Ți-e dor de zacusca bunicii?

Ori de câte ori mergeam la bunica de la Roșia Montană, primul lucru pe care îl făceam era să dau fuga la podișor. Voi aveați așa ceva?

Al bunicii de la Roșia era în cămară și era un dulap de lemn unde-și ținea mâncarea ”din brișcă”. Slănină, ceapă, brânză, caș, dulceață, unt, smântână și, dacă era sezonul, zacuscă.

Anul ăsta ne-am organizat și am dat startul proiectului Nepoți de Crăciun din timp, pentru că ne-am ridicat puțin mai mult ștacheta… ne dorim să ajungem la cel puțin 2500 de bunicuți (anul trecut am ajuns la puțin peste 2000 de bunicuți). Nu e ușor, știm, dar suntem convinși că vom reuși cu ajutorul vostru!

Și că tot vorbeam de zacusca bunicii, ca să ne demonstreze încă o dată că sunt niște ființe absolut minunate, bunicuții au vrut să le mulțumească cumva și anul acesta celor care donează în numele proiectului (cel puțin câtorva) și au făcut zacuscă.

Toți cei care donează online pe site-ul asociației Magic People vor primi în semn de mulțumire un borcan de zacuscă. Sau două, sau cinci zeci și nouă 🙂

Vă invităm și pe voi să gustați din minunățiile care se găsesc la bunicutii nostri în podișor. Acestea au fost făcute după rețetele tradiționale ale bunicilor, din cele mai bune ingrediente și cu multă, multă dragoste, așa cum le făceau ei odinioară.

Produsele nu sunt de vânzare, sunt felul în care bunicuții vă mulțumesc pentru donația făcută.

Ce poate fi mai bun decât un borcan de zacuscă primit drept mulțumire pentru că ai ajutat 2500 de bunicuți?


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

1 Response

  1. September 20, 2016

    […] primit cu un amestec de emoție, nostalgie și oftat din rărunchi mailul de la Dan Ciulea în care îmi spunea despre #ZacuscaBunicilor. Emoție pentru că nu avea cum să nu mă […]

Leave a Reply