După #ClujBlogMeet

Sâmbătă ne-am întâlnit… după o mie de ani! Mi-a plăcut, mi-am dat seama că îmi era doar de astfel de întâlniri. Acesta a fost încă o dovadă, pentru mine cel puțin, că offline-ul întărește realțiile din online.

Următoarea întâlnire are loc în 29 iulie.

Mi-a făcut plăcere să strâng mâna unor oameni cu care nu am avut plăcerea să interacționez decât în online. A fost frumos să pot sa asociez o voce chipului 🙂

Asociația Bloggerilor Clujeni este subiectul fierbinte care a fost adus în discuție și consider că e o idee bună, idee pe care vreau să o dezvoltăm cu întreaga comunitate online din Cluj. Cine dorește să facă parte din această asociație, să se implice în proiecte și să participe regulat la astfel de întâlniri este rugat să trimită un email la psaico at psaico punct info. 

Am făcut și update la panoul Bloggerilor Clujeni.

Nu o mail lungesc, înainte de a pleca, vreau doar să le mulțumesc tuturor celor care au participat la întâlnire, la Orange pentru găzduire și la Gabi pentru poză (găsiți o întreagă galerie foto la el pe blog). TvDece, Vali și Vasile au scris și ei pe acest subiect.

cluj-blog-meet4


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

1 Response

  1. June 23, 2015

    […] eu lucrurile. Tot pe temă, ca material ajutător, dacă vreți, puteți citi la Valentin, Psaico, Ciulea, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *