fbpx

EC10 ziua 4: momente unice la castel

Am plecat din Cluj pe ploaie, am ajuns la Bonțida pe ploaie… cât să beu un prosecco la Dapino, de unde am și început petrecerea.

Electric Castle încheie cea de-a 10 ediție cu cel mai mare număr de participanți din istoria sa: festivalul a atras, anul acesta, 274.000 de participanți, consolidându-și reputația ca unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din România.

A fost un final spectaculos pentru o ediție trăită la maxim. Superstarul internațional Sean Paul a convins publicul că toate hit-urile adunate în cei peste 30 de ani de carieră sunt la fel de actuale si azi, în timp ce enigmatica Sevdaliza a captivat audiența cu amestecul ei unic de sunete electronice și experimentale. Poate cea mai iubită trupă românească, Subcarpați, a făcut ca mulțimea să danseze până la ultimul minut în fața scenei principale. După un moment surpriză în timpul zilei, când au avut un concert spontan sub stejarul de lângă castel, Palaye Royale au umplut până la refuz spațiul din Hangar, o probă în plus că, în Electric Castle, rock-ul e la el acasă. În cele 5 zile de festival, peste 200 de artiști au evoluat pe cele 10 scene din Electric Castle. 

Electric Castle a fost și continuă să fie mai mult decât un festival de muzică. Este despre crearea unei comunități și a unei experiențe care rezonează cu oamenii mult timp după ce festivalul se încheie. Suntem recunoscători tuturor artiștilor care au făcut eforturi enorme să ajungă în fața publicului, în ciuda a zeci de ore în care au stat blocați în aeroporturi, participanților care ne-au înțeles eforturile și partenerilor care au făcut ca ediția din acest an să fie atât de specială. – Tudor Costinaș, director comunicare Electric Castle. 

Primele abonamente pentru ediția 2025 a festivalului au fost puse în vânzare, astăzi, în ediție limitată. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de Euro. Publicul are și opțiunea de a-și rezervca biletul, optând pentru plata în rate, cu o primă plată de doar 35 de Euro. Toate detalii despre campania Super Early Birds se gasesc pe www.electriccastle.ro


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

EC10 ziua 3: adrenalina pompează

Next Post

EC10: gânduri de final

Related Posts