Azi am văzut anunțul de la Da Pino: After 10 years, this chapter comes to an end. It breaks our hearts a little. But we still believe in what this place can become. This isn’t goodbye. M-a lovit o stare de tristețe combinată cu lehamite.
Nu pentru că eram vreun client fidel al restaurantului din ultimii ani. Mergeam la Da Pino ăla mic aproape săptămânal, iar la Electric Castle, când erau prezenți în curtea castelului, mâncam fără niciun regret, având cel mai bun raport calitate-preț din tot festivalul.
Dar vestea asta m-a pus serios pe gânduri. Pentru mine e clar: HoReCa din Cluj nu doar că trece printr-un moment greu din cauza măsurilor de austeritate din ultimul an, ci trăiește un declin lent care a început încă din Covid.
Și nici măcar nu are importanță dacă se închide sau doar se rebrănuiește… e totuna din acest punct de vedere: Da Pino, așa cum era până acum, se închide.
Anii de aur și începutul pantei abrupte
Dacă mă întrebați pe mine, 2018 și 2019 au fost de departe cei mai buni ani ai gastronomiei clujene. Eram pe o pantă crescendo extrem de faină: se deschideau restaurante noi cu o identitate clară, prețurile erau corecte, calitatea era sus, iar bucătarii chiar își doreau să facă lucrurile altfel.
Apoi a venit pandemia, iar odată cu ea, o pantă descendentă care pare că nu se mai oprește. Primul moment în care mie mi s-a aprins beculețul roșu a fost în 2024, când s-a închis Baracca. Ăla a fost semnalul de alarmă pe care majoritatea proprietarilor din oraș ar fi trebuit să-l ia în serios. Acolo s-a văzut clar că ceva e profund putred în industrie.
După Baracca a urmat Samsara. N-a fost niciodată favoritul meu absolut – mereu am simțit că singurul gust pe care reușeau să-l dea preparatelor era cel de usturoi, deși bucătăria vegetariană / vegană oferă un teren imens de joacă. Cu toate astea, le treceam pragul (nu în ultimii 2 ani, am simțit că au derapat foarte tare) pentru că erau un simbol al orașului și acopereau o nișă extrem de importantă. Iar acum, Da Pino.
Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt singurele exemple, pe parcurs s-au închis mult mai multe restaurante, le-am amintit pe acestea 3 pentru că sunt, zic eu, reprezentative pentru nișa lor.
100 de lei pe o farfurie mediocră? Merci!
Refuz să mai fiu ipocrit: am ajuns într-un punct în care experiența ieșitului în oraș la Cluj pur și simplu nu mai are sens din punct de vedere economic și emoțional. Mă rog, ați prins idee. Nu vorbesc în termeni absoluți, nu spun că nu mai ies în oraș, spun că îmi aleg cu foarte mare grijă locurile în care ies.
Nu poți avea pretenția ca eu să-ți las 100 de lei pe un preparat cel mult mediocru, când știu sigur că dacă îl fac acasă mă costă cel mult 50 de lei și iese mult mai bun. Nu poți să-mi ceri 37 de lei pe un pahar de prosecco, în condițiile în care sticla întreagă te costă pe tine, la achiziție, 33 de lei. Este pur și simplu exagerat. (Și înainte să săriți pe mine cu costurile unui local, stați liniștiți, știu, doar am închis KIBO)
Adaugă la asta o servire rigidă și / sau acră, reguli peste reguli impuse la masă de parcă ți se face o favoare că ești lăsat să consumi acolo, și ai rețeta perfectă pentru un fiasco. Eu mănânc în oraș pentru întreaga experiență pe care o trăiesc combinată cu banii pe care îi plătesc, nu doar ca să bifez niște calorii.
Dacă dispare fine dining-ul, dacă dispar locurile cu specific vegetarian/vegan sau conceptele cu personalitate, ce ne mai rămâne? Un oraș plin de mâncători de burgeri și meniu’ zilei.
Ce e de făcut?
Suntem în fața ultimului semnal de alarmă pe care industria locală îl mai primește.
- Din perspectiva HoReCa: Proprietarii trebuie să se trezească la realitate și să-și regândească complet abordarea, să înțeleagă nivelul de suportabilitate și exigența consumatorilor actuali – de la ce pun în farfurie până la prețul final pe care îl cer. Adaosurile nesimțite nu vor acoperi lipsa clienților, ci doar îi vor alunga și pe cei puțini care au mai rămas.
