De ce inca lucrezi acolo?

In articolul precedent, am vorbit despre Cea mai nasoala slujba, si pot sa spun ca am primit cateva raspunsuri pertinente … chiar mi-au placut, bine argumentate si presarate cu detalii picante din propria experienta, acum vreau sa imi spuneti:

De ce iti pastrezi lucul de munca, daca acesta te scoate din sarite…iti e scarba, mergi fara tragere de inima, si singura ta placere, este privitul ceasului (te bucuri ca mai e putin si scapi)

the3monkeys

Care sunt motivele, pentru care nu vrei sa iti schimbi cel mai nasol loc de munca (din punctul tau de vedere), pentru ca, stiu ca o sa vi se para socant, DAR, exista oameni, care isi urasc locul de munca, si totusi nu renunta la el.

Am incercat, sa imi imaginez cateva motive:

  • lenea (pur si simplu nu vor sa caute un alt loc de munca)
  • puterea obisnuintei
  • frica de necunoscut
  • confortul economic

Doar, ca toate aceste motive, le vad aplicabile, persoanelor care au o anumita varsta, au un anumit statut social (casatorit, plozi in intretinere ….) … nu pot sa spun cu mana pe inima ca ii inteleg, dar tind sa ii inteleg, adica trebuie sa ai destul de mult sange intr-un anumit organ, ca sa renunti la cioara din mana, si sa incepi sa cauti o privighetoare, avand in vedere ca depind de tine cateva stoluri de pelicani.

Dar, tinerii, cei care sunt la inceput de viata? Fara nici un motiv palpabil in a nu-si lua rucsacul in spate… toata lumea e a lor…. pot pleca foarte simplu si elegant in orice regiune a tarii (chiar a lumii), si daca o dau in bara, se pot intoarce linistiti, pentru ca parintii o sa ii astepte cu bratele deschise … pe ei ce ii determina sa prinda radacini in respectivul loc de munca? … Primul an, hai primii doi trei ani, ii inteleg, trebuie sa ai experienta ca sa te poti angaja, undeva, sau esti student si nu iti permiti sa stai in facultate, ori esti un elev si te angajezi pe perioada de vara … nu pun in discutie aceste aspecte … dar dupa zece ani de munca, intr-un loc mizer (din punctul lui de vedere), ai ovarsat de 29-30 de ani, esti necasatorit, fara copii, in cel mai bun caz ai o prietena… si inca insisti in a te duce la ACEL servici?

Pentru ca sincer, un loc de munca poate sa iti aduca extrem de multa satisfactie, si totodata poate sa iti creeze depresii. Nu iti faci rau doar tie, prin continuarea desfasurarii activitatii acolo, dar si celor din jur (familiei, apropiatiilor), din cate studii am citit, am observat ca majoritatea celor care “detin” un astfel de loc de munca, incet, incet tind spre depresivitate, sau au o stare permanenta de nervozitate… se transforma intr-o persoana asociala … ceea ce nu e deloc bine pentru societate 😀

Asadar, va rog sa imi spuneti:

Care e motivul / motivele, pentru care o persoana continua sa munceasca pe un anumit post, chiar daca acesta il face nefericit (ca sa fiu mai moderat)?


comments

Dan Ciulea

Antreprenor, blogger, gurmand, pasionat de fotografie si calatorii. Ma gasiti pe: Twitter, Instagram, Facebook

You may also like...

