fbpx
Taste Of Asia

Taste of Asia în Cluj

Taste of Asia (bucătăria asiatică) cuprinde bucătăria din: China, India, Coreea, Japonia.

Clujul, încet, încet, se deschide și ne oferă din ce în ce mai multe oportunități de afaceri, dezvoltare persoanală, senzoriale și ultima care mi-a atras mie atenția: culinare. Bine, mai mult ca sigur mi-a atras atenția pentru că sunt atent eu la domeniul ăsta 😀 .

Am spus-o și mă repet ori de câte ori am ocazia: doar prin expunere la noi experiențe putem să ne dezvoltăm. Iar acest lucru l-a demonstrat istoria chiar dacă vorbim de experiențe culinare.

Trăiesc pentru a mânca și nu mănânc pentru a trăi!

Mă bucur când se deschid afaceri noi în Cluj care au la bază gastronomia. Mă bucur, pentru că doar așa se poate dezvolta arta culinară și la noi în țară. Da, cred cu tărie că dacă dezvoltăm o cultură gastronomică-n Cluj, și din fericire începem să o facem, în momentul în care mergem în alte orașe din țară vom duce cu noi această cultură și-i vom învăța și pe alții ce știm noi, drept urmare țara asta va face un pas în față.

Taste of Asia ajunge-n Cluj!

Indiferent că ești sau nu un împătimit al mâncării cu specific asiatic, îți recomand ca în perioada 25 – 30 iunie 2018 să mergi pe str. București, nr 74, pentru că Taste of Asia  își deschide oficial ușile noului magazin.

Iar motivul pentru care am spus că nu prea are importanță dacă ești sau nu fan asian food, ca să-l citesc pe englez, este pentru că în cadrul deschiderii vor avea multe activări cu o sumedenie de premii savuroase pentru întreaga familie (asta se traduce că indiferent de vârstă, sex și orientări religioase vă veți putea bucura de explozia senzorială pe care mâncarea asiatică o produce papilelor gustative). Și cum mi-a spus bunicul o dată cum poți să-mi spui că nu-ți place mămăliga cu prune dacă nu ai mâncat niciodată?, așa vă spun si eu treceți-le pragul pentru a a testa, pentru a vă expune unor experiențe culinare noi!

Cei care nu sunteți din (în) Cluj, puteți liniștiți să comandați online de pe AsianFood.ro, singurul meu regret este că nu vă veți putea bucura de ceea ce oferă oamenii ăștia la deschidere. Au și concursuri. V-am spus?

Ne vedem în perioada 25-30 iunie la🥢 deschiderea oficială – Taste of Asia, da?


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post
100 absolut artists

ABSOLUT propune 100 de artiști care au potențialul de a transforma România prin arta lor

Next Post
Transilvania Robotix

Transilvania Robotix participă la competiția internațională Maryland Tech Invitational

Related Posts