Războiul acesta exercită o atracție nefirească, o surescitare nebănuită și o dorință de implicare aproape isterică, atât din partea statelor cât și a oamenilor, pe care nu mi-o pot justifica decât prin trauma la care ne-a supus pandemia.
S-ar putea explica în termeni de geopolitică și strategie, dacă nu s-ar simți în aer un entuziasm general greu de regăsit în lumea încruntată și cinică a diplomației.
În primul rând Rusia a declanșat o agresiune militară nejustificată. Pe care se pare că nu a pregătit-o suficient de bine nici militar și, cu atât mai puțin, diplomatic. S-a aruncat pur și simplu cu capul înainte.
Și a greșit, pentru că lumea, după doi ani de pandemie, în care s-a simțit neputincioasă în fața unui dușman nevăzut, care i-a omorât oamenii și distrus economiile, are în sfârșit un inamic perfect, vizibil și agresiv.
Ucraina e aceeași care a pierdut Crimeea, fără ca cineva să miște un deget iar Zelenski, același președinte care se plângea disperat acum un an că UE i-a abandonat pe ucrainieni în fața virusului, lăsându-i fără vaccin.
Doar că de data asta percepția e diferită, nevoia tuturor de a avea un dușman vizibil, care să poată suferi dacă e învins, e aproape o necesitate. Așa că toți s-au identificat cu neputința Ucrainei în fața unui dușman supradimensionat, o țară lipsită de materiale și echipamente, fără speranță, așa cum am fost toți la începutul pandemiei.
Doar așa îmi explic frenezia asta. Companii care rup contracte de miliarde de dolari, cluburi și federații care renunță la sponsorizări imense, state de obicei imobile, inerte sau cvasi-inexistente în politica mare, acum vor să dea și ele un pumn, să simtă că trăiesc, oamenii de rând care simt nevoia să facă ceva, acum că știu cine e dușmanul.
Nici măcar amenințarea nucleară nu mai pare suficientă. Nu era oricum să o sfeclim cu toții, din cauza unui virus microscopic, umiliți, intubați prin spitale de campanie, întinși pe holuri?
Acum măcar avem șansa de a lovi și noi, își spun probabil civilii ăia care fug după vehicule blindate în Ucraina. Vor veni specialiști mai pregătiți ca mine să studieze fenomenul și să tragă concluzii.
Dar pentru mine e clar de pe acum că oamenii nu mai vor să se simtă nePUTINcioși.
Emanuel Ciocu pe Twitter
Photo by Warren Wong on Unsplash