionat ca exemplu pozitiv Timisoara. 

Sper ca referirea NU era la ce are Primaria publicat pe site la https://covid19.primariatm.ro/  unde este tocmai un exemplu de DEZINFOMARE contra caruia am luptat in ultima vreme pentru niste Clienti, corespondand cu Primaria Timisoara si cu DSP, CJSU Timis si Prefectura Timis. Ultimele entitati au tacut, Primaria Timisoara initial a negat ca a postat informatii neconforme cu legislatia actuala, refuzand insa sa isi argumenteze pozitia (probabil realizasera ca nu aveau baza legala), ulterior au schimbat textul, dar tot incorect este si acum….  

Exista desigur si exemple mai grave, cum ar fi art. 8 din Hotararea Comitetului Municipal Bucuresti pentru Situatii de Urgenta (CMBSU) nr. 60/01.10.2021 prin care se prevede ca, incepand cu 03.10.2021, “se interzic activitatile sportive si recreative desfasurate in aer liber”. Am protestat in numele Federatiei Biciclistilor din Romania pentru respectivul articol, care era un abuz grosolan sau o dovada de crasa incompetenta, mai probabila fiind a doua varianta, pentru ca de fapt HG-ul din care ei se inspirau emitand hotarari cu aparente de norme proprii, intocmai ca si CJSU Cluj, prevedea la acel moment (ca intre timp legislatia s-a schimbat) ca la incidenta peste 6/1000 se interzic activitatile sportive si recreative COLECTIVE desfasurate in aer liber.

Ca deja se raspandise in social media panica, credea lumea ca nu mai ai voie sa iesi la alergat sau pedalat singur sau cu partenerul de viata sau cu copiii, ca in vremea starii de urgenta, cand tot abuziv autoritatile in unele judete interpretasera ca nu mai ai voie deloc sa circuli cu bicicleta, altii ca ai voie daca mergi la serviciu, nu insa si pt a face miscare, care era permisa in continuare dar pe jos ex. alergare – tot din cauza unor norme scrise cu dilentantism si unor functionari imcompetenti de care sunt prin pacate pline multe autoritati publice inclusiv – daca nu cumva mai ales – cele cu atributii pe linie de COVID19….

Sper sa va fie utila semnalarea.
Stau la dispozitie cu detalii, daca e cazul. 


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Restricții COVID-19 Cluj

Next Post

Ce e gratis, e scump

Related Posts