Aștept cu atâta nerăbdarea să aud această replică când sunt într-un restaurant din România să mănânc, sau într-un bar să beau o apă plată cu lămâie, sau într-o cafenea să mă binedispun cu o cafea. Nu că mă cheamă pe mine cineva afară, ci că în momentul în care ajung acasă nu mai miros ca o cocină, ca o scrumieră udată și uitată.
Eu ca eu, dar vă dați seama săracii de angajați ce aveau de îndurat, în ce condiții de muncă erau obligați să muncească?
Bravo, primul pas spre civilizație a fost făcut, mai avem 987.678.235.248… hai că nu mai e mult!
