Urmăresc cu uimire reacțiile românilor la criza refugiaților. E delicios să-i văd cum se bat cu patriotismul de piept, cum nu acceptă ei să fie invadați de către teroriștii musulmani care își omoară copiii, cei care în loc să stea să lupte pentru țara lor, își sacrifică câteva neveste și copii, pentru că, nu-i așa, oricum mai au câteva acasă.
Stau și mă minunez de unde am reușit noi să ne atragem adjectivul de popor ospitalier, când, sincer să fiu, nu îmi amintesc o dată să fi fost așa. Nu, nu se pune că suntem ospitalieri cu cei care vin să ne dea bani, pentru că dacă ar fi așa, atunci India ar fi cel mai ospitalier popor.
Suntem senzaționali, cum ne apărăm noi patria de toate scursurile, dar, cu toate acestea nu suntem în stare să schimbăm nimic la nivelul conducerii țării (nu-mi spuneți că l-am votat pe Klaus, pentru că el nu avea nicio șansă, doar că Monta a fost suficent de prost, încât să se îngroape singur!).
Maximul de ipocrizie este exemplificat de conaționalii noștri care au plecat peste mări și țări ca să-și facă o viață mai bună, dar totuși sunt extrem de deranjați de refugiații care ne ”invadează” patria noastră iubită (nu vă dau link, uitați-vă pe orice grup de români plecați în Germania, Anglia, Italia…).
Altfel, nemții sunt un popor rece!
digi nu scrie nimic de reactia nemtilor…
Cum nu? „După coşmarul drumului prin Ungaria, refugiaţii au fost bine primiţi în Austria.
În localitatea Nickelsdorf de la frontiera ungaro-austriacă, voluntarii au pregătit mâncare, haine şi încălţăminte. De asemenea, autobuze şi trenuri sunt gata să-i ducă pe refugiaţi mai departe către Viena.
Şi în Germania, ţara mult-visată, oamenii au fost întâmpinaţi cu căldură.
Emilia Muller, ministru al landului Bavaria: „Este un efort concentrat, ne descurcăm cu situaţia, trebuie să muncim toţi împreună. Este o chestiune pentru toată Germania, este o responsabilitate pentru toată Germania”.”
ma refer la popor nu la oficialitati si cei cativa voluntari. Nimanui nu-i convine situatia
Oamenii i-au asteptat cu aplauze, mancare, bautura… google
Ok, asa e, ai dreptate:)
Păi? 🙂
Pai nimic:)) atata timp cat gugalu stie mai bine decat ce vorbesc oamenii la nivelul strazii nu mai am nimic de zis.
Nu mă. Eu te întrebam că te îndoiești în legătură cu ce spun eu? Păi ce-i asta? :-))
pai d-aia am zis de gugal:)))) pe tine te cred:)))