Ediția din acest an a festivalului Jazz in the Park s-a încheiat ieri seară după patru zile de întoarcere la normalitate, timp în care aproape 19.000 de persoane au participat la concertele și activitățile pregătite de organizatori.
Desfășurat între 2-5 septembrie, evenimentul a adus la Cluj-Napoca 170 de artiști din 37 de trupe de pe trei continente: Europa, Africa și America. Recordul de audiență a fost înregistrat de concertul artistei africane Fatoumata Diawara, care sâmbătă, 4 septembrie, a adunat în fața scenei din Parcul Național Etnografic ’’Romulus Vuia’’ mai bine de 3.400 de persoane.
Ediția din acest an a fost probabil cea mai grea de până acum, din cauza presiunii psihologice pe care am avut-o dat fiind situația în care ne aflăm. Însă, trăind acest festival, ne-am dat seama, atât eu, cât și colegii mei, că asta ne e menirea și că viața trebuie să meargă înainte.
A fost o victorie de moral pentru noi. Am avut niște artiști minunați și un public înțelegător. De reținut este și faptul că nu am forțat nota cu nimic în acest an. Miza noastră nu a fost să avem cât de multă lume se poate, ci mai degrabă să facem un festival pe care să-l putem controla cu ușurință, iar participanții să se simtă în siguranță și confortabil. Simt că ne-am regăsit curajul de odinioară și deja începem să ne gândim la anul viitor, în care sperăm să avem mai multă claritate și stabilitate cu privire la ce se poate face și la ce nu’’
Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park
El a mai adăugat: ’’În toată perioada aceasta, colegii mei și cu mine ne-am concentrat pe a ne face treaba, fără să ne plângeam sau să comentăm prea mult. Însă acum că a trecut festivalul, nu pot să nu zic că situația generală privind campania de vaccinare și regulile vagi de organizare impuse nu ajută niciun organizator de evenimente.
În acest an, ne-am trezit cu toții prinși la mijloc într-un scenariu în care noi nu avem un cuvânt de zis, ci doar niște norme de respectat, însă deseori suntem certați pentru ele. Cred că pe viitor e nevoie de o mult mai bună comunicare între autorități și publicul larg. În final, vreau să mulțumesc fanilor noștri pentru înțelegere, toleranță și că ne-au fost alături’’.
Organizat până acum în Parcul Central din Cluj-Napoca, festivalul a fost mutat anul acesta în alte trei zone ale orașului – Parcul Național Etnografic ’’Romulus Vuia’’, Iulius Parc și Campusul USAMV, pentru a se putea respecta condițiile impuse de autorități pe timp de pandemie.
Fiecare spațiu a dispus însă atât de scene pentru concerte, cât și de zone dedicate activităților non-muzicale sau mâncării și băuturii în aer liber.
Iulius Parc a fost locul în care Fanfare Ciocârlia a deschis festivalul și, totodată, locul care a găzduit scena dedicată trupelor românești de jazz. Aici, în cele patru zile de festival, mai bine de 8.000 clujeni au aplaudat concertele artiștilor Luiza Zan, Iordache, JazzyBIT, Ineffable, Essential Notes, Bigg Dimm a’Band, A-C Leonte, Arcuș Trio și Beats Remedy, spectacolele de teatru pentru copii oferite de Magic Puppet și MiniREACTOR, au audiat silent concerts oferite de Yamaha și s-au bucurat de multe alte activități pregătite special pentru ei.
Sâmbătă și duminică, în cele două zile în care Campusul USAMV a fost deschis publicului, circa 2.000 persoane au putut să-și facă piața de la standurile producătorilor locali aflați aici, să se bucure de spectacole de teatru, de concerte și DJ set-uri live, să se relaxeze în spațiile special amenajate sau să-și cumpere accesoriul preferat din Târguțu’ Vintage și de la shopul Jazz in the Park.
Programul celor două zile a fost gândit în intervalul 11:00-18:00, publicul putând astfel să-și facă încălzirea pentru concertele care se desfășurau seara în celelalte două zone ale festivalului.
Parcul Național Etnografic ’’Romuls Vuia’’, spațiu care a fost descoperit și pus în valoare de Jazz in the Park în cadrul ediției Tiny Version din 2020, a adunat peste 8.500 persoane în cele trei zile dedicate jazzului și timpului petrecut alături de prieteni și familie.
