Visuali Italiane 2026: Cinema-ul italian revine la Cluj. Tot ce trebuie să știi despre ediția de la Cinema Victoria

Dacă ești ca mine și știi că Italia nu e doar despre mâncare extraordinară, oameni, prosecco, ci și despre acea stare de spirit pe care doar cinematografia lor o poate capta.

Începutul lunii martie are un ritual aparte: după ce ne dezmorțim cu mărțișoarele, ne mutăm direct în fotoliile de la Cinema Victoria pentru Visuali Italiane. Anul acesta, „noua cinematografie italiană” poposește la noi între 12 și 15 martie, imediat după ce se încheie premiera de la București.

Nu e doar un festival de nișă; este doza noastră anuală de estetică, dramă și umor mediteraneean, curatoriată de Eddie Bertozzi, care ne promite o „călătorie alchimică” prin 12 titluri esențiale.

Ce vedem la Cinema Victoria din Cluj?

Deși programul complet va fi afișat pe site-ul cinematografului, avem deja câteva certitudini:

  • Vivaldi & Senzorial: Filmul „Primavera” (r. Damiano Michieletto) este piesa de rezistență. O poveste despre talent și libertate în Veneția secolului XVIII, care va avea premiera oficială în cinematografe abia în aprilie, deci noi îl vedem în avanpremieră.
  • Actori mari pe ecranul nostru: Pierfrancesco Favino (un obișnuit al marilor producții) vine în „Il Maestro”, iar Valeria Golino ne vizitează prin intermediul peliculei „Fuori”.
  • Momentul Django: Pentru cinefilii „hardcore” din Cluj, proiecția clasicului Django (1966) la Victoria va fi un eveniment în sine. Să vezi westernul care l-a marcat pe Tarantino, chiar în inima orașului, e un „must”.

Cred că cinema Victoria este cel mai pe sufletul meu cinematograf! Jur! Dacă mai prind loc și la balcon, e absolut senzațional.

Cinema Victoria are acea atmosferă intimă care se potrivește de minune cu filmele italiene. E locul unde poți discuta despre un film de Marco Bellocchio la o ”cafea” imediat după proiecție.

Visuali Italiane 2026 pare să fie una dintre cele mai echilibrate ediții de până acum, îmbinând serialul de autor (HBO – Portobello) cu experimentele vizuale noi (Agon).

Traseul Visuali Italiane 2026 (București -> Cluj -> Restul țării)

Noi, clujenii, suntem răsfățați cu a doua oprire a festivalului. Mai jos regăsiți harta completă pentru prietenii din alte orașe:

OrașPerioadaLocație
București2 – 8 martieCinema Muzeul Țăranului
CLUJ-NAPOCA12 – 15 martieCinema Victoria
Brașov21 – 22 martieCinema Modern (Premieră!)
Iași21 – 22 martieCinema Ateneu
Timișoara27 – 29 martieCinema Studio
Craiova27 – 29 martieCinema Inspire
SibiuMartieÎn cadrul ESTE Film Festival

1 comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
Transilvania Pitch Stop 2026 - înscrieri proiecte de film TIFF

TIFF 2026: S-au deschis înscrierile pentru Transilvania Pitch Stop. Cum ajung ideile pe marele ecran?

Next Post

KAPITAL 2026: Festivalul Bucureștiului revine pe Arena Națională. Ce pregătește UNTOLD Universe pentru ediția a doua?

Related Posts