- Din perspectiva noastră, a clienților: Trebuie să încetăm să ne mai mulțumim cu ce primim. Noi suntem cei care setăm ștacheta. Dacă acceptăm mediocritatea, vom primi mediocritate. Să oferim feedback constructiv, iar dacă acesta nu este primit (înțeleg diferența între a asculta un feedback și a-l implementa – nu sunt absurd să cred că feedback-ul meu este implementabil, dar, totodată, dacă îți spun că mâncarea nu are gust, ideal e să o guști și tu și dacă decizi că are gust, să lași așa cum e) să acționăm în consecință… să rărim vizitele.
Tocmai din cauza acestei stări de fapt, am ajuns într-o situație absurdă: când am ceva de sărbătorit sau când vreau să fiu 100% sigur că o să mănânc bine și o să am o experiență senzațională, mă urc în mașină și merg la Sibiu, La Cuptor. Da, sunt dispus să plătesc drum, cazare și masă, doar ca să fiu sigur că am o experiență completă fabuloasă.
Nu știu ce va urma după capitolul Da Pino, dar dacă restaurantele din Cluj nu reînvață să ofere valoare reală și respect pentru banii ceruți, HoReCa locală va intra în moarte clinică.
P.S.
Nu sunt singurul cu aceste gânduri negre și nu doar industria din Cluj e pe ducă.
Îți împărtășesc părerile, în mare parte, mai ales că și pentru mine (care sunt un gurmand) ieșitul în oraș este o experiență complexă și nu doar despre băgat în maț.
Însă de prea multe ori am văzut că, cu câteva sute de euro, pot merge să stau o săptămână undeva în Italia sau în Franța, aproape de mare, și să mănânc mâncare locală, servită ireproșabil și întreaga experiență să fie mult mai ieftină decât stat în Cluj, pe același număr de zile.
Au mamă ce poftă de la cuptor mi-ai făcut … 🤤
Salut Dan
Ai punctat ce era de punctat. Rezonez cu tot ce ai scris, atat in calitate de client cat si ca fost owner in domeniul Horeca de peste 14 ani. Motivele pentru care Horeca a ajuns in stadiul actual sunt mai multe si diferite. Dar sa incerc sa enumar cateva din ele si sper sa reusesc sa le pun in ordinea ,,importantei,, lor la desavarsirea dezastrului din domeniu. Statul, este, de departe, cel mai important vinovat dintre toti. A lovit in Horeca ori de cate ori au avut nevoie de un tap ispasitor( ex pandemiei). De ciubuc, de evaziune, de retete/alergeni, impozitele si taxele(impozit pe profit, pe dividende, taxe si autorizatii, amenzi peste amenzi( nu exista locat care sa respecte tot si sa stie tot in materie de legislatii ) etc. Controale peste controale. A ajuns o moda sa posteze fostul sef Anpc cum ii sanctioneza si cu cat pe unii. Ori asta nu e motiv de lauda. Ca doar nu eu am autorizat unele bombe din sistem. Concurenta si trendurile au facut ca unele locatii sa se inchida. In vremurile astea sa platesti asemenea preturi e muuult prea exagerat pentru Romania In Napoli, patria pizzei, la cel mai renumit local, da Michele, stai la coada 3 ore pentru pizza. Atentie: 5 euro/pizza. Curentul fast food si segmentul dedicat delivery au facut multe victime in fine dining. Inca o data statul se face vinovat insa de data asta prin politicile proaste aplicate in plan economic, slabind puternic puterea de cumparare a cetateanului . Este adevarat, in domeniul Horeca sunt , din pacate, si jucatori care nu au ce cauta in acest film, insa cand pica unii ca Da Pino sau mai ales Baracca, care tin la eticheta si isi fac treaba asa cum scrie la carte, atunci categoric e un semnal serios de alarma. Ori in astfel de cazuri, impactul negativ in economie e unul major. Se desfiinteaza locuri de munca, statul pierde resurse financiare importante(nu ca nu ar merita ), furnizorii de alimente si bauturi pierd, furnizorii de energie pierd, proprietarii de spatii pierd, samd. Cine e marele castigator si in acelasi timp marele pierzator? Statul fiindca nu are competenta si inteligenta sa inteleaga ca Horeca este un iceberg: la suprafata e ce se vede, localurile, dedesubt sunt de 4-5 ori mai multi oameni decat in localuri care lucra in mod indirect pentru aceasta industtrie si cand se pierde in Horeca, rapoartele se pastreaza proportional. Cu precizie.