Dacă ai băut vreodată pe Piezișă, poate chiar cu chitara în spate sau cu un teanc de glume în buzunar, știi deja că strada asta are o energie aparte. E locul unde se nasc poveștile studenției și unde cafeaua de dimineață se transformă, subtil, în vinul de seară. Ei bine, prietenii de la Studio 26 s-au gândit că e timpul ca energia asta să prindă o formă concretă: o scenă deschisă pentru cine are ceva de spus… artistic vorbind!
Din luna mai, în fiecare joi, terasa de pe strada Piezișa de la numărul 26 devine „cartierul general” al talentului local. Și nu, nu contează dacă ești deja un nume cunoscut sau dacă singurul tău public de până acum au fost prietenii apropiați.
Ai un concept? Studio 26 are scena!
Să fim realiști: e greu să găsești un loc, mai ales în Cluj, care să-ți dea și spațiul, și sunetul, și promovarea, fără să-ți ceară „marea cu sarea”. Studio 26 face exact asta. Ei vin cu logistica, tu vii cu talentul și „cheful de scandal”.
Ce pun ei la bătaie:
- Spațiul: O terasă faină cu o capacitate de 50-60 de locuri la mese (perfect pentru un vibe intim) sau vreo 100 de oameni în picioare.
- Echipamentul: Sonorizarea e asigurată, deci nu trebuie să cari boxele după tine prin tot Clujul.
- Promovarea: Aici e partea faină. Te ajută cu afișe, vizualuri, poze și filmări profi în timpul show-ului. Practic, pleci de acolo și cu amintiri, și cu materiale pentru portofoliu.
P.S. E locul unde am organizat revelionul 2025-2026 (deci îl cunosc extrem de bine).
Ce fel de artist ești?
Nu există limitări de gen. Poate ai o trupă de garage rock care sună prea bine ca să rămână în garaj, ești un artist care are un show de tip teatru sau poate ești viitorul star de stand-up comedy care are nevoie de primul „contact cu realitatea”.
Sunt bineveniți și cei consacrați care vor să experimenteze concepte noi, teatru de club sau orice formă de performance art care se simte bine sub cerul liber.
„Tu trebuie să vii cu conceptul și cheful de scandal. 🤘🎸” – echipa Studio 26.
Cum te înscrii (sau cum ajuți un prieten)
Dacă simți că mesajul ăsta e pentru tine, nu mai sta pe gânduri. Iar dacă tu nu ești artist, dar ai un prieten căruia îi stă bine pe scenă, dă-i de veste. S-ar putea să-ți mulțumească de pe o scenă și mai mare peste câțiva ani.
Trimite un mesaj în privat pe pagina lor de Instagram și spune-le ce ai în plan:
👉 Instagram Studio 26 Piezișă 👈
Ne vedem, începând cu luna mai 2026, pe terasă, cu un pahar de prosecco-n mână și susținere maximă pentru cine are curajul să urce pe scenă!
1 comment