12 Responses

  1. Ciprian79 says:

    Sunt foarte potrivite motivele expuse în articol. Am identificat uneori, în scurta mea experienţă, că oamenii învaţă să accepte lucruri care nu le plac. Personal, cred ca noi, românii, avem o adevărată problemă în privinţa standardelor. Poate aţi auzit şi voi adesea modul de exprimare: “e bine şi aşa”. Noi avem în conştiinţa naţională ideea potrivit căreia, dacă ceva este românesc, atunci e cu siguranţă de calitate redusă. Iar dacă ceva este german, atunci sigur este bun. Pentru că noi românii, nu putem să ne comparăm cu ei. Asta ca să fiu moderat în exprimare. Zeci de ani acest popor a primit ceea ce era de calitare redusă. Am rămas surprins, copil fiind, să văd nişte maşinuţe de jucărie extraordinar de bine lucrate. Fuseseră procurate “pe sub mână”, pentru că erau refuzate la export. Da! Chiar şi un copil, se putea mira de o jucărie ce era oarecum deosebită, ieşită din ceea ce era pentru el comun. În decursul timpului învăţăm să ne mulţumim şi cu mai puţin.
    În privinţa respectării standardelor stăm foarte rău. Nu doar că avem standarde reduse, dar chiar şi atunci când este evident că sunt încălcate nu luăm atitudine. Trebuie să învăţăm să spunem mai des: nu e bine! Şi să forţăm ca lucrurile să se facă altfel. Cred că unul din motivele pentru care oamenii acceptă locuri de muncă ce nu le plac defapt este că au învăţat să le accepte asa cum sunt. E asemenea unei căsnicii, în care nu mai există iubire, dar lucrurile merg înainte, parcă din inerţie. Şi există un set de reguli minimale pentru buna convieţuire, dar cam atât. Nu există focul intens al iubirii şi implicit “roadele” sunt evidente. Similar într-un loc de muncă unde nu mergi cu drag, nu poţi fi într-adevăr productiv, ci în cel mai bun caz poţi fi mediocru.
    Ar mai putea exista şi motivul speranţei. Am avut o colegă, la un moment dat, pe care patronii o trimiteau încoace şi încolo inclusiv să le rezolve lor diferite problemle de ordin personal sau familial, era aspru criticată dacă ceva nu mergea bine, deşi nu întodeauna era ea de vină, etc. Ce să vă mai spun,… că era şi cu salariul restant foarte multe luni. Şi totuşi această persoană continua să lucreze şi nu oricum, ci cu suflet. Punea interesul firmei pe un loc foarte important. Era ca un cal, pe care stăpânul îl bate când nu are pe cine să îşi verse nervii, îl înfometează si el totuşi continuă să tragă la acea căruţă. Mi-am pus în gând să aflu care era piesa motrice. Mi-am dat seama că deşi era aruncată încoace şi încolo, ea iubea ceea ce făcea. Reuşea cumva să îşi păstreze atitudinea pozitivă. De asemenea manifesta speranţa că lucrurile se vor schimba în viitor. Desigur că din exterior aş putea spune că la modul cum era tratată, sigur îşi urăşte jobul, dar de ce continuă totuşi. Însă o analiza mai atentă mi-a dezvăluit că nu îşi ura locul de muncă, iar forţa motrice ce a o ajuta să continue era speranţa de mai bine.
    Am în vedere şi un alt aspect. Lipsa competenţelor. Şi când spun asta mă refer la o paletă mai largă, decât competenţele strict profesionale. De exemplu sunt câteva lucruri pentru a ieşi dintr-un loc de muncă şi a obţine altul. Lipsa acestor competenţe poate face un om captiv la un loc de muncă. Poate nu îi este frică să plece, poate îşi doreşte să plece, dar nu reuşeşte sa creeze drumul spre ieşire. Concret, aşa cum văd eu lucrurile paşii ar fi:
    Să fii organizat. (în fiecare zi trebuie să ai în minte obiectivul de a schimba jobul şi să acţionezi ca atare)
    Să pătrunzi pe piaţa invizibilă a forţei de muncă. (unele joburi nu sunt scoase la concurs, nu se publică anunţuri în ziare. La ele ajungi dacă ai parte de recomandări bune, dacă sapi în orice loc unde ar putea exista ceva ce te-ar interesa, dacă eşti bun în ceea ce faci şi se poate remarca cu uşurinţă asta). Din nefericire am observat că mulţi dintre noi aplicăm doar “metodele standard” de căutare.
    Sa fii adaptabil. Nu trebuie pornit cu idei fixe. Uneori avem idei distorsionate despre ce înseamnă un job, dar îl respingem cu vehemenţă.
    Să ai un CV bine realizat.
    Să te pregăteşti pentru interviuri.
    Acestea ar fi doar cinci puncte, în realitate sunt mai multe şi cu arie extinsă de aplicabilitate. Cei care îşi caută job simt adesea că nu au aceste competenţe şi preferă să o ţină înainte cu jobul curent.
    Aşadar lipsa competenţelor profesionale şi a competenţelor necesare la obţinerea unui nou loc de muncă este un alt factor care ţine oamenii pe loc, în privinţa schimbării jobului.
    Deja mi-au venit alte motive în minte, însă mă voi reţine sa le expun aici. Totuşi …încă unul am să vi-l relatez.
    În urmă cu câţiva ani am cunoscut o situaţie mai deosebită. Era vorba de o mamă ce făcea deja carieră într-un domeniu. Dorind ceva bun pentru copilul ei l-a invitat şi pe acesta să urmeze profesia respectivă. Copilul nu era atras de acel domeniu în mod deosebit, dar motivaţia financiară era puternică. Care “copil” nu ar spune „da” unei propuneri de a câştiga precum un adult bine plătit, abia ce a ieşit din adolescenţă? După o vreme, fiind evident că “nu îl prinde” a recunoscut adesea că ar pleca, dar simte forţa exercitată de mamă pentru a-l ţine acolo. Şi nu era vorba de forţă exercitată doar prin persuasiune. Ci şi în mod financiar. Copilul îmi spunea, de asemenea, că unde ar putea merge ar lucra pe bani mult mai puţini. A urmat o colaborare defectuoasă în multe privinţe, deoarece fundamentul nu era bun. Mama se reţinea uneori să critice abateri grave ale copilului, în privinţa îndeplinirii sarcinilor de serviciu, ca să nu-l supere prea tare şi să plece. Pe de alta parte copilul acţiona uneori fară a respecta principiul autorităţii pentru că “autoritatea” era mama sa. Copilul lucrează şi în ziua de azi în acelaşi loc. Mărturiseşte uneori că îşi caută altceva, că face altceva, dar face mereu ceea ce făcea de la început. Mă întreb uneori…Mama riscă să creeze un inadaptat până la urmă? Nu am să critic decizia mamei, pentru că încă nu sunt părinte şi nu pot decât să îmi imaginez ce trebuie să simtă un părinte când ar trebui să dea drumul puiului să se descurce singur, dar presupun că uneori aceasta ar trebui să fie calea de urmat. Natura pare să confirme aceasta strategie a succesului,… mai dură. Dovadă ne stau şi animalele care si-ar da viaţa pentru puii lor, dar vine un moment în care puii ajung pe cont propriu. Iminenţa acestui moment e ceea ce de dezvoltă defapt.
    Ca şi concluzie la acest argument, cred că unii nu îşi caută alt loc de muncă, deşi nu le place ceea ce fac, deoarece sunt captivi unor împrejurări şi situaţii deosebite.