Pe scena principală de aici au avut loc concertele Dominic Miller, Fatoumata Diawarra, José James și Taali, Barabás Lőrinc Quartet, Ron Minis, Balkan Taksim și Mőrk, iar la Piano Stage au evoluat muzicieni precum Hania Rani, Nik Bärtsch, Marco Mezquida, Sorin Zlat Trio, Bogdan Vaida și Teodor Pop.
Ediția din acest an a mizat pe diversitate și pe incluziunea mai multor subgenuri ale jazzului. A fost pentru prima dată când un festival de jazz & world music din România a găzduit o scenă de muzică lăutărească autentică în semnul unei reverențe pentru tot ce a însemnat și înseamnă încă ideea de jazz manouche.
Astfel, în cadrul Curții Șaraimanic din Parcul Etnografic, au cântat trei tarafuri care și-au câștigat renumele pe scena națională și internațională: Taraful Marian Mexicanu’, Taraful de la Vărbilău și Taraful lui Ionică Minune, și care au fost extrem de apreciate de publicul prezent la Jazz in the Park, un public deschis și dornic să exploreze diferite valențe ale muzicii.
Tot în Parcul Etnografic cei care doreau să își exerseze talentele într-ale muzicii au putut cânta în zona de jam sessions animată de Music Hub, proiect finanțat de Jazz in the Park prin Community Projects.
Au existat, de asemenea, zone speciale de audiții, precum Șura Hi-Fi, amenajată pentru audiții pe echipamente audio de ultimă generație, și Livada cu Viniluri, un spațiu primitor găzduit de artiștii VRTW Bully, Dodo, UFe, Puiu, Karak și Iorga.
Pe lângă acestea, cei veniți la festival au putut să își personalizeze propriile obiecte de ceramică în cadrul atelierului susținut de Ceramic Cafe și sprijinit de Raiffeisen Bank, să achiziționeze produse locale sau accesorii din shopul Jazz in the Park, să savureze bunătăți în zona de food court sau să facă tururi ghidate și să afle povestea gospodăriilor vechi de sute de ani din Parcul Etnografic.
Accesul în cele trei spații de festival a respectat regulile impuse de autorități și a fost permis doar celor care prezentau una dintre următoarele dovezi: certificat de vaccinare, test negativ antigen (nu mai vechi de 48 ore), test PCR Real Time (nu mai vechi de 72 de ore) sau adeverința că au trecut prin boală, emisă cu 15-180 de zile înainte.
230 de persoane s-au testat în cele trei puncte de testare deschise la intrarea în fiecare zonă a festivalului – Iulius Parc, Campusul USAMV și Parcul Etnografic. Nici o persoană nu a fost depistată pozitiv.
Ediția din acest an a Jazz in the Park a fost realizată cu ajutorul a 52 parteneri instituționali și privați, de buna desfășurare a evenimentelor ocupându-se 150 de voluntari și cei 47 membri ai echipei.
Despre festival
Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan care, în cei opt ani de existență, a adus în Cluj-Napoca peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.
În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din România care a obținut o distincție la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.
Festivalul Jazz in the Park este prezentat de Raiffeisen Bank.
Parteneri principali: Cemacon, Staropramen, Mega Image, Medlife
Parteneri: Enel, 5 minute de libertate, Yamaha, Farmec, Endava, World Wide Print, Daisler Print House, Iulius Mall, Moldovan Carmagerie, Urban Monkey, Tanqueray, Narcoffee, Nagarro, Supercom, Eco Garden Construct, Univers T, Mobila Dalin, Marty, PC Madd, Asociația pentru inovarea artistică
Partener de mobilitate: RMB Inter Auto
Parteneri instituționali: Primăria Cluj-Napoca, Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Parcul Național Etnografic ”Romulus Vuia”, USAMV, Institutul Polonez, Ambasada Israelului, Consiliul Județean Cluj
Parteneri media: Radio Guerrilla, Hotnews, Cultura la dubă, Modernism, IQads, SMARK, Cațavencii, TVR Cluj, EBS Radio, Paprika Radio, Actual de Cluj, Cluj24.ro, Cluj Life, Monitorul.
Partener de monitorizare: MediaTrust România
Site: jazzinthepark.ro | Facebook: /jazzintheparkromania | Instagram: @jazzintheparkromania