fbpx
Electric Castle 8

Electric Castle 8 va avea loc între 15 și 19 iulie 2020 | Save the date!

Cu o creștere semnificativă în suprafața festivalului, investiții în sustenabilitate și o primă promoție dedicată celor mai loiali fani, festivalul Electric Castle își anunță datele de derulare pentru ediția cu numărul opt: 15-19 iulie 2020.

Peste 230.000 de participanți a numărat cea mai recentă ediție Electric Castle, aceasta fiind cea mai mare audiență din istoria de 7 ani a festivalului. Peste 15.000 dintre participanți au optat să trăiască experiența de festival în camping, păstrând tendința de creștere de la an la an.

Organizatorii au decis ca, pentru ediția din 2020, campingul să fie complet regândit și să devină „festivalul din festival”. Noul concept de camping va păstra cele mai populare facilități de până acum – baruri și opțiuni culinare dedicate, locuri speciale pentru grătare și spații de relaxare –, dar va aduce și noutăți, precum o scenă și line-up dedicat exclusiv celor care vor locui în mini-orașul Electric Castle.

Electric Castle – camping

Odată cu regândirea campingului, festivalul va câștiga aproximativ 30% în suprafața totală, ceea ce va permite introducerea de noi scene care vor completa line up-ul cu noi genuri muzicale, dar și explorarea zonei naturale de aici, prin integrarea de noi spații. 

Provocarea va fi să abordăm toate aceste schimbări în mod sustenabil

Andi Vanca, director comunicare Electric Castle

În 2019, am reușit cu un efort extraordinar din partea partenerilor, dar și prin implicarea participanților, să reciclăm 80% din deșeuri, ceea ce e o premieră pentru un festival din România, însă planurile noastre vizează scăderea impactului real asupra mediului, din toate punctele de vedere, chiar dacă ne așteptăm ca numărul participanților să urce cu cel puțin 10%, media ultimilor ani.

Andi Vanca, director comunicare Electric Castle

Aproape 30 de tone de hârtie, metal și plastic au fost reciclate după ediția din acest an a festivalului, cu susținerea Lidl România, iar 469 de kilograme de alimente au fost donate prin proiectul derulat cu Banca de Alimente. Electric Castle lucrează, deja, alături de organizațiile implicate în protecția mediului, la o nouă strategie pentru anul viitor.

Între timp, este momentul și pentru public de a-și face propriile planuri: în 22 octombrie, Electric Castle reia vânzarea de abonamente pentru ediția 8. Primele 10.000 de abonamente vor putea fi achiziționate într-o promoție specială la doar 399 lei, după epuizarea acestora prețul fiind de 499 lei.

Toate detaliile legate de structura abonamentelor pentru 2020 se regăsesc pe electriccastle.ro.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Digital Days – Cel mai important eveniment dedicat Marketingului Digital din Transilvania

Next Post

Primul spectacol de pantomimă de la Cluj cu Mimo Poetul | 3 noiembrie @ Casa de Cultură a Studenților

Related Posts