Cu ocazia meciului România-Spania, Federația Română de Fotbal și Editura NICULESCU anunță lansarea unui manual auxiliar de matematică, parte din programul național ”Federația Română de Fotbal susține educația”. Campania își propune să aducă împreună autorități, profesori, elevi și fotbaliști pentru a combate o problemă ce are urmări grave asupra educației copiilor – abandonul școlar.
În contextul în care tot mai mulți pedagogi și părinți sunt îngrijorați de programa școlară, ce devine tot mai greu de asimilat de către copii, Federația Română de Fotbal contribuie la o abordare a educației prin fotbal.
Inițiativa a pornit ca urmare a faptului că România se află în topul țărilor cu cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană, aceasta fiind în 2014 de 18% (conform unui studiu Eurostat 2014). De asemenea, există o tendință generală de asociere a sportului, în special a fotbalului, cu neglijarea îndatoririlor școlare de către elevi. În paralel, programa școlară propune o abordare rigidă a disciplinelor, sportul fiind perceput ca o activitate secundară și nu foarte importantă în raport cu altele.
Ambasadori ai acestei inițiative, jucătorii echipei naționale calificată la Euro 2016 poartă tricouri cu formule matematice ale căror rezultate reprezintă numerele de pe tricourile lor de joc. Astfel se marchează lansarea acestui program, înaintea meciului dintre România și Spania.
1 comment