fbpx

TEDxCluj 2023 Human – speakeri

A mai rămas mai puțin de o lună până la TEDxCluj 2023 HUMAN. Evenimentul va avea loc în 10 iunie 2023 și are deja are un line-up de speakeri valoroși, gata să ne inspire cu idei care merită răspândite.

În 10 iunie 2023, publicul TEDxCluj 2023 va fi invitat să descopere ce amprentă lăsăm noi, oamenii, asupra lumii din jur. Speakeri din mai multe domenii vor urca pe scena evenimentului pentru a oferi perspective noi asupra umanității.

TEDxCluj 2023 Human

Ultimii ani au reprezentat o adevărată provocare, în care ne-am testat abilitatea de a ne adapta la situații noi, dar în același timp păstrându-ne umanitatea.

La baza ființei noastre, a oamenilor, există o serie de caracteristici fundamentale care ne definesc. Ele se referă la modul în care simțim, gândim și acționăm. „Omenește”, spunem noi simplu.

Este omenește să ajuți, să fii curios sau să vrei să te dezvolți. Totodată, poate fi omenește și să fii egoist sau să greșești. În oricare dintre aceste cazuri, prin natura noastră umană și comportamentele ei caracteristice, avem un impact asupra lumii din jurul nostru. Dacă este pozitiv sau nu, depinde doar de noi.

În 10 iunie 2023, la BT Arena Cluj, participanţii la TEDxCluj HUMAN se vor întâlni cu peste 20 de speakeri și performeri care ii vor ajuta să descopere idei care merita răspândite.

Din rândul speakerilor, câteva nume pe care le amintim sunt:

  • Gabriel Păun – Environmental Activist – ecolog român cu o pasiune înnăscută pentru natură. 
  • Atena Boca – Motherhood Community Builder – Fondatoarea comunității “LaPrimulBebe”.
  • Hedi Hoka – Doctor in Psychology – Psihoterapeut, autor best-seller, trainer mindfulness. 
  • Gerd Leonhard – Futurist – locul 7 în clasamentul global al futurologilor. 
  • Gilda Scarfe – Mental Toughness Expert – specialist în psihologie pozitivă și expert în rezistență mentală.
  • Wargha Enayati – Healthcare Business Innovator – inițiatorul celor mai multe premiere din sistemul medical românesc.
  • Adrian Fisher – World’s Best Maze Designer – recunoscut la nivel internațional drept cel mai important designer de labirinturi din lume.
  • Dina Zielinski – Molecular Biologist – expert în genetică umană și genomică.

La eveniment se vor adresa subiecte de interes, de la pericolul de extincție a unor specii pe Terra, viitorul între tehnologie și umanitate, natura și ecosistemul în care trăim, educație și dezvoltare personală sau creștere antreprenorială.   

Biletele sunt disponibile pe site-ul evenimentului https://tedxcluj.com/

În ultimii 12 ani, peste 20.000 de participanți și aproape 250 de speakeri au trecut pragul TEDxCluj.


Despre TED şi TEDxCluj

TED este o marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanți gânditori și activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească informații din domeniile de care sunt pasionați. TED își definește misiunea ca “idei care merită să fie răspândite”.

“TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. Evenimentul în sine este chiar mai amplu, prezentând idei care contează în orice disciplină. Participanții îl numesc “cel mai bun tratament pentru creier” și “o călătorie în viitor”.

Până în prezent, s-au organizat evenimente TEDx în peste 130 de țări – susținute în peste 100 de limbi, care au publicat online peste 30.000 de discursuri, accesibile oricui, oricând, în mod gratuit. 

Din 2010 TEDxCluj dă energie comunității românești de experimentatori și inovatori, cu scopul de crea o sinergie de idei care să genereze schimbări și atitudini inovatoare, care să formeze promotori ai schimbării.

Mai multe detalii și bilete sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului: https://tedxcluj.com sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/tedxcluj .

TEDxCluj este un eveniment sprijinit de către sponsori şi parteneri: PENNY in calitate de sponsor principal, Accesa, Steelcase, Betfair, Telenav, RWS, Radio Impuls, Social Bee, Cluj Hub, Iulius Mall, ATP Motors.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
Pitch My Parents

Ești adolescent? Vrei să ajungi la Electric Castle?

Next Post

Clujul cu flori |  15 iunie – 15 septembrie 2023

Related Posts