  2. in alta parte nu cred e usor sa iti gasesti de munca acum

    off-topic, mama cata comentariul mai sus :))
    .-= Anticalofilul´s last blog ..Sunteţi eretici =-.

  3. io says:

    @celdin79 -> cateva ide1:
    1. fa un blog/site separat cu numele: comentarii-la-blogu-lu-ciulea.ro
    2. scrie o carte…ceva…pe bune, e pacat sa nu aduni la un loc atata amar de text

    si…nu mai pot comenta nimic (nici macar nu mai stiu care e topicu ..:()

  4. glAndrEi says:

    Nu le place munca dar totuşi continuă să o facă, poate este vorba de bani 😕
    .-= glAndrEi´s last blog ..Ne ascundem pe internet =-.

  5. Roxy says:

    in situatia asta de criza mai bine rabzi..decat sa stai acasa:|
    .-= Roxy´s last blog ..Leapsa =-.

  6. realbadpisy says:

    Pai si eu am stat vreo 4 ani la un loc de munk naspa doar pentru ca eram foarte multumita din punct de vedere financiar. Deci poate si la tine este la fel.
    .-= realbadpisy´s last blog ..Printesa pentru o zi =-.

  7. Ciupanezul says:

    Eu stau la locul de munca actual din octombrie. Vreau sa le dau vestea proasta chiar astazi ca o sa plec. 🙂 Sa vedem reactia.

    P.S.: te-am adaugat in blogroll.

  8. Dan Ciulea says:

    Ciupanezul sa inteleg ca nu iti place?
    P.S. Mersi 😉

  9. Ciupanezul says:

    Nu e vorba ca nu-mi place. Dar salariul pentru 5 ore care le muncesc, cu tot cu pauze de tigara nu depaseste 800 de lei. Le-am cerut marire pentru ca s-a marit si volumul de munca si mi-a dat fix m**e.
    .-= Ciupanezul´s last blog ..La mulţi ani … =-.

  10. Dan Ciulea says:

    “In primul rand, cand tu ca angajat, ai pretentii salariale (mi se pare extrem de corect sa ai!), DAR inainte de asta, ar trebuii sa fi constient si de aportul tau adus intr-o firma (cu alte cuvinte, sa sti cate prune ai in straita!).”
     http://www.ciulea.ro/seriozitatea-angajatului/

  11. dezaxata says:

    in vremurile aste de criza, nimic nu mai este sigur, iar teama de a fii lasat la coada vacii, este atat de mare, incat oricine ar trage cu dintii si s-ar milogii pentru a ramane pe un post, sau manac sa munceasca si sa aibe un venit.

    Eu incerc de jumatate de an sa imi gasesc ceva de munca, si nimeni nu ma suna, sau daca ma suna, ma suna pentru un venit de tot cacatul.
    De ce nu vor altii sa se mute de la un post al altul? Din comoditate, sau din incapacitatea de a se reintegra intr-un nou grup. Incapacitatea asta exista la toti, chiar si daca ai tu un simt al relationarii extrem de dezvoltat, tot o sa ai sentimentul ca locul tau nu este unde esti in acel moment, si ca nu te simti dorit pt acel post.
    .-= dezaxata´s last blog ..Mini Vacanta mica! =-.

Leave a Reply