Să stabilim din start o precizare matematică, înainte ca valul aniversar să ne fure de tot: deși bifăm ediția cu numărul 25, Festivalul Internațional de Film Transilvania a fost fondat pe 3 iunie 2002. Prin urmare, festivalul tocmai a împlinit 24 de ani. Însă dincolo de cifre, această ediție nu este un exercițiu de nostalgie ipohondrică, ci un pariu polemic cu timpul, cu conformismul și cu transformările radicale din cinema-ul ultimelor două decenii.
Într-o discuție deschisă, directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, a pus diagnosticul perfect pe ceea ce vedem pe marile ecrane în ultimii ani: o ”mare cumințire”. Într-o lume în care autorii calcă pe coji de ouă de frica de a nu ofensa un public hipersensibil, limbajul cinematografic riscă să fie confiscat de un marketing ideologic steril.
Pentru a naviga prin labirintul selecției din acest an, am extras esența recomandărilor lui Chirilov – de la piesele grele ale anului 2001 până la comediile negre pur și simplu scandaloase.
Toate cronicile, interviurile și materialele dedicate acestei ediții aniversare le strâng în secțiunea specială TIFF.25.
25 Years Later: Când cinema-ul avea substanță, originalitate și splendoare viscerală
Pentru a înțelege unde suntem, trebuie să privim anul de grație 2001. Atunci, ecranul pulsa de neliniște și radicalism neîmblânzit. Secțiunea 25 Years Later aduce zece titluri care refuză șabloanele actuale:
- Mulholland Drive (regia David Lynch) – labirintul hipnotic absolut.
- Donnie Darko – enigma schizo cu urechi de iepure care a definit o generație.
- No Man’s Land – o fabulă absurdă, cinică și genială despre război.
- Marfa și banii – debutul detonant al lui Cristi Puiu, filmul de la care a pornit, practic, noul cinema românesc.
The Pitch Black Anthology: De ce ne e frică să mai râdem?
Ideea acestei secțiuni s-a născut dintr-un algoritm de Instagram care i-a strecurat lui Mihai Chirilov un reel din The Cable Guy (regia Ben Stiller). Privit greșit în anii ’90 ca un eșec de box-office, filmul este un monument de profetism cultural: Jim Carrey joacă un psihopat sinistru care întruchipează perfect disperarea după conexiune umană pe care azi o bifăm compulsiv pe rețelele sociale.
Astăzi, cineaștilor le e frică. Într-o lume guvernată de o terminologie de lemn (safe space, microagresiuni, incluziv, reziliență), libertatea de a provoca a fost abandonată pentru confortul de a nu deranja pe nimeni.
The Pitch Black Anthology vă cere să lăsați filtrele la intrare pentru clasici precum Delicatessen, Fargo, Fericire sau Pepi, Luci, Bom și multe alte fete, dar și pentru excepții recente ca Trage-i-o lu’ fii-miu! sau Un băiat cuminte.
Competiția Oficială și What’s Up, Doc?: Dincolo de rețetele arthouse obosite
În loc de producții ”de festival” corecte și plictisitoare, competiția din acest an privilegiază flirtul direct cu filmul de gen și o formă de claustrofobie existențială extrem de stimulantă.
Titluri obligatorii în Competiția Oficială:
- Sicko – o melodramă cinică despre boală, care îți trage preșul de sub picioare exact când crezi că i-ai prins tiparul.
- Regele Soare – o narațiune pur rocambolescă.
- O fantomă utilă – o fantezie thailandeză suprarealistă, un mix improbabil de genuri.
- Se face zi – basm cinefil argentinian, cu un aer mucalit și deadpan ce amintește direct de Corneliu Porumboiu (laureat cu Trofeul Aniversar la această ediție).
- Aici mă simt acasă – o parabolă politică maghiară, deghizată în farsă demnă de Yorgos Lanthimos, realizată complet independent.
Ce nu ratezi la What’s Up, Doc?:
- Bouchra – un coming-out transformat extrem de original într-o animație cu coioți.
- Hex – povestea viscerală a unei trupe feminine de heavy metal care desființează orice clișeu legat de feminism.
- Gardienii din Seul – un documentar jurnalistic exploziv despre instituirea Legii Marțiale în Coreea de Sud, o avertizare brutală despre memoria istorică fragmentată.
Greii ecranului: Mads Mikkelsen, Radu Jude și un Jackie Chan neobosit
Pentru cei care caută semnăturile marilor autori sau magnetismul actorilor de rasă, TIFF.25 pune pe masă câteva bijuterii cinematografice:
- Radu Jude vine în forță cu trei producții, printre care Dracula și Jurnalul unei cameriste (proaspăt sosit de la Cannes), confirmându-și statutul de autor imprevizibil.
- Mads Mikkelsen excelează în Ultimul viking, o comedie nordică extrem de neagră.
- Jackie Chan (la peste 70 de ani!) oferă o lecție de agilitate fizică în fața Inteligenței Artificiale în action-ul irezistibil The Shadow’s Edge.
- Pedro Almodóvar revine cu Un Crăciun amar, o operă profund autoreferențială, complementară cu Durere și glorie.
- Emma Thompson aduce un thriller hibernal intens: Gerul morții.
Focus Olanda & Zilele Filmului Românesc (ZFR)
Cinematografia olandeză contemporană este lăudată tocmai pentru că refuză tonul solemn din restul Europei de Vest. Olandezii vin la Cluj cu ironie tăioasă și franchețe sexuală brută prin titluri ca Gol goluț, Când ai o mamă sau clasicul terifiant al lui George Sluizer, Dispariția (filmul preferat al lui Kubrick).
În ceea ce privește ZFR, asistăm la o ediție a debuturilor absolute (9 din cele 11 filme din competiție sunt prime lungmetraje) și a actorilor trecuți în spatele camerei. De urmărit neapărat documentarul Pionul lui Lenin (regia Dragoș Turea, o coproducție cu Republica Moldova).
