Dacă urmărești secțiunea mea de festivaluri, știi că am văzut tot ce s-a construit mai important în România: de la magia de pe Cluj-Arena la vibe-ul de castel din Bonțida sau energia Kapital din București. Dar ce se pregătește acum la malul mării, între Tuzla și Costinești, e la un alt nivel de ambiție.
NIBIRU își deschide porțile pe 16 iulie 2026 și nu e doar un festival, ci o destinație care vrea să ne dea un motiv real să mai mergem la mare… și seara, dincolo de clasica plimbare pe faleză.
Un line-up de legende: Timbaland, Busta Rhymes și Ozuna
Primele nume confirmate pentru sezonul inaugural sunt pur și simplu „grele”. Să îi aduci pe aceeași scenă pe Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe pentru un festival retro (RETROGRADE, la final de august) este o lovitură de imagine uriașă.
Iar pentru cei care vor ritmuri de reggaeton și vibe-ul ăla „caliente”, festivalul GALAXIA (17-19 iulie) vine cu Ozuna, Nicky Jam și Hugel. Practic, NIBIRU acoperă tot: de la nostalgia anilor 2000, la cele mai noi hituri latino.
Promenadă cu acces gratuit și show-uri tip Broadway
Ceea ce mi se pare cu adevărat „smart” la acest proiect condus de Selly este accesibilitatea. Într-un context în care litoralul românesc este adesea criticat pentru lipsa de opțiuni civilizate, NIBIRU vine cu o altă abordare:
- Acces Gratuit: Promenada NIBIRU (cu peste 2.000 de plante și 30 de restaurante) va avea acces gratuit, condiționat doar de o consumație minimă de 25 de lei. Este un model sustenabil, inspirat din marile destinații de entertainment de afară.
- Center Stage: În fiecare seară, pe scenă vor fi show-uri dezvoltate de regizorul Răzvan Ioan Dincă (omul din spatele Mamma Mia! sau Fantoma de la Operă). Artiști precum INNA, Delia sau Carla’s Dreams vor urca pe scenă în producții create special pentru acest univers, nu doar în formatul clasic de concert.
„NIBIRU este un concept de divertisment care își propune să creeze un loc în care oamenii să fie mai fericiți și mai conectați la o experiență reală de vacanțǎ”, spune Andrei Șelaru (Selly), cofondator NIBIRU.
Festivalurile verii la NIBIRU Arena
Dacă vrei experiența completă de festival, „inima” proiectului este NIBIRU Arena. Aici vor fi găzduite marile evenimente:
- GALAXIA (17-19 iulie): Latin & Reggaeton.
- NEBULA X (24-26 iulie): Muzică electronică, Techno și House.
- K-POP Days (1-2 august): O premieră dedicată comunității K-pop din România.
- The Artist Awards (5-6 august): Gala industriei de entertainment.
- RETROGRADE (28-30 august): Hiturile anilor 2000 cu Timbaland & co.
Sfatul meu… nu neapărat de veteran al festivalurilor
După ani de zile în care am participat și scris despre Untold, Electric Castle sau Jazz in the Park, mă bucur să văd o investiție privată de asemenea anvergură pe litoral. Sfatul meu? Aruncați un ochi pe nibiru.net, biletele pornesc de la 99 lei/zi.
Se anunță o vară care ar putea schimba definitiv fața Costineștiului!