fbpx
UNTOLD 2019 ziua3

Untold ziua 3 | Rainy Saturday and sun in my soul

Dacă în prima zi a 2-a zi a festivalului UNTOLD am fost harnic și m-am trezit din timp pentru a-mi termina treaba astfel încât să ajung la o oră rezonabilă în festival (în ambele zile am intrat în jur de ora 14:00), în ziua cu numărul 3 nu am reușit să mă organizez așa bine. Probabil că și poaia m-a dezarmat. Am intrat în festival doar pe la ora 19:00.

Sore-n suflet

Don Diablo, la un moment dat pe scena principală de pe Cluj Arena, a adus un omagiu Alexandrei Măceșanu, proiectând imaginea ei pe ecranele principale, iar noi, restul participanților am răspuns prin aprinderea ecranelor.

Cu toate că am intrat pe ploaie, tărâmul magic de la Day Dreaming nu m-a împiedicat să dansez alături de Buburuza ore-n șir și asta fără să-mi dau seama. Pur și simplu singura mea grijă era să nu-mi intre apă de ploie în paharul de Bendis roze. Atât!

Am dansat mai mult de 30 km. Serios, brățara îmi indică că am făcut 55.000 de pași în festival. Și nu m-am plimbat aiurea. Doar am schimbat scenele. Ba la una, ba la alta.

De la Day Dreaming am mers direct la Forest, să-l ascult pe Mihail. Îmi place foarte mult inocența lui.

Codex of Magic

Spre deosebire de restul zilelor, în ziua cu numărul 3 de UNTOLD, nu am avut niciun plan. Niciun artist, nicio scenă, nicio activare unde să merg. M-am lăsat purat de impulsul și emoția momentului.

Drept urmare singurele locuri unde m-am distrat au fost scenele Day Dreaming și Forest. M-am mai bucurat, fără un plan anume, de prezența magicianului Cristian Gună la tersa amenajată de Ursus lângă scena Forest. A fost interesant să fiu abordat pentru o sesiune de close-up magic.

Ziceam ieri cu Buburuza, că ploia a dat testul iubirii festivalierilor față de UNTOLD și a ieșit că suntem cu toții îndrăgostiți până peste măsură de festival. Altfel nu îmi explic cum așa mulți oameni (dacă în prima zi au fost 90.000 de oameni, în a 2-a 95.000 de oameni, eu cred că în ziua cu numărul 3 au fost în jur de 100.000 de oameni și asta s-a văzut în aglomerația din parcul central de la ora 20:00) au venit și s-au bucurat de tărâmul magic UNTOLD în plină ploaie.

Sincer vă spun că de multă vreme nu am mai dansat așa de mult timp cu zâmbetul pe buze, indiferent de contextul în care mă aflam.

Astăzi se anunță soare, nu doar în suflet, așa că mă grăbesc să intru în festival pe timp de zi. Nu am reușit să vizitez nici 20% din zonele de activări ale partenerilor, aș vrea să explorez și să mă bucur de instalații.

Și în afară de Danaga și Robbie Williams, nu mi-am notat nimic în agendă cum că aș vrea să nu pierd. Așadar încă o zi plină de surprize.

See you at World Capital of Night & Magic!

Jurnal de festival UNTOLD ziua 1 | ziua 2 | ziua 3 | ziua 4


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

UNTOLD 2019 – DAY TWO

Next Post

UNTOLD 2019 – DAY THREE!

Related